A mai trecut un an prin noi,
A fost și soare, au fost și ploi,
Singur nu eram, eram amândoi.
În nopțile pustii și reci
Și-n zilele cu nori pe cer,
Doar Tu, Isus, m-ai ascultat!
Vreau acum, la sfârșit de an,
O rugă să-Ți înalț și să-Ți spun

Îți mulțumesc pentru-acest an,
Îți mulțumesc pentru ce mi-ai dat,
Îți mulțumesc
Că niciodată singur nu m-ai lăsat,
Îți mulțumesc pentru-acest an!

A mai trecut prin viața mea
Vreme bună și vreme rea,
Toate erau în mâna Ta.
Iubirea Tu mi-ai arătat,
Inima mi-ai înălțat,
În toate Tu m-ai binecuvântat!
Vreau acum, la sfârșit de an,
O rugă să-Ți înalt și să-Ți spun

_________________________________________

A Ta e domnia și puterea
Și slava în veci e a Ta,
Cer și pământ adoră
Numele Tău Sfânt.
Moartea e-nfrântă, cerul cântă
Și slava în veci e a Ta,
Nu se compară nimic
Cu numele Tău sfânt.

Domn peste domni,
Tot pământul va cânta:
Veșnic Dumnezeu,
Tu ești minunat, Tu ești minunat!

Și pământul întreg Te va-nălța,
Pentru totdeauna,
Numele Tău Sfânt va fi lumină mereu
Fiindcă slava e a Ta,
Pentru totdeauna, Slava e a Ta!

_________________________________________

Acum e timpul pentru o ungere nouă,
Acum e timpul pentru o revărsare proaspătă!
Ca și fii și fiice ale Regelui noi azi ne ridicăm,
Ca și fii și fiice ale Regelui noi azi ne ridicăm!
Declarăm

Aceasta e, aceasta e,
Aceasta e Ziua Domnului!
Mă voi bucura, mă voi bucura,
Mă voi bucura: Este Ziua Ta!
Aceasta e, aceasta e,
Aceasta e Ziua Domnului!

La început, Domnul a creat
Și, pentru Slava Lui, creația cântă-n cor.
Fiecare fiu și fiică,
Domnul vă ridică, fiți lumini!
Fiecare fiu și fiică,
Domnul ne ridică-n acest neam!
Declarăm

/: Lasă Gloria Ta să curgă acum
Și să umple întreg pământ! :/

_________________________________________

Aceasta este vestea bună
Pe care noi o așteptăm;
În cer și pe pământ răsună
Ce s-a-ntâmplat în Betleem.

Acum, și noi, ca dar,
Ți-aducem la altar;
Aici, la ieslea Ta,
Ți-aducem inima
Ca Tu s-o curățești
Și-n ea să locuiești,
Să faci, din ea, tot ce dorești!

Cum îngerii în noaptea sfântă
Păstorilor vestea le-au dus,
A lor cântare-n cer răsună
Că-n iesle S-a născut Isus.

O lumină din cer se-arată
La magi. O stea din răsărit,
În noapte-aceea neuitată,
La iesle, i-a călăuzit.

Aceasta stea călăuzește,
Și astăzi, pe poporul Său.
Isus, poporu-Și pregătește
Să-i ducă-n cer, la Dumnezeu.

Acum, și noi, în cor
Cu îngerii din cer,
În casa Tatălui
La nunta Mielului,
Vom cânta neîncetat lui Dumnezeu Prea’Nalt,
Căci, prin Isus El ne-a salvat.

_________________________________________

Aceasta mi-e dorința, să Te-onorez,
Cu-ntreaga mea ființă, să Te slăvesc!
Cu tot ce e în mine, Te preamăresc,
Căci tot ce am, Isuse, Îți dăruiesc!

Doamne-Ți dau inima și-Ți dau sufletul,
Pentru Tine eu trăiesc!
Chiar suflarea ce-o am
Ție, azi, Ți-o dăruiesc,
Fă-n mine voia Ta!

_________________________________________

Doamne, în veci vei fi misterul ce-L voi iubi,
Domn peste cer și pământ, Dumnezeu minunat!
Vino-n lumina Ta, îmbrăcat în onoarea Ta,
Strigă acum inima, vino Rege din nou!

Și toți, azi, vom vedea
Din ceruri gloria Ta!

Adonai, Adonai! Toți genunchii astăzi se vor pleca.
Adonai, Adonai! Dumnezeu doar Tu ești,
Iar noi vom striga, Adonai!

În Ierusalim stăm, laude-Ți înălțăm,
Porți deschise avem, ne e dor să revii
Și tot Sionul cântă „Baruch ha ba b'shem!”

/: Tu ești Domn peste-ntreg pământ! :/

_________________________________________

Ai deschis cerul Tău, ai lăsat slava Ta și-ai venit
Pentru mine, un biet păcătos,
M-ai iubit așa mult c-ai murit la Calvar,
Să deschizi ochii mei, să-nțeleg și să Te slăvesc!

Pentru cântec, speranță și rază de soare,
Lumină și pace pe-a mea cărare,
Pentru tot ce Tu îmi dai, mulțumesc!
Pentru zâmbetul Tău înscris printre stele,
Mângâierea Ta în clipele grele,
Pentru dragostea Ta revărsată în mine,
Mă închin, recunosc că Ești Domn și rostesc:
Mulțumesc!

_________________________________________

Ai fost răstignit și cuiele-mi spun
Ce mare Ți-a fost iubirea!
Cununa de spini îmi spune și ea
Ce mare Ți-a fost iubirea!
Când cer și stele vor pieri,
Semnele vor dăinui
Și pe veci îmi vor șopti, cât m-ai iubit,
De aceea vreau să-ți spun:

/: Că-n veci inima, în veci dragostea,
În veci viața mea este-a Ta! :/

_________________________________________

Aici Te aștept azi,
Locuiește-n min' Te rog,
Tânjesc după Tine din nou!
Ascuns în iubirea-Ți,
Du-mă pe genunchi,
Să Te cunosc vreau tot mai mult!

Trăiește-n min', viața mea inund-o!
Respiră-n min', să mă-nalț
Pe aripi spre Tin'!

_________________________________________

Al meu ești, Isuse; ce mult Te iubesc!
A lumii plăcere eu n-o mai doresc.
Tu ești Salvatorul și Te prețuiesc,
De-acum, o, Isuse, nespus Te iubesc!

Ca să mă răscumperi pe cruce-ai murit,
Și spinii-a Ta frunte adânc au rănit.
Întâi m-ai iubit Tu, în veci Te slăvesc,
De-acum, o, Isuse, nespus Te iubesc!

În viață și-n moarte, Isus, Te doresc;
Slăvesc al Tău Nume atât cât trăiesc.
Când umbrele morții mă vor copleși,
Și-atunci, o, Isuse, eu Te voi iubi!

În fața măririi, la tronul de sus,
Uita-voi de jalea ce-n urmă-a apus.
Cununa de slavă smerit o primesc,
Și vesel voi spune: Isus, Te iubesc!

_________________________________________

Aleluia, Aleluia, Aleluia, El e Domn!
Aleluia, Aleluia, Aleluia, Isus Cristos e Domn!

Ți-ai arătat puterea mare,
Boldul morții l-ai zdrobit,
Din mormânt ai înviat triumfător,
Lanțurile le-ai zdrobit, pe captivi i-ai eliberat,
Prin a Ta-ndurare sunt salvat!

_________________________________________

/: Aleluia, Aleluia,
Domnul nostru domnește în veci. :/

/: Tu ești Sfânt, ești Sfânt,
Domnul nostru din ceruri,
Vrednic ești în veci, vrednic ești în veci,
Căci Tu doar ești Sfânt! :/

_________________________________________

Aleluia, Celui născut în Betleem,
Celui ce-n iesle Îl vedem, culcat,
Lui Isus Cristos!

