meditatie

Un vapor a naufragiat datorita unei furtuni puternice, si doar doi supravietuitori au reusit sa inoate pana au ajuns la o insula care arata ca un desert. Cei doi supravietuitori au decis ca singura lor solutie e sa se roage Domnului. Pentru a afla a cui rugaciune este mai puternica, au decis sa imparta teritoriul in doua si sa stea pe parti opuse ale insulei fiecare.

Primul lucru pentru care s-au rugat a fost mancarea. In urmatoarea dimineata, primul om a vazut un pom fructifer pe partea sa de insula si deci, a avut mancare. Pe teritoriul celui de-al doilea om nu au fost urme de roade.

Dupa o saptamana, primul om s-a vazut singur, si a decis sa se roage pentru o sotie. A doua zi, a vazut o femeie care inota spre partea lui de pamant. Din nou, pe cealalta parte de insula, nu s-a intamplat nimic.

Curand, primul om s-a rugat pentru o casa, haine si mai multa mancare. Urmatoarea zi, ca prin minune, a primit toate acestea. Cu toate aceste, pe ce-a de-a doua parte de insula nu se intampla nimic.

In final, primul om s-a rugat pentru un vapor, ca el si sotia lui sa poata parasi insula. Urmatoarea dimineata, a gasit un vapor ancorat pe partea lui de insula. Primul om s-a imbarcat impreuna cu sotia pe vapor, si a decis sa il lase pe ce-l de-al doilea om pe insula. L-a considerat pe ce-l de-al doilea om nevdrednic sa primeasca binecuvantarile lui Dumnezeu din moment ce nici una din rugaciunile lui nu au primit raspuns.

Pe cand vaporul se pregatea sa porneasca, omul a auzit o Voce din cer: " De ce iti parasesti prietenul pe insula?" "Binecuvantarile mele sunt doar ale mele, din moment ce sunt singurul care m-am rugat pentru ele" a raspunsul primul om, "Rugaciunile lui nu au primit raspuns, deci el nu merita nimic."

"Gresesti!" i-a raspuns Vocea. "El a avut doar o rugaciune, la care I-am raspuns. Daca nu era pentru acea rugaciune, tu nu primeai nici una din binecuvantarile Mele."

Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a apărut Dumnezeu. Domnul i-a cerut să facă o munca pentru El şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei.  I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut.

Mulţi ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi pe suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclintit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist şi istovit în coliba lui, simţind că întreaga zi a irosit-o degeaba. Tocmai când bărbatul era mai descurajat, „adversarul” (Satana) a decis să-şi facă apariţia în gândurile plictisite ale acestuia:

 - De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit.

Aşa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec. Aceste idei l-au deprimat şi descurajat pe bărbat.

„Adversarul” i-a spus:

- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine.

Bărbatul ostenit tocmai aşa îşi propusese să facă, dar, înainte de asta, a decis să se roage şi să-şi spună păsul lui Domnului.

- Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acum, după atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce am eşuat?”

Pe vremea cand oamenii traversau calare pe cai America, mai multi exploratori ai noului continent ajunsera la un rau. Era primavara, iar apele raului erau involburate si adanci. Analizand situatia au decis sa treaca de partea cealalta in ciuda apelor mari. In timp ce caii treceau vadul, spre mijlocul raului, unul din calareti a fost aproape coplesit de ameteala. Privind la apele involburate ce-l inconjurau, a inceput sa se clatine in saua. Colegul sau a observat pericolul si a strigat: "Uita-te in sus, omule! Priveste in sus!" Calaretul, ingrozit, a executat comanda, regasindu-si echilibrul.

Cat de des se petrec astfel de scene in viata noastra! In loc sa ne gasim odihna si echilibrul in Cuvantul lui Dumnezeu si in promisiunile Sale, incepem sa privim la talazurile furioase ale vietii, la vanturile perfide ale adversitatilor,la neputinta noastra de a rezolva problemele vietii zilnice. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De indata ce privim la cu totul altceva decat la Domnul si Cuvantul Lui si incercam sa umblam dupa simturi, suntem condamnati sa ne inecam in valurile imprejurarilor. Lucrul esential este sa privim in sus, prin credinta, la Domnul si Mantuitorul nostru.

"Cand iti intorci privirile spre El, te luminezi de bucurie si nu ti se umple fata de rusine."

Pslam 34.5

Asa a fost intitulata o relatare in presa despre intreruperea de curent din SUA si din Canada din 14 august 2003. Atunci, oricine a inteles ca, curentul electric nu vine intr-un mod miraculos din priza, ci este produsul unui lant de masuri, un lant care este foarte vulnerabil, asa cum arata cazul de dincolo de Atlantic. Americanii si canadienii au experimentat ce inseamna dependenta, cand acest dezastru le-a schimbat intr-o clipa viata. 

