Busola

  Un pescar batran se ratacise de multe ori pe mare. Din cauza aceasta, alti prieteni marinari i-au cumparat o busola si i-au spus cum sa foloseasca. Data urmatoare cand a iesit cu barca sa pe mare, a urmat sfaturile prietenilor sai si a luat cu el busola. Dar, ca de obicei, n-a mai stiut ce sa faca si nu a putut gasi tarmul. In cele din urma l-au gasit prietenii sai si l-au condus la tarm. Suparati, ei l-au intrebat: "De ce nu ai folosit busola?" El le-a spus ca a incercat, dar vrand sa mearga spre nord, acul arata mereu directia sud-vest. El a incercat sa forteze acul sa indice in directia aceea, dar acul nu a vrut sa asculte. Batranul era atat de convins ca stie incotro este nordul, incat a cautat sa-si impuna convingerea sa chiar si asupra busolei. Batranul a vrut ca busola sa asculte de el, nu el sa se orienteze dupa busola.

Nu se intampla oare tot asa si pe tarmul spiritual? Multi oameni ar vrea sa schimbe sensul Scripturii in favoarea lor. Aceasta este insa o lucrare zadarnica. Biblia ramane ca o stanca in mijlocul oceanului gandirii si parerilor omenesti. Ea indica directia pe care o doreste Autorul ei. Lucrarea noastra inteleapta este sa ne orientam dupa aceasta busola cereasca.

"Iarba se usuca, floarea cade; dar Cuvantul Dumnezeului nostru ramane in veac." Isaia 40.8

Provocare: Să memorăm Evanghelia după Ioan

Provocarea pentru mine și pentru tine este să memorăm în fiecare zi din Biblie. Pentru că începem o nouă serie de studii la grup din Ioan haideți să memorăm împreună Evanghelia după Ioan. Dacă începem de azi cu un verset pe zi, învățăm toate versetele cam în doi ani jumate.

Te încurajez să memorezi dimineața. Dar, dacă nu ai reușit, cum poate va fi situațiade azi, acum cum când scriu fiind deja seara te încurajez sa nu lași pe mâine. Memorează în fiecare zi. Deci, azi 10 Ianuarie 2010 începem. Citești cu voce tare de 10 ori Ioan 1:1, apoi îl reciți din memorie de 10 ori. În general atât ajunge. Dacă vrei să insiști mai mult, foarte bine. Mâine citești de 10 ori Ioan 1:2, apoi reciți de 10 ori Ioan 1:1-2. Ziua următoare citești Ioan 1:3 de 10 ori și apoi reciți de 10 ori Ioan 1:1-3. Ziua următoare citești de 10 ori Ioan 1:4 și reciți de 10 ori Ioan 1:2-4. Ziua următoare memorezi următorul verset și le reciți de 10 ori ultimele trei versete învățate. Duminica, sau în altă zi care stabilești recitește cu voce tare capitolul în care ești și cel precedent și recită în întregime aceste capitole.

În Ioan sunt 879, deci putem începe numărătoarea sau numărătoarea inversă. Care vreți voi.

Cuvântul să locuiască în noi plin de har și de adevăr.

De ce să memorez Scriptura

Memorarea Scripturii face posibilă meditarea când nu poți citi Biblia și meditarea este calea către o înțelegere mai profundă, deci ca să meditezi zi și noapte la Legea Domnului trebuie să o ai în inimă, în minte.

Memorarea Scripturii îmi întărește credința, pentru că credința vine în urma ascultări Cuvântului lui Dumnezeu și aceasta se întâmplă când aud Cuvântul în mintea mea. Memorarea Scripturii modelează felul în care văd lumea, punând în acord mintea mea cu viziunea lui Dumnezeu în orice aspect.

Memorarea Scripturii îmi face Cuvântului lui Dumnezeu accesibil și la îndemână în lupta împotriva ispitelor pentru că prin promisiunile și avertismentele lui Dumnezeu învingem minciunile înșelătoare ale Diavolului.

Memorarea Scripturii îmi păzește mintea și mă ajută să identific greșelile și lumea este plină de greșeli pentru că stăpânul acestei lumi este un mincinos.

Statul in banca si partasia...nu ajung!

Stateam la comp si lucram la ceva, cand am primit notificarea unui mail. Era de la "Cuvantul lui Dumnezeu", sunt niste meditatii la care sunt abonata si le primesc zilnic.  Eu m-am simtit cercetata de cuvintele din aceasta meditatie, si ma gandeam sa impartasesc cu voi, pentru ca de multe ori, tanjim sa credem ca simpla noastra prezenta intr-un anumit loc, cum ar fi biserica in acest caz e de ajuns, si nu ne gandim ca de fapt cresterea bisericii si cresterea noastra spirituala sta in slujirea in ea,  - nu in ocuparea inca a unui loc, a unui scaun din aceea cladire, prierdut printre alte persoane care fac la fel.

De ce avem nevoie de biserica?

"Toate madularele trupului.. sunt un singur trup" (1Corinteni 12:12)

 

<<< Exista o poveste foarte frumoasa despre Jimmy Durante, unul dintre cei mai mari oameni de spectacol. I s-a cerut sa faca un spectacol pentru veteranii celui de-al Doilea Razboi Mondial. El i-a raspuns ca este foarte ocupat, dar daca doresc si nu se supara va veni pentru un scurt monolog, dupa care va pleca la urmatoarea programare. Acestia au fost de acord. Dar cand Jimmy s-a urcat pe scena, si-a spus scurtul monolog - dupa care a continuat iar si iar bucurandu-i pe oameni. A ramas pe scena 15, 20, apoi 30 de minute. Apoi a facut o ultima plecaciune si a plecat. In culise cineva l-a oprit si i-a spus: "Credeam ca trebuie sa plecati dupa cateva minute. Ce s-a intamplat?" Jimmy i-a raspuns: "Poti sa intelegi si singur daca te uiti in primul rand". In primul rand din fata erau doi veterani, cu un brat lipsa in urma razboiului. Unul isi pierduse bratul drept, iar celalalt isi pierduse bratul stang. Impreuna reuseau sa aplaude si exact asta au facut foarte voiosi si bucurosi.

Latest poll

Care tipuri de carti se regasesc printre cele citite de tine cel mai des?

Choices

Comentarii recente