/: Glorie Ție și slavă în veci
Dai bucurii pe orișiunde treci.
Aleluia, ești Domnul Dumnezeu,
Domnul meu, Dumnezeu. :/

_________________________________________

Aleluia Rege -al regilor,
Aleluia, Miel Preasfânt,
Aleluia, Domn al domnilor,
Tu ești Cel ce -ai spus: „Eu sunt!“

Tu conduci întregul univers,
Toate ascult-al Tău Cuvânt,
Tu din cer veghezi al lumii mers,
Tu ești Cel ce- ai spus: „Eu sunt!“

Aleluia, scump Mântuitor,
Aleluia, Rege Sfânt,
Aleluia, mare Salvator,
Tu ești Cel ce ai spus: „Eu sunt!“

_________________________________________

/: Aleluia, slavă și cinste,
Glorie să-i fie Lui Dumnezeu în veci :/

Cânt Aleluia și îți dau glorie,
Tu ești stăpânul meu, ești Domnul Dumnezeu.
Hai, cântă: Aleluia și dă-I Lui glorie
El e Stăpânul tău, e Domnul Dumnezeu.

_________________________________________

/: Am bucurie ca fântâna,
Am bucurie ca fântâna,
Am bucurie ca fântâna în inima mea! :/

/: Am o pace ca o mare,
Am o pace ca o mare,
Am o pace ca o mare
În inima mea! :/

/: Am iubire ca un fluviu,
Am iubire ca un fluviu,
Am iubire ca un fluviu
În inima mea! :/

De când Isus e în mine,
De când Isus e în mine,
De când Isus e în mine
În inima mea!
Am bucurie ca fântâna,
Am o pace ca o mare,
Am iubire ca un fluviu
În inima mea!

_________________________________________

/: Am cămin mai sus de nori, în Țara gloriei :/x3
Când vine Isus.

/: Da Isus, da Isus, amintește-mă :/x3
Când vii în curând.

/: Am cămin mai sus de nori, vrei să ai și tu? :/x3
Când vine Isus.

/: Jos port crucea, sus cununa-n Țara gloriei:/x3
Când vine Isus.

/: Dacă îl primești pe Isus, în veci vei trăi :/x3
Când vine Isus.

/: Isus ne va duce-acasă-n Țara gloriei, :/x3
Când vine Isus!

_________________________________________

Am fost robit…

Am fost robit de pacat
Dar Isus pentru mine s-a dat
Viata mea e de-acum in mana Sa
Si pana-L voi vedea
Am nevoie de-ndurarea Sa
Caci mi-a promis sa-mi conduca viata.

Condu-ma Doamne ziua,
Condu-ma este ruga mea
Prin toate necazurile-acestei lumi
Condu-ma, Doamne noaptea,
Condu-ma prin lumina Ta
Caci numai Tu poti conduce viata mea.

Dumnezeu ne iubeste mereu
Pentru noi a dat pe singurul Fiu
Ca noi sa fim salvati de pacat
Deci vino azi cu inima Ta
De pacate El o va spala
Si de azi El poate fi lumina Ta.

_________________________________________

Am găsit o dulce mângâiere,
O speranță-n multe încercări,
Am găsit o dragoste fierbinte,
O, Isus, pe Tine Te-am găsit.

Mii de buze n-ar putea să spună
Ce-am găsit în Tine, Domnul meu,
Căci sunt mic, o mână de țărână.
Sunt nimic, dar sunt în harul Tău.

Am găsit iubirea fără seamăn,
Bunătatea ce-o ai numai Tu.
Am găsit tot sensul vieții mele,
Scris în Numele-Ți preasfânt, Isus.

_________________________________________

Am găsit pe Domnul Isus al meu bun Păstor,
Cu El sigur voi ajunge sus Învingător.
Sus în cer în nemurire vreau să fiu și eu,
Sus în cer în strălucire sus cu Domnul meu.

Un izvor de fericire
Am găsit în Domnul meu
Un izvor de apă vie este El
Vino prietene aleargă
La izvorul mult dorit
Este loc și pentru tine,
Vino să fii fericit!

Seara când răsare luna cheamă-L pe Isus
Spune-I Lui în rugăciune tot ce ai de spus
El te-ascultă, Te iubește ca pe fiul Său
Și în dar îți dă iertarea sufletului tău.

Iar când zorii se arată pe cerul senin
Rugăciunea ți-o înalță Domnului divin
Mulțumește-I cu iubire, fii încrezător
Singur nicicând nu te lasă, El e-ocrotitor.

_________________________________________

Am greșit de atâtea ori, Doamne iartă-mă!
Te-am făcut ca să plângi deseori, Doamne iartă-mă!
/: Dar acum aș dori să vezi că m-am schimbat
Și-aș dori să m-asculți când îți spun: Te iubesc! :/

Deseori eu te-am supărat, Doamne iartă-mă!
Și n-am fost ce-ai fi vrut să fiu, Doamne iartă-mă !
/: Dar acum aș dori să vezi că m-am schimbat
Și-aș dori să m-asculți când îți spun: Te iubesc! :/

_________________________________________

Am venit din depărtare
Să v-aducem o urare
Și un dar la fiecare.
Să aveți un an frumos
Și o viață cu folos,
O viață cu Cristos.

Un an de fericire,
Un an cu iubire;
Dumnezeu să vă dea,
La toată familia,
Prin Isus Cristos, Mesia.

Har și pace vă dorim,
Bucurie și alin
Și credință pe deplin.
Îndurarea Domnului,
Binecuvântarea Lui
Și arvuna cerului.

Astăzi noi v-am colindat,
Sfaturi bune v-am lăsat,
Mulțumim c-ați ascultat.
Iar de-o fi să dați de greu,
Amintiți-vă mereu,
Că există Dumnezeu.

Să rămâneți cu Isus,
Ținta să vă fie sus,
După cum Domnul a spus.
Iar de nu ne-om mai vedea,
În împărăția Sa,
Veșnic ne v-om bucura.

_________________________________________

Aș vrea, Isuse scump, să fiu cu Tine,
În pribegia mea pe-acest pământ.
De-atâtea ori când grea ispită vine,
S-o biruiesc prin Sfântul Tău Cuvânt.

Aș vrea, Isuse, scump, a Ta comoară
De mângâieri pe veci să-mi dăruiești.
Aș vrea în mine tot ce-i vechi să moară,
Ca Tu să faci din mine ce dorești!

Și-aș vrea, Isuse scump, a Ta viață,
Să se-oglindească pururi în a mea.
Și să dispară negura din ceață,
Ce-mpiedică să-Ți văd mărirea Ta.

Și câte n-aș mai vrea, o scump Isuse,
În pribegia mea pe-acest pământ.
Dorințele ce îmi rămân nespuse,
Le împlinește Sfântul Tău Cuvânt!

_________________________________________

/: Aș vrea să Te cunosc, tot mai mult Isus :/
Ochii îmi îndrept, către Tine și aștept
Doar voia Ta să o fac.
/: Aș vrea să Te iubesc, tot mai mult Isus :/

Cuvântul Tău, e lumina mea,
Brațul tău sfânt, e tăria mea,
Fii glorificat, Doamne-n veci fi lăudat
În viata mea mereu.

_________________________________________

Ești tu gata de plecare?
Da, Domnul meu.
Și veghezi în așteptare?
Da, Domnul meu.

Aș vrea să zbor, aș vrea să zbor
Mai sus de nori, să mă-ntâlnesc cu El.
Aș vrea să zbor.

Ai lăsat tu totul oare?
Da, Domnul meu.
Și-ai vegheat în așteptare?
Da, Domnul meu.

În curând în fericire
Îl vom vedea.
Și cu toții în mărire
Îi vom cânta.

_________________________________________

Ascultă Doamne, lauda mea,
Când mă gândesc la Tine-n ruga mea.
Te iubesc, Doamne, Te iubesc!
Purtat pe aripi în prezența Ta,
Sufletu-mi cântă și în inima mea,
Te iubesc, Doamne, Te iubesc.

Iar acum, eu doresc,
Să mă-nchin întotdeauna,
În puterea Numelui Tău!
Îmi ridic mâinile
Și-mi înalț vocea spre ceruri,
Căci Tu ești lumina mea!

_________________________________________

Astăzi e Crăciun și oameni spun că e ziua Ta!
Casa ș-o-mpodobesc toate strălucesc, este ziua Ta!
În bucuria lor uită pe Mântuitor ...

Fă-I loc lui Isus în inima ta
La ușă nu-L lăsa,
Primește-l în casa ta,
Fă-i loc în inima ta lui Mesia.

Unii se veselesc, alții daruri primesc, este ziua Ta!
Ei dau tot ce-au mai bun celor ce-i iubesc, este ziua Ta!
În bucuria lor uită pe Mântuitor ...

