crestin

warning: Creating default object from empty value in /srv/http/4jesus.ro/modules/taxonomy/taxonomy.pages.inc on line 33.

Calea Domnului

De câte ori crezi că apare numele de creştin în Biblie? Cum se identifică Pavel pe sine? De unde vine numele de creştin?

Numele de creştin apare în Sripturi de 3 ori.

Prima dată când apare ne spune unde ucenicii au fost numiţi prima dată creştini:

şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg au luat parte la adunările bisericii şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.

Fapte 11:26

Deci, prima dată ucenici au fost numiţi creştini de către locuitorii din Antiohia care probabil nu erau ucenici.

A doua oară când este pomenit:

Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”

imaginea utilizatorului Cosmin

Cred că e nevoie de un partid creștin în România!

Cred că destul noi ca și creștini am ales în politică între 2 sau mai multe rele. Eu nu îi vreau pe comuniști, dar nici pe noii 'capitaliști de cumetrie' care fac politică pentru buzunarul, familia și clanul lor. Vreau un partid care să îmi reflecte valorile și principiile în care cred și să facă asta practic, prin legi, politici și guvernare, nu doar în campania electorală mințind pentru voturi.

Cred că România are multe probleme și cred că politica în forma în care este și se practică acum nu poate rezolva aceste probleme. Adevărata rezolvare vine prin schimbarea mentalității și lucrula acesta cred că cel mai bine îl poate face Dumnezeu prin nașterea din nou, prin înnoirea minții, prin credința care vine în urma auzirii. Cred că avem nevoie și în politică de un glas care să susțină valorile lui Dumnezeu reflectate în Biblie sau Sfânta Scriptură pentru ca oamenii creștini să poată alege politicieni care să îi reprezinte. Nu aș vrea ca politicienii acestei noi formațiuni politice să reprezinte doar interesele unui grup sau al unui partid, ci valorile Bibliei. Știu că există riscul ca ce am spus mai înainte să se întâmple, dar este o vorbă care spune: Mai rea decât răutatea oamenilor răi este nepăsarea oamenilor buni. Eu nu vreau să stau nepăsător la toate relele care se fac. Cred că avem nevoie de altfel de Românie, o altfel de societate și cred că aceasta se poate construi doar prin implicarea oamenilor buni.

Vreau să mă implic! Aș vrea să ne implicăm toți, să ne smerim, să ne rugăm, să ne mărturisim păcatele și să căutăm fața lui Dumnezeu, chiar și în politica noastră, adică să căutăm felul în care Dumnezeu vrea să facem politică. Iată cum înțeleg eu că este acest fel de a face politică: politicianul este în slujba lui Dumnezeu pentru binele cetățeanului. (vezi Romani 13:4)

Emite conţinut