You are hereForum / Viaţa de credinţă / De la ring la Biserica
De la ring la Biserica
Marturia lui Vasile Tofan, de la ring la Biserica
http://beta.neogen.ro/video/view/by/eleale_chiriataim/id/313936
Cel căruia Dumnezeu i-a vorbit pt lucrarea cu deţinuţii este fratele Vasile Tofan, un fost boxer, apoi ajunge să fure în Germania şi este închis la 23 de ani.Însă acolo Dumnezeu găseşte mijloacele de a-l întoarce la El. Biblia face minuni. Şi oameni ai lui Dumnezeu, adevăraţi creştini, contribuie la cunoaşterea lui Dumnezeu a acestui deţinut. Eliberat şi reîntors în ţară, viaţa sa se schimbă şi Dumnezeu îi vorbeşte. În 1999 cunoaşte o Organizaţie la Constanţa, intitulata Stânca Veacurilor. Această fundaţie avea drept scop propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în închisori.
Astfel, Dumnezeu face o lucrarea ,inunată prin aceşti oameni, putând lua fiinţă Centru creştin "Emanuel" din Braila, şi mulţi deţinuţi să revină la o viaţă nouă şi curată, după placul lui Dumnezeu.
Am vazut in acest loc un adevarat “Gosen” unde oamenii care se eliberau din inchisori puteau sa gaseasca un loc de munca, un adapost unde sa poata locui pentru o vreme si mai apoi un loc unde puteam sa-i invatam mai indeaproape Calea Domnului. Dorinta si viziunea noastra pentru acesti oameni este ca atunci cand ei parasesc penitenciarul sa poata gasi un loc de munca si sa poata fi ucenicizati pentru o vreme dupa care sa fie reintegrati in Societate si mai ales in Biserica unde sa cunoasca voia lui Dumnezeu cu privire la viata lor." --VASILE TOFAN--
Post new comment