Tu simplu ai venit și dezbrăcat de slavă
Te-ai îmbrăcat smerit în haina mea de om.

_________________________________________

Astăzi vin la Tine, Domnul meu,
Sufletul mi-e plin de bucurie
Fiindcă m-ai făcut copilul Tău,
Ca să pot trăi o veșnicie.

Sunt atât de fericit, Domnul meu iubit,
De minunea ce-ai făcut în viața mea!

Vreau să Îți cânt, vreau să te laud,
Să Îți mulțumesc că ești în viața mea!
Cu putere m-ai luat din întuneric
Și mi-ai arătat înțelepciunea Ta!

Astăzi vin la Tine Domnul meu
Să Îți mulțumesc de-a Ta iertare!
Sunt răscumpărat prin harul Tău
Și trăiesc prin a Ta îndurare!

_________________________________________

Astăzi vin și-mi plec genunchii,
Înaintea ieslei Tale,
/: Copilaș din altă lume
Obosit de frig și cale. :/

Şi-mi plec inima și fața,
Copilaș din zare-albastră,
/: Să mă-nchin, cu umilință,
Căci cobori în lumea noastră. :/

Nu am smirnă, ca și magii,
Nici tămâie și nici aur;
/: Lacrimile pocăinței
Îmi sunt singurul tezaur. :/

Ți le-aduc acu-nainte,
Cu sfială și rușine,
/: Copilaș venit din ceruri,
Să porți crucea pentru mine. :/

_________________________________________

Ava Tată, vreau să fiu
Cu totul doar al Tău,
Cu mintea și inima mea,
Să-Ți urmez mereu!

Nu lăsa viața mea
Să o trăiesc fără Tine!
Ava Tată, vreau să fiu
Cu totul doar al Tău!

_________________________________________

Azi e mare sărbătoare
Omenirea va trăi
Clipele venirii-n lume
Domnului din veșnicii.
/: Frate care asculți colindul, ești bucuros?
Îl sărbătorești și tu, pe Isus Cristos? :/

Pregătiri se fac oriunde
Mese pline din belșug
Se servesc în orice casă
Lumea spune că este Crăciun.
/: Frate care asculți colindul, cum sărbătorești?
Ești adâncit în chefuri sau te pocăiești? :/

Bucuroși copii în cete
Azi colindă peste tot
Toți spun: S-a născut Mesia
Veselie este peste tot.
/: Frate care asculți colindul, tu unde te duci?
Mergi să spui despre Isus, sau alte căi apuci? :/

Pretutindeni în biserici
Oameni vin de peste tot
Toți au straie de serbare
Toți arată că sunt credincioși.
/: Frate care asculți colindul, tu din care ești?
Ești creștin doar la Crăciun sau tot anul ești? :/

_________________________________________

Binecuvântați sunt acei
Care stau în Templul Său,
Binecuvântați sunt acei
Ce se încred în Domnul!

Vom simți puterea Sa,
Față-n față-L vom vedea!

Din înalt, ascultă-ne Doamne,
Când ne rugăm,
Când Te căutăm, ne închinăm!

/: Doar Tu ești sfânt, doar Tu ești sfânt,
Numai Tu ești sfânt! :/x4

_________________________________________

Ține-mă în mâna Ta,
Să m-ascunzi, întinde-Ți aripa!

Când oceanele cumplit vuiesc,
Doamne, dă-mi puteri să biruiesc!
Tată, știu că Tu ești veghetor,
Stau liniștit, știu că ești Domn.

Doar în Cristos mă odihnesc,
Puterea Sa în liniște-o găsesc.

_________________________________________

Când spre Tine îmi întorc privirea,
Se preschimbă noaptea în lumini!
Simt cum torni în adâncuri iubirea
Din cerești fântâni.
Tot necazul meu o umbră devine
Și descopăr bucurii de nespus!
Înțeleg rostul meu tot mai bine,
Preaiubit Isus!

Mă-nchin, o, Doamne, și te slăvesc,
De-aceea trăiesc ca să Te slăvesc!
Mă-nchin, o, Doamne și Te slăvesc,
De-aceea trăiesc, doar să Te slăvesc!

Când spre Tine îmi întorc privirea,
Văd cum sfinte rugi Te cuprind!
Bucuria îmi inundă trăirea,
De-al Tău jar m-aprind!
Doar în Tine îmi găsesc mântuirea,
De Cuvântul Tău mă simt întărit
Și pricep care-mi este menirea,
Domnul meu iubit!

_________________________________________

Când spre Tine îmi întorc privirea
Se preschimbă noaptea în lumini
Simt cum torni în adâncuri iubirea
Din cerești fântâni
Tot necazul meu o umbră devine
Și descopăr bucurii de nespus
Înțeleg rostul meu tot mai bine
Prea iubit Isus.

Mă-nchin, o, Doamne, și te slăvesc
De aceea trăiesc, doar să te slăvesc
Mă-nchin, o, Doamne, și te slăvesc
De aceea trăiesc, doar să te slăvesc.

Când spre Tine îmi întorc privirea
Văd cum sfinte ruguri te cuprind
Bucuria îmi inundă trăirea
De-al Tău jar m-aprind
Doar în Tine îmi găsesc mântuirea
De Cuvântul Tău mă simt întărit
Și pricep care-mi este menirea
Domnul meu iubit.

_________________________________________

Când zorii se-arată zâmbind, dimineața,
Și încă-o zi iar a-nceput,
Când soarele-n zori vrea să-și ridice fața,
Lumină să dea pe pământ,
Când freamătul zilei începe de-odată
Și liniștea nopții s-a dus
/: Cu gândul spre ceruri, în inima toată,
Îl chem înc-o zi pe Isus. :/

Nu vreau să trăiesc fără Tine, Isuse,
O singură zi pe pământ!
/: O zi fără Tine e-o zi pierdută
Și nu mai revine nicicând. :/

În zori de zi, chiar departe de casă,
De locul odăii ascuns,
În mijlocul lumii ades furtunoasă,
De zgomotul vremii pătruns,
Din nou îmi înalț al meu gând înspre Tine
Și-așa cum în zori mi-ai promis,
/: Te chem, o, Isuse, să fii lângă mine.
Cu Tine sunt de neînvins! :/

_________________________________________

Cânt Domnului că mi-a făcut bine,
Lui Dumnezeu glorie!
Mi se bucură inima-n mine,
Lui Dumnezeu glorie!

Cânt lui Dumnezeu glorie
Și tot pământul să-i cânte
Lui Dumnezeu glorie!
El mi-a adus mântuire,
De-aceea cânt pe vecie
Lui Dumnezeu glorie!

Cu natura-ntreagă să cânt aș vrea
Lui Dumnezeu glorie!
Să-L slăvească munții și apele.
Lui Dumnezeu glorie!

Cu cei ce-L iubesc în veci vom cânta
Lui Dumnezeu glorie
Și-n nesfârșită viață vom intra,
Lui Dumnezeu glorie!

_________________________________________

Cântă corul îngeresc: „Slavă Tatălui Ceresc!
Pace fie pe pământ!” S-a născut Copilul Sfânt.
Fiul sfânt de mult promis venit, de sus trimis.
/: Cântă corul îngeresc: „Slavă Tatălui ceresc!” :/

Cel din cerul minunat, preamărit și înălțat
Pe pământ jos a venit și ca noi trup a primit.
S-a jertfit, a pătimit, chiar și moarte-a suferit,
/: De păcate ne-a spălat, viață noua El ne-a dat. :/

Totul noi avem în El, Dumnezeu Emanuel
Bucuros El vrea să dea pacea și iertarea Sa.
Cerul Său cel strălucit chiar de El e pregătit
/: Pentru cei răscumpărați și cei binecuvântați. :/

_________________________________________

Cântă, strigă, bate din palme,
Stăpânului dă-i laudă,
Pleacă-te 'naintea Domnului!
Cântă, strigă, bate din palme,
Stăpânului dă-i laudă,
Căci El e un mare Dumnezeu!

Astăzi e zi de sărbătoare,
E ziua când ne bucurăm:
Mărețul Rege ne-a eliberat,
Să dăm laudă Numelui Său!

_________________________________________

Cântarea mea e numai despre Isus,
Cerescul Fiu al Tatălui slăvit.
El a venit păcatul să mi-l șteargă
Când la Calvar pe cruce a murit.