A fost cea mai mare intrerupere de curent din istoria SUA. In New York nu a mai functionat nimic. Mai mult de 20 de centrale electrice si energetice au incetat sa functioneze. O reactie in lant catastrofala!

"Milioane in intuneric"! Acest lucru are valabilitate si in alt sens: in inimile noastre este intuneric si noi bajbaim prin intuneric, pentru ca ne-am indepartat de Dumnezeu, de adevarata "sursa de energie". Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pamant pentru a reface legatura cu Dumnezeu prin lucrarea Sa de salvare. Daca Il chemam si Il lasam sa lucreze in viata noastra, atunci suntem legati la "sursa de energie" a adevaratei vieti.

"Asteptam lumina, si iata intunericul ... Bajbaim ca niste orbi... Caci faradelegile noastre sunt multe inaintea Ta, si pacatele noastre marturisesc impotriva noastra."

Isaia 59. 9-10, 12

"In El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n'a biruit-o."

Ioan 1.4,5

De multe ori ne rugam, sau spunem... Doamne ajuta-ne sa facem toate lucrurile ca pentru Tine, pentru Tine... Da, e o dorinta minunata.... dar de la dorinta...pana la a pune fiecare dintre noi mana sa o indeplinim... sunt pasi de facut... pasi pe care ii parcurgem cu greu... si astfel de multe ori....ramanem la stadiul dorintei...

Omul din povestirea de mai jos nu a lasat rugaciunea lui de zi cu zi...sa ramana la stadiul dorintei... ci atunci cand a fost pus in situatia sa faca o alegere.... a facut-o ca pentru Domnul... a facut alegerea pe care si Domnul a facut-o odata.... a ales sa isi sarcifice propriul copil, fiu... pentru a-i da altuia a doua sansa la viata o viata in care sa il cunoasca pe Dumneze, o sansa la viata vesnica...

Am primit pe adresa de e-mail o povestioara -  o marturie a unui batran, care datorita iubirii alcoolului, a pierdut, a distrus fiinte dragi care i-au oferit dragostea lor neconditionata. O impartasesc cu voi...

Intr-un oras din America s-a tinut o mare conferinta impotriva alcoolului.
La inceputul conferintei s-a ridicat un batran cu fata sfrijita si cu privirea pierduta. Si a spus: Vreau sa va povestesc drama vietii mele. Poate ca va va ajuta sa scapati de aceasta patima:Betia. Am fost si eu tanar si sanatos,aveam serviciu, am cunoscut o fata am iubit-o si ne-am casatorit. Nimeni nu era fericit ca mine. Dumnezeu ne-a daruit un baietel si nu stiam decat casa si serviciul. Aveam la servici un coleg foarte betiv,care mereu ma invita cu el sa ne incalzim la un pahar de bautura.Un timp l-am respins si a inceput sa rada de mine ca nu-s barbat,ca nu stiu decat casa si serviciul si tot staruind de mine am cedat si m-am dus cu el la bautura si am venit acasa beat. Cind m-a vazut sotia beat a inceput sa planga iar eu am injurat-o si i-am spus ca-s barbat.  Dumnezeu ne-a dat si o fetita dar eu mereu veneam beat acasa. Nu ne ajungeau banii si am inceput sa vand lucruri din casa pentru bautura.

Citeam in dimineata aceasta, urmatoarea meditatie.

"Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.." (Eclesiastul 12:14)

De curând vorbeam cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei care imi povestea marele lui necaz. Vorbea despre o anumită persoană care si-a făcut un mod de viată din a apăra pe unii si a judeca pe altii. Prietenul meu, impreună cu multi altii fusese rănit de acesta iar mai mult, cel rău prospera pe zi ce trece. Era milionar, si totusi ii plăcea să distrugă oamenii care ii greseau. In cele din urmă prietenul meu m-a intrebat de ce lasă Dumnezeu ca astfel de lucruri să se intâmple.

Dar Dumnezeu nu are rezervat un timp la sfârsit de săptămână, sau de lună, când cere la toti socoteală. El are multă răbdare si ne dă multe ocazii să ne schimbăm, să ne pocăim. Insă când răbdarea Sa ajunge la margini, nu mai este nimic altceva decât judecata. Unii vor plăti greselile pe pământ, iar altii doar la judecata finală: un lucru este cert - nimeni nu va scăpa! Poti conta pe faptul că Dumnezeu vede, inregistrează si răsplăteste. El va aduce fiecare faptă la judecată si fiecare va fi răsplătit după binele sau răul pe care-l va fi făcut. Trăieste pentru Dumnezeu zilnic. Umblă in dragoste fată de ceilalti si nu uita ceva: vine vremea când va trebui să dai socoteală!

Dupa ce am terminat de citi cele de mai sus, am meditat asupra acestor cuvinte, si mi-a venit in gand, cat de bine ne explica Domnul detaliat in Cuvantul Sau, in Psalmul 73, cum sunt de fapt lucrurile cu astfel de oameni.