Cântarea mea e numai despre Isus
Ce-n locul meu pedeapsa a purtat,
Și-n versul ei cântarea mea va spune
Ce fericiri și bogății mi-a dat.

Cămașa Lui stropită-n sfântul sânge,
Crucea și spinii cu păcatul meu,
Mormântul gol, speranța revederii,
Despre acestea voi cânta mereu!

Cântarea mea va fi doar despre Isus
Chiar peste râu odată-n veșnicii,
Cu imnul sfânt al miilor de îngeri
Cântarea mea atunci se va uni.

_________________________________________

Cantati de bucurie…

1. Cântaţi toţi de bucurie
Căci Hristos s-a născut.
Să cânte spre-a Lui mărire
/: Cerul şi pământul :/ (x3)

2. Omenirea să-L primească
Pe Regele suprem
Iar inima omenească
/: Lui să-I gătească loc :/

3. El va domni în iubire
Peste-ntreaga lume.
Popoarele, cu dreptate
/: Îl vor servi pe el :/

_________________________________________

Cântați toți de bucurie căci Cristos S-a născut!
Să cânte spre-a Lui mărire:
Cerul și pământul, cerul și pământul
Cerul, cerul și pământul.

Biserica să primească pe Domnul ei suprem
În inima omenească Lui să-I gătească loc
Lui să-I gătească loc, Lui să-I gătească loc.

El va domni cu iubire peste cei mântuiți
Noroadele cu dreptate Îl vor servi pe El
Îl vor servi pe El, Îl vor, Îl vor servi pe El.

_________________________________________

Cât de bine mă simt cu aleșii Domnului,
Poporul minunat!
O, ce bine mă simt cu aleșii Domnului,
Poporul minunat!
Strălucesc fețele, cântă adunarea,
Cerul stă și-ascultă cântarea,
O, ce bine mă simt cu aleșii Domnului,
O, ce popor, ce popor minunat!

Ce plăcut și ce frumos
E poporul lui Cristos,
Când pe Domnul ei Îl laudă voios.
Nu e loc mai fericit
Ca acel unde-ai găsit
Pe toți sfinții ce-mpreună s-au unit!

O, ce zi atunci va fi,
Când pe nori El va veni
Și în slava Lui pe veci ne va uni!
Lângă El ne-om aduna
Și plângând Îi vom cânta
Împreună, fericiți cu El vom sta!

_________________________________________

Cât de drag Isus ne este în mărire înălțat;
El la Tatăl mijlocește pentru noi neîncetat.
Poate cineva să spună câtă pierdere-am avea
Când spre El nu ne-am întoarce și când nu ne-am mai ruga?!

Când vrășmașul ne apasă și-n necazuri ne aflăm,
Către Domnul cu credință rugăciune să-ndreptăm,
Căci atunci a Lui iubire ne-ncetat va fi cu noi;
El ne-ascultă rugăciunea și ne scapă din nevoi.

Când ne-atacă gânduri rele, doar la El să alergăm!
Domnul mâna ne întinde cu credință de-L strigăm.
Părăsiți fiind de prieteni și cu sufletu-ntristat,
O, atunci Isus ne este ajutorul așteptat.

_________________________________________

Căutați întâi Împărăția Tatălui
Și numele Lui de trei ori sfânt
Și toate celelalte-apoi le veți avea
Alelu, Aleluia

/: Aleluia, Alelu, Aleluia. :/

_________________________________________

Ce bucurie când ni se zice:
„Veniți cu toți la casa Domnului!”
În dragoste și în părtășie,
Să înălțăm cu toți Numele Lui!

Să se bucure cei ce Te iubesc,
Ce Te laudă și Te preamăresc!
Pacea Ta să rămână peste ei mereu,
Prin prezența Ta, sfânt Dumnezeu!

Rugăciunea și cântarea
Se înalță-n inimi tot mai sus,
Spre onoarea și iubirea
Ce îți dăruim Ție, Isus!

Iar când norii vor apare,
Noi spre Tine, Doamne, să privim,
Tu vei fi un veșnic soare,
Luminos, puternic și senin!

_________________________________________

Ce bucurie să mă știu copilul Tău
Și să fiu păzit mereu de mâna Ta.
Glorie Ție, ai spălat păcatul meu
Prin Isus crucificat la Golgota.

Tot ce este-n mine Te glorifică
Și cu tot ce am Te preamăresc!
Viața mea ți-o dau în mâna Ta de Tată
Și-am să-ți cânt mereu cât Te iubesc!

Cu ce blândețe, mă înveți să Te urmez,
Zi de zi mă oglindesc în ochii Tăi.
Ce șoapte calde, când îmi spui că mă iubești
Și mă-ntreb cum aș putea să-Ți mulțumesc.

_________________________________________

Ce bucurie să mă ştiu copilul Tău
Şi să fiu păzit mereu de mâna Ta
Glorie Ţie, ai spălat păcatul meu
Prin Isus crucificat la Golgota

Tot ce este-n mine te glorifică
Şi cu tot ce am te preamăresc
Viaţa mea ţi-o dau în mâna Ta de Tată
Şi-am să-ţi cânt mereu cât te iubesc.

Cu ce blândeţe, mă înveţi să te urmez
Zi de zi mă oglindesc în ochii Tăi
Ce şoapte calde, când îmi spui că mă iubeşti
Şi mă-ntreb cum aş putea să-ţi mulţumesc.

_________________________________________

Ce mare ești Tu,
Ce mare e Mila Ta,
Ce mare e tot
Ce faci Tu pentru mine!
Ce mare ești Tu
Și bunătatea Ta
Mă umple atunci când îți cânt
„Ce mare ești Tu!”

Căci dragostea Ta ajunge pân’ la ceruri,
Iar inima Ta m-a găsit și m-a salvat!

_________________________________________

Splendoare de Împărat,
În slavă îmbrăcat,
Pământul va cânta,
Pământul va cânta.
Lumină-i haina Sa
Și noaptea nu va sta,
Fugind din Fața Sa,
Fugind din Fața Sa.

Ce mare ești Tu,
Vom cânta ce mare ești Tu,
Toți vor vedea ce mare ești Dumnezeu!

Chiar timpul L-a făcut,
În mâna Lui se-ascund
Sfârșit și început,
Sfârșit și început.
Triunic Dumnezeu,
Tată, Fiu, Duh Sfânt,
El este Leu și Miel,
El este Leu și Miel.

Numele Lui Sfânt Îl înălțăm cântând,
Ce mare e al meu Dumnezeu!

_________________________________________

Ce minunat e să fii într-o familie,
Familia sfântă a Domnului Isus!

Suntem o familie unită,
Suntem o familie reală,
Familia care iubește,
Familia Domnului Isus!

_________________________________________

Ce prieten am găsit,
Mai bun decât un frate!
Prezența I-am simțit
Atâta de aproape!

Isus, Isus, Isus,
Prieten veșnic!

Ce prieten am găsit,
Mai bun decât un tată!
N-am să îl schimb nicicând,
Nici pentru lumea toată!

_________________________________________

Ce sunt eu, să te gândești la mine, Doamne?
Ce-ai văzut, atunci când ai privit la noi?
Ai ridicat, poveri ce nu puteau fi luate,
Ai zdrobit, lanțuri ce ne robeau.
Cum floarea-așteaptă roua din cer
Inima mea dorește să-ți cânte.

Sufletul la Tine strigă,
Numai Tu să fii 'nălțat,
Emanuel, al nostru Domn!
Mi-ai pus pe buze-un cântec nou,
Păcatu-ai șters, m-ai ridicat,
Emanuel, al nostru Domn!

Doamne știi,
De-a Ta prezență nu sunt vrednic,
Ce măreț! E harul nemeritat.
Cum floarea așteaptă roua din cer
Inima mea dorește să-Ți cânte.

/: Îți aduc ofranda mea
Dar cum pot s-o compar?
Cu jertfa Ta, pe cruce la Calvar!

_________________________________________

Ce sunt eu?

1. Ce sunt eu, ce sunt eu?
Un fir de nisip în vânt,
Sunt nimic pe pământ,
Doar prin Tine sunt ce sunt.

/:Eu nimic, Tu veşnicie,
Eu sărac, Tu bogăţie.
Ce sunt eu, ce sunt eu?
Tu eşti totul Domnul meu.:/

2. Ce sunt eu, ce sunt eu?
O frunză purtată-n vânt,
Sunt nimic pe pământ,
Doar prin Tine sunt ce sunt.

/:Eu, ţărână întinată
Tu, a lumii jertfă dată,
Ce sunt eu, ce sunt eu?
Tu eşti totul Domnul meu.:/

3. Ce sunt eu, ce sunt eu?
O lumină pâlpâind,
Sunt nimic pe pământ,
Doar prin Tine sunt ce sunt.

/:Eu, un păcătos din fire,
Tu, a lumii mântuire,
Ce sunt eu, ce sunt eu?
Tu eşti totul Domnul meu.:/

4.Ce sunt eu, ce sunt eu?
O floare calcata-n vant
Sunt nimic pe pamant
Doar prin Tine sunt ce sunt.

/: Eu durere,chin si jale
Tu o sfanta sarbatoare
Ce sunt eu,ce sunt eu?
Tu esti totul Domnul meu:/

5.Asa-m fost fara har
Fara jerfa din Calvar
Dar acum eu sunt salvat
In sfant sage sunt spalat.

Iti aduc azi osanale
Ca-s faptura mainii tale
Te slavesc, te maresc
Scump Isus sa-ti multumesc!

Tu esti a mea iubire
Partea mea de mostenire
Te slavesc, te maresc
Te slavesc, Mire ceresc!

_________________________________________

Ce-mpărtășire, ce bucurie,
Când mă las pe brațul Domnului,
Ce fericire, pace-mi dă mie,
Când mă las pe brațul Domnului.

Eu sunt scutit prin grația Părintelui
Eu sunt scutit când mă las pe brațul Domnului.

Ce dulce e a fi un călător,
Când mă las pe brațul Domnului,
O rază e al meu Conducător,
Când mă las pe brațul Domnului.

De ce să mă tem? Ce să mă-nfrice?
Când mă las pe brațul Domnului;
Domnu-i aproape, am pace dulce,
Când mă las pe brațul Domnului.

_________________________________________

Cerul declară gloria Celui înviat.
Cine se compară cu frumusețea Domnului?

B: În veci de veci ești Tu!
F: În veci de veci ești Tu!
B: Divinul Miel pe tron,
F: Divinul Miel pe tron,
B: Genunchii îmi aplec,
F: Genunchii îmi aplec
Toți: Și Ție mă închin.

Voi proclama gloria Celui înviat,
Ce-a fost junghiat să ne-mpace cu Dumnezeu.

B: În veci de veci ești Tu!
F: În veci de veci ești Tu!
B: Divinul Miel pe tron,
F: Divinul Miel pe tron,
B: Genunchii îmi aplec,
F: Genunchii îmi aplec
Toți: Și Ție mă închin.
B: Al păcii împărat,
F: Al păcii împărat,
B: Să fii glorificat,
F: Să fii glorificat!
B: Acum și pururea,
F: Acum și pururea
Toți: Și-n vecii vecilor!

_________________________________________

Cineva se­-ngrijește
De mine mereu!
Nu-i deloc întâmplarea,
E­-al meu Dumnezeu.
Zilnic toarnă asupra mea
Daruri din plin,
Mulțumire­-I aduc și mă­-nchin.

E Cineva! Şi Îi mulțumesc.
E Cineva! Este Tatăl ceresc!
Darul nespus e Domnul Isus.
Ce măreț e­-al meu Dumnezeu!

Mulți nu cred azi
În Domnul, slăvit Creator
Nici nu văd al naturii
Şi­-al vieții izvor.
Câte inimi sărmane
Se pierd zi de zi!
Pentru toate n­-au cui mulțumi.

Dintre daruri, mai sfânt,
Mai măreț și frumos
Este darul salvării
Prin Domnul Hristos.
N­-am cuvinte nici versuri
Să­-I spun dragostea
Ce e­-n clocot în inima mea.

_________________________________________

Condu pașii mei, să nu mai rătăcesc!
Condu pașii mei, să pot să Te urmez!

Inima-mi strigă spre Tine:
Rămâi lângă mine mereu!
O, Domnul meu,condu pașii mei!

_________________________________________

Cred în Dumnezeu ca Tată,
În Isus Cristos ca Fiu,
Cred în Duhul Sfânt că este,
Cred Cuvântul că e viu,
Cred că mai este iertare
Pentru tot ce-am făcut rău,
De aceea alerg la tronul Său!
Cred că Isus a fost jertfă,
Pe un lemn crucificat
Și-n mormânt lângă Golgota
Trupul I-a fost îngropat.
Cred că a-nviat precum a zis
Și viu s-a arătat,
De aceea la El am alergat!

Mi-am luat hotărârea:
Înapoi nicicând n-oi da!
Cu privirea doar la cruce
Lumea-n spate o voi lăsa.
Nu-mi va fi deloc rușine
Să afirm că sunt creștin,
Voi sluji mereu
Prin harul Său divin.

Cred Cuvântul care spune:
„Trebuie să te naști din nou!
Viața veche, spălată,
Și totul făcut nou.”
Cred că dragostea lui Dumnezeu
Te va descoperi,
De aceea și mai mult Îl voi sluji!

Mi-am luat hotărârea:
Înapoi nicicând n-oi da!
Cu privirea doar la cruce
Lumea-n spate o voi lăsa.
Nu-mi va fi deloc rușine
Să afirm că sunt creștin,
Voi sluji mereu
Prin harul Său divin.
Știu că diavolul va ridica
Milioane-n calea mea
Știu că sunt născut din Sânge Sfânt
Ș-orice demon va cădea
Știu că Isus va veni-n curând
Știu că toți îl așteptăm
Știu că toți suntem legați prin El
De aceea nu cedăm.

Cred că este-un bine și un rău,
Trăiești și apoi mori,
Cred că Biblia este harta
Spre a cerului comori,
Cred că nu sunt singur în Cristos,
Pe mulți El ne-a salvat,
De aceea credință I-am jurat!

Ne-am luat hotărârea:
Înapoi nu vom da!
Cu privirea doar la cruce
Lumea-n spate vom lăsa.
Nu ne va fi rușine
Să spunem: suntem creștini,
Vom sluji mereu
Prin harul Său
Vom sluji mereu
Prin harul Său divin.
Ne-am luat hotărârea:
Înapoi nu vom da!
Cu privirea doar la cruce
Lumea-n spate vom lăsa.
Nu ne va fi rușine
Să spunem: suntem creștini,
/: Vom sluji mereu
Prin harul Său divin. :/x3

_________________________________________

Credincios eşti să ne conduci
Numai Tu poţi să ne ajuţi
Tu luminezi calea şi viaţa mea
Vrednic să ne conduci.

Ne-ai scos din noaptea păcatului,
Mâna Ta ne-a ocrotit,
Loc pentru noi Tu ai pregătit
Nu dăm `napoi.

Lumina Ta s-o răspândim,
Numele să-ţi înălţăm;
Împărăţia Ta va venii
Vino,domneşti!

_________________________________________

Cu bucurie să cântați căci S-a născut Isus!
Lui să-I cântați, să-L lăudați
Pământ și cer de sus, pământ și cer de sus
Pământ, pământ și cer de sus!

Biserica își va primi, Isus, Supremul Domn!
În inimă toți oamenii Lui să-I gătească loc.
Lui să-I gătească loc.
Lui să-I, Lui să-I gătească loc!

Pe-al Său popor cu dragoste El îl va cârmui!
Cei mântuiți Îl vor slăvi,
Pe El îl vor slăvi. Pe El îl vor slăvi.
Pe El, pe El îl vor slăvi!

_________________________________________

Cu glasul meu, eu strig către Domnul,
El îmi ascultă ruga, ruga mea;
/: Domnul e bun, da El e bun :/

_________________________________________

Cu Isus în lumea asta voi merge eu mereu;
Înainte-i țara mea, înainte-I Dumnezeu.
Chiar de calea e îngustă și plină de-ncercări,
Cu Isus voi trece dincolo de zări!

Doar Isus ne este calea-n țara bucuriilor,
El jertfa ce ne poartă
Spre limanul mult dorit!
Doar Isus ne este calea-n țara bucuriilor,
Crede-n El și-n veci tu vei fi fericit!

Când durerea te doboară, amice, nu uita:
Înainte-i țara ta, înainte-I Dumnezeu;
Atunci ochii ți-i ridică și cere mila Sa
Căci prin harul Său El te va ajuta!

Niciodată pe-a ta cale să nu te uiți 'napoi,
Înainte-i țara ta, înainte-i Dumnezeu;
Veșnicia te așteaptă, la dreapta Lui vei sta,
Căci El te va duce sus, în țara Sa!

_________________________________________

Cu tot ce este-n mine
Înalț Numele Tău,
Trăiesc viața mea spre lauda Ta!
M-ai scos din întuneric
În lumina Ta,
/: În veci iubirea Ta o voi cânta! :/

Doresc să văd pământul
Plin de slava Ta,
Popoarele privind la crucea Ta.
Inima-mpietrită
Tu o poți schimba
/: Prin dragostea și îndurarea Ta. :/

/: Sfânt e, sfânt e
Sfânt e Domnul meu! :/

_________________________________________

Cum dorește un cerb izvor de apă
Așa eu Te doresc,
Tu ești singura mea dorință,
Să te laud eu tânjesc.

Tu-mi ești scut și tăria mea
Și Ție-Ți dau toată inima!
Tu ești singura mea dorință,
Să Te laud eu doresc!

Sufletul meu Te caută zi și noapte!
Ești Dumnezeul meu,
Tu ești singura mea iubire,
Doar al Tău eu vreau să fiu!

_________________________________________

Cum pot răsplăti eu, Iubirea-Ți imensă,
Când Tu, Ți-ai dat viața pentr-un păcătos?
În schimb, o, primește umilă ofranda,
/: Umilă ofranda, Isuse Cristoase,
Din inima mea! :/

Când negura nopții-și, întinde mantaua,
Privesc printre lacrimi spre Tine-a căuta.
Dincolo de stele, eu știu că există
/: Un Tată puternic
Ce-asupra-mi veghează cu dragostea Sa. :/

Nu pot răsplăti eu, cu-argint sau cu aur
Măreț sacrificiul și dragostea Ta,
De-aceea, o, Doamne, te rog azi primește,
/: Primește cântarea scăldată
În lacrimi și inima mea! :/

_________________________________________

F: Cum va ținea tânărul pașii lui
Calea curată, spre ținta lui,
Doar de trăiește pe placul cerului,
Păzind mereu Cuvântul Domnului.

B: Cum va ținea tânăra pașii ei
Calea curată, spre ținta ei,
Doar de trăiește pe placul cerului,
Păzind mereu Cuvântul Domnului.

Toți: Cum vor ținea tinerii pașii lor
Calea curată, spre ținta lor,
Doar de trăiesc pe placul cerului,
/: Păzind mereu cuvântul Domnului :/x3

_________________________________________

Curățit ești de păcat și înnoit
Prin sfânt sângele al Lui Isus
Ești născut din nou, de patimi mântuit
Prin sfânt sângele al Lui Isus.

Vrei să fii mântuit
Și de tot păcatul curățit
Vin’ te spală pe Golgota-n sânge sfânt
Și ascultă de-al Lui Isus cuvânt.

Când sfințit ești prin sângele Lui Hristos
Îi cânți laudă Lui ne-ncetat,
Nimic nu e mai plăcut ,și mai frumos
Decât să te păzești de păcat.

Când satan te vede că așa trăiești
Și prin sângele sfânt ești spălat,
Te încearcă-ntr-una, dar îl biruiești
Și el pleacă atunci rușinat.

_________________________________________

/: Da, chiar în curând,
Vom vedea toți pe Mirele! :/x3
Aleluia, Aleluia pe Mire Îl vom vedea!

/: Lacrimi nu vor fi
Când vom vedea toți pe Mirele! :/x3
Aleluia, Aleluia pe Mire Îl vom vedea!

/: Moarte nu va fi
Când vom vedea toți pe Mirele! :/x3
Aleluia, Aleluia pe Mire Îl vom vedea!

_________________________________________

Dă-I laudă Lui, e Domn și Împărat,
Iubirea-I ține veșnic!
Căci El este bun, El toate le-a creat,
Iubirea-I ține veșnic!
Cântați, cântați!

Cu mână tare și cu braț întins,
Iubirea-I ține veșnic!
Viață din plin El ne-a dăruit,
Iubirea-I ține veșnic!
Cântați, cântați, cântați, cântați!

În veci El e puternic,
În veci e credincios,
În veci va fi cu mine,
În veci, în veci, de veci!

De la răsărit până la apus,
Iubirea-I ține veșnic!
Vom rămâne tari prin harul lui Isus,
Iubirea-I ține veșnic!
Cântați, cântați, cântați, cântați!

_________________________________________

Dacă stai sub ocrotirea
Celui Prea-nalt, la umbra Lui,
Zici despre Domnul: “El e-adăpostul
Și-a mea scăpare în care mă-ncred!”

O mie să cadă alături de tine
Și zece mii la dreapta ta de vor cădea,
Cu ochii privește să vezi răsplătirea
Acelui rău, dar Harul Său te va salva.

Să nu te temi nici de săgeata
Și nici de groaza din întuneric.
El te va-ascunde sub aripa Lui,
Căci pavăza-mi este credința Lui.

Pentru că zici: “El e-adăpostul!”
Și faci din El scăparea ta,
Nenorocirea și nici urgia
De cortul tău nu se va-apropia.

_________________________________________

Aș vrea să număr clipele, dar timpul trece-n grabă
Minute ce-au trecut, le-am irosit
Am spus că sunt al Lui Hristos, dar Domnul înc-așteaptă
Să fiu al Lui cu totul dăruit
Și câte, Doamne, nu Ți-am spus
Și câte nu Ți-am promis

Dar ce voi spune când pe nori
Tu vei veni în slavă învelit
Am fost un laș și am fugit
Mereu m-ai binecuvântat,
Și totuși doar la mine m-am gândit
Și Te-am uitat, și m-am ferit

O lume-ntreagă zace-n chin
Tânjind după speranță
Dar cine oare le-o va oferi?
Cum pot să stau nepăsător
Când eu am primit viață
Când alții mor, cum pot fi fericit?
Tu ne iubești la fel pe toți
La cruce ai dovedit

Aș vrea să-mi spui când vei veni
Că am făcut ce-a trebuit să fac
O, Doamne, vreau să-Ți fiu pe plac

_________________________________________

De n-ai fi Tu de partea noastră
Am fi ca praful luat de vânt,
Am fi o carne fără viață
Rătăcitoare pe pământ.

Dar noi venim cu toți la Tine
Și tot ce-avem îți dăruim
Căci nimeni, Doamne, nu-i ca Tine,
Îngenunchem și ne smerim.

Noi n-avem nici un merit Tată
E harul Tău că existăm.
Isuse, Tu ne-ai dat viață
Și toate Ție-Ți datorăm.

_________________________________________

De nu poți să plătești, prețul jertfei de sine,
N-ai să știi să iubești, ca Isus nu ca tine.
De nu poți să te-nalți când poverile apasă,
N-ai să știi că Isus dă putere în toate.

Voi vesti îndurarea, voi cânta bunătatea,
Proclamând lucrarea împlinită la Calvar.
Voi vesti înfierea, moartea Lui și-nvierea,
Proclamând iubirea dăruită la Calvar.

_________________________________________

Demult în lume pe pământ
Sfânta Biblie-mi spune
Că s-a născut Emanuel
Fiul lui Dumnezeu.

/: Îngeri mii cântau în cor
Aleluia, Glorie!
Al păcii Prinț azi s-a născut
Al lumii Mântuitor. :/

În Betleem a apărut
O stea din răsărit
Pe cei trei magi călăuzind
Cu daruri ei au venit.

Domnul meu Te-ai născut pentru mine
Domnul meu mi-ai adus mântuire
Domnul meu mă-nchin și-Ți mulțumesc
Isus, Domnul meu Isus.

_________________________________________

Demult profeții au profețit
Că se va naște El,
Mesia cel mult așteptat,
Numit Emanuel.

Azi s-a născut în Betleem,
Un Salvator, ce minunat.
Cântați, cântați, vă bucurați,
Că s-a născut în Betleem cu adevărat.

Din ceruri îngeri au venit
Să spună tuturor
De vestea bună, de Isus
De harul salvator.

Se bucură acuma iar
Creștinii pe pământ.
În inimă din nou răsar
Nădejdi ce dau avânt.

_________________________________________

Destinul tău e să învingi,
Când ești căzut să te ridici,
Destinul tău l-a scris cândva Isus.
Numele tău demult e scris
În Cartea Vieții din paradis,
Destinul tău e cerul Său, să știi!

Nu suntem aici statornici:
O țară-avem și ea e sus.
Calea se sfârșește-acolo,
Când vom vedea toți pe Isus!

Deci să te porți cum e cinstit
De Tatăl tău, ce te-a iubit
Și te-a plătit cu mare preț, să știi!
“Pe brațul Meu Eu Te-am purtat
Și-am să Te port neîncetat!”
Îți spune El, chiar Dumnezeu, să știi!

_________________________________________

Din adâncul inimii,
Pe Isus vreau a-L vesti,
Să îi cânt mereu un mare „Aleluia”!
Vreau să spun întregii lumi
Dumnezeu cât e de bun
Și-mpreună să-I cântăm toți „Aleluia”!

Aleluia, Te laudă al meu suflet,
Aleluia, Te laudă gura mea mereu!
Aleluia, vreau să spun tuturora
Ce măreț ești Doamne, Dumnezeul meu!

_________________________________________

C
Din adancul inimii
F C
Pe Isus vreau a-L vesti
G F C
Sa Ii cant mereu in mare Aleluia

Vreau sa spun intregii lumi
F C
Dumnezeu cat e de bun
G F C
Si-mpreuna sa-I cantam toti Aleluia

Refren(x3):
F C G C
Aleluia! Te lauda al meu suflet
F C D G
Aleluia! Te lauda gura mea mereu
F C E Am
Aleluia! Vreau sa spun tuturora
F C F G
Ce maret Estï Doamne, Dumnezeul meu!

_________________________________________

/: Din El, prin El și pentru El,
Sunt toate lucrurile! :/

A Lui să fie gloria,
A Lui să fie gloria,
A Lui să fie gloria
În veci de veci, amin!

_________________________________________

Dis de dimineață Doamne îmi înalț
Inima spre Tine și aștept
Dis de dimineață, sufletu-mi înalț
Pacea Ta, o, Doamne-o simt în piept!

Încă o zi mai am, o, Doamne de la Tine
Mi-ai dat înc-o zi,
O zi, să mă întorc la Tine!
Doamne încearcă-mă,
Vezi dacă sunt pe drumul Tău!
Du-mă pe calea veșniciei
Umple-mă cu Duhul Tău!

Fiecare clipă Doamne mă conduci,
Mâna Ta aproape eu o simt.
Sufletul meu Doamne știu că e păzit,
Sfântul Tău Cuvânt îmi este scut!

_________________________________________

Doamne astăzi vin,
În fața Ta, să mă închin
Și să fiu umplut cu har divin.
În lumina Ta, aș vrea mai mult
Să îmi cunosc slăbiciunile
Și să cresc în iubirea Ta.

Cheamă-mă și voi veni la Tine,
Când sunt slab, tu mă întărești!
Ca vulturul spre cer mă voi înălța
Și veșnic voi trăi, mereu voi locui,
În iubirea Ta!

Doamne, vreau să fiu
În stare să-nțeleg cum ești
Și care-i calea Ta, ca să merg pe ea
Și din pacea Ta,
În suflet să-mi reverși un strop,
Ca cei din jur să bea și să stea în iubirea Ta!

_________________________________________

Doamne, bunătatea Ta, îmi cuprinde inima
Și mă face fericit, Domnul meu iubit!
Și din zori până-n apus, Numele Tău Sfânt Isus,
Îmi sfințește inima și viața mea!

N-ai în lume asemănare! Nu e nimenea sub soare,
Nici în cer, nici pe pământ cât ești Tu de Sfânt!
Dragostea-Ți mă copleșește, pacea Ta mă liniștește,
Harul Tău îmi dă avânt, tot mai mult să-ți cânt!

Norii negrii când apar, Tu îmi ești un veșnic far,
Drumul mi-l călăuzești și mă ocrotești.
Și în viață când pornesc spre izvorul Tău ceresc,
Tu mereu mă sprijinești și mă ocrotești.

_________________________________________

Doamne, dă-ne înțelepciune,
Și putere, și iubire,
Doamne, vrem să ascultăm Cuvântul Tău!
Azi venim în fața Ta,
Dă-ne Doamne harul Tău,
Să fim vii pentru împărăția Ta.
Trezește-ne din nou!

Doamne, atinge-ne din nou,
Peste noi Tu mâna Ta s-o pui
Și lumina Ta să ardă-n noi
Prin puterea Duhului.
Pune-o, dar nu pentru o zi,
Ci să ardă-n veșnicii în noi,
Cu-adierea Duhului Tău Sfânt,
Doamne, atinge-ne din nou!

Doamne, mulți au obosit
Și în inimi sunt răniți,
Vindecarea este doar în mâna Ta.
Să ne-atingi pe fiecare
Cu puterea crucii Tale,
Să fim vii întru împărăția Ta.
Trezește-ne din nou!

_________________________________________

Doamne dacă nu ai fi Tu
Ce m-aș face fără de Tine
Mintea mea atât de rea
Încotro m-ar purta, mintea mea…
Toată forța ce o mai am
E că Tu mereu ești cu mine,
Bate vântu-n geam e bine,
Dacă cerul nu e senin ce îmi pasă
/: Drumul acesta mă duce spre casă. :/

_________________________________________

Doamne, doar Cuvântul Tău cel Sfânt
Mi-e lumină pe pământ,
Noaptea, El mi-e candelă și stea,
Luminând cărarea mea.
Chiar de simt că-s singur
Și cale-am rătăcit
Ești alături de mine,
Teama o gonești
Și-n nădejde mă-ntărești,
Voi fi veșnic lângă Tine!

Călăuză-mi ești
Și-n taină îmi vorbești
Prin slăvita-ți Iubire.
Până la sfârșit,
Voi rămâne liniștit,
Sub înalta-ți ocrotire.

_________________________________________

Doamne, ești bun și-adevărat!
Noi toți venim să ne închinăm.
Lumină ești și adevăr!
Cu toți venim astăzi să-ți spunem

Numai Tu ești sfânt în acest loc
Și nu-i alt loc unde aș vrea să fiu!
Dragostea Ta spală tot ce-i rău,
Ne închinăm, Îți mulțumim pentru mila Ta!

Dragostea mea, ești pacea mea,
Doamne, ești tot ce noi dorim!
Toți să venim, toți să cântăm
C-un singur glas: „Isus e Rege!”

_________________________________________

Doamne, ești mai scump ca argintul,
Doamne, ești mai scump ca aurul.
Nu-i nimic în lume să îmi placă:
Tot ce vreau, Isuse, ești doar Tu!

_________________________________________

Doamne eu te rog, asculta ruga mea
De departe strig, chiar de la marginea lumii.

Și-atunci când inima mi-e grea
Du-ma pe stânca ce n-o pot urca.

Doamne vreau să-alerg sub aripile Tale.
Tu ești adăpost și turnul meu de scăpare.

_________________________________________

Doamne, fă al meu cuvânt
Și al minții mele gând,
Ție, Doamne, să le-nchin, Domnul meu!

Stânca mea Tu ești,
Salvator pe veci!
Doamne, fă viața mea
Sfântă înaintea Ta.
Ție, Doamne, o închin, Domnul meu!

Doamne, fă iubirea mea caldă,
Vie ca a Ta,
Toți să fie prinși în ea, Domnul meu!

Doamne, fă lumina mea
Să lucească ca o stea;
Far în noapte fă din ea, Domnul meu!

Doamne, rugăciunea mea
Fă-o cum a fost a Ta:
Totul Ție să-ți supun, Domnul meu!

_________________________________________

Doamne, mă predau azi Ție,
Cu întreagă viața mea;
Eu Te voi iubi întruna,
În prezența Ta voi sta!

Ție mă predau, Ție mă predau
Cu ființa mea întreagă,
Ție mă predau!

Doamne, mă predau azi Ție,
Vreau să fiu deplin al Tău,
Vreau să simt a Ta prezență,
Și să știu că ești al meu!

Doamne, mă predau azi Ție,
Tot ce am Îți dăruiesc;
Umple-mă cu-a Ta putere,
Numai Ție să-Ți slujesc!

_________________________________________

Doamne, Numele-Ți înalț!
Doamne, laudă-Ți cânt Ție!
Fericit sunt că Te am,
Fericit de-a Ta iertare!

Tu ai venit pe Pământ să ne salvezi,
Sus pe cruce Te-ai jertfit, iertați să fim,
De pe cruce în mormânt, din mormânt sus la cer,
Să fii înălțat mereu!

_________________________________________

Doamne, Tu ești Dumnezeu
Și vei domni în veci,
Întreg pământul este plin de slava Ta!
Mereu veghezi să-mplinești
Cuvântul Tău cel sfânt,
Prin dragoste ne conduci pe-al vieții drum.

/: Să fii înălțat, să fii înălțat,
Domn al dragostei, Împărat! :/

Doamne, Tu ești Dumnezeu
Și vei domni în veci,
Întreg pământul este plin de Slava Ta!
Ești creator desăvârșit, dreptatea Ta vedem,
Cum se-mplinește zi de zi ce ne-ai promis.

_________________________________________

Doamne, Tu ești stânca-n care mă ascund,
Scutul meu, tăria care mă scapă.
Eu strig: „Lăudat să fie Domnul meu!”
Și sunt izbăvit de vrășmașii mei.

Și azi mă închin,
La Tine îmi înalț sufletul!
Tu cunoști inima mea,
Doamne, Ție-ți aparțin!

În îndoiala mea, am chemat Numele Tău cel Sfânt
Și am strigat către Stânca Mântuirii.
De-acolo de sus, Tu ai auzit glasul meu,
M-ai scos la loc larg pentru că mă iubești!

_________________________________________

Doamne, vreau să mă-nchin
Și cu inima mea înaintea Ta vin!
Când mă rog, mă asculți,
De păcate mă ierți, numai Tu mă-nțelegi,
Credincios îmi răspunzi,
Chiar sub aripa Ta de furtuni mă ascunzi,
Mâna Ta, mă atinge și îmi dă libertatea
Prin har să trăiesc,
Nici nu pot să exprim cât Te doresc!

Inima mea îmi spune iubire,
Inima mea Îți dă mulțumire,
Inima mea pe Tine te caută,
Inima mea, căci Tu ești cel mai minunat!

_________________________________________

Doamne, Tu ești Sfânt
Arată-ne azi gloria Ta
Pentru că Ești sfânt
Venim cu toți-naintea Ta.
Îți aducem slavă, Numele-Ți lăudăm
Stăm în reverență, Ție ne-nchinăm.

Glorie Ție, Doamne
Gloria-i doar a Ta
Cu toții plecăm genunchii
Stăm smeriți-naintea Ta
Isuse, Domn al slavei
Ne-așternem la pământ
Ne-atinge și ne schimbă
Căci, Doamne Tu ești Sfânt

_________________________________________

Doar în Cristos mă-ncred mereu,
Lumina și tăria mea.
O stâncă tare-i Dumnezeu,
Când e furtună-n viața mea.
De-ar fi să trec prin valea grea
Și de-ar fi noapte-n jurul meu,
Mă mângâie prezența Sa.
Doar în Cristos mă-ncred mereu!

Doar în Cristos cel întrupat,
În chip de om El s-a’mbrăcat;
Darul divin, neprihănit,
De păcătoși batjocorit.
Mânia Tatălui de sus
S-a potolit la Golgota;
În locul meu muri Isus,
Iar eu trăiesc prin moartea Sa!

Au pus lumina în mormânt,
În întuneric L-au lăsat,
Dar nu s-a stins, căci Domnul Sfânt
A treia zi a înviat!
Biruitor e Domnul meu,
Blestemul greu l-a ridicat!
Eu sunt al Lui, căci Dumnezeu
Cu sânge m-a răscumpărat!

Nici vinovat, nici înfricat,
Asta-i puterea ce mi-a dat!
Din leagăn până voi muri
Destinul meu în El va fi!
Nici iad, nici om nu m-or lua
Din mâna ce mă va purta.
/: Pân’va veni sau m-a chema
Doar în puterea Lui voi sta! :/

_________________________________________

Domn al veșniciei,
Ce pământul ai creat,
Cerul este al Tău templu,
Glorie celui Prea Înalt!

Domn al slavei mai sus de galaxii,
Tu ești vrednic, vrednic!
Universul în veci Te va slăvi,
Tu ești vrednic, vrednic!

Domn în cer și pe pământ,
Ești Domn în cer și pe pământ!

Dis-de-dimineață
Lumina voi întâmpina
Și în noapte de mă clatin,
Al Tău Nume voi chema!

/: Aleluia, ești Domn, ai fost și vei fi! :/

_________________________________________

Domnu-i bun orișicând,
Recunoscător, laudă vreau să-I cânt.
Domnu-i bun orișicând,
Chiar și-n noaptea grea mă va lumina,
Domnu-i bun, Domnu-i bun, orișicând!

Dacă treci prin valea morții
Și sunt umbre-n jurul tău,
Mâna Lui te va conduce,
Ocrotit să fii de rău.
A promis că nu te lasă,
Nu te uită, nu ești părăsit!

Când trăiam uitați în noapte,
Dragostea și-a arătat,
Tatăl bun, cel Sfânt din ceruri,
Pe Isus jertfă L-a dat
Și-acum liberi, de păcate,
Îndurarea Lui o vom cânta!

_________________________________________

Domnul e Sfânt, El e mare și Drept,
Lui mă-ncred și-L slăvesc necurmat!
Blând și măreț, suferind pe Calvar,
Peste toți harul și-a revărsat.

Domnul e sfânt și vrednic de slavă
Mare și drept e-n dragostea Sa
Toți într-un glas să-L laude pe Domnul
Să strige-n cor:
Ce mare ești!
Ce mare ești!

_________________________________________

Domnul în ceruri domnește,
Pe tronu-I așezat,
Plin de mărire și slavă e îmbrăcat.

Noi toți, cu sfinte podoabe,
Stăm în prezența Sa
Și-n timp ce Îi vom cânta,
Slava Lui vom vedea.

Căci Domnu-i bun, El în veci domnește,
Îndurarea Lui nu se va sfârși
Spre-ai săi copii El cu drag privește
Și-n mijlocul laudelor noastre
El va domni!

_________________________________________

Domnul ne-a creat după chipul Său,
El ne-a învățat să urâm ce e rău,
Să nu ne mai întoarcem pe unde-am fost,
Că n-are nici un rost.
Nu mai vrem în lume să rătăcim,
Vrem de azi viața cu El s-o trăim,
Tot ce avem să punem în mâna Lui,
În mâna Domnului.

Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim
Și dacă murim, pentru Domnul murim,
Fie că trăim, fie că murim,
Noi suntem ai Domnului!

Nu putem să știm dacă mâine-n zori
Va fi o zi cu soare, o zi cu nori,
Știm însă că Domnul va fi cu noi
La bine și-n nevoi.
Hotărâți 'nainte vom alerga,
Spre ceruri zi de zi ne vom îndrepta,
Nici o clipă, nu vom privi 'napoi,
Căci Domnul e cu noi!

_________________________________________

Domnul stă în fruntea oastei Lui,
Nimeni nu o poate birui,
Pretutindeni slava Lui se va vedea!

Un Domn triumfător e Isus,
Noi Îl urmăm unde ne duce,
Vrăjmașii nu se pot împotrivi!

Tu să porți al biruinței steag,
Slavă Lui, Isus a câștigat!
Nici o armă nu-i mai tare ca a Lui!

Stăm în oastea biruinței Lui,
Se descoperă domnia Lui,
Să intrăm în țara-n care ne-a promis!

_________________________________________

Doua mâini Doamne astăzi se unesc,
Pe-acest drum împreună ei pășesc.
Te rugăm lângă ei să fii mereu,
Să cunoască că Tu ești Dumnezeu.

/: Să-i conduci cu mâna Ta,
Tu-i poți binecuvânta.
Ține-i lângă brațul Tău,
Să fie feriți de rău. :/

Te rugăm la perechea aceasta
Să le dai binecuvântarea Ta.
Să Te știe că ești de partea lor,
În toate le ești sprijin și ajutor.

Te rugăm Doamne când sunt în necaz,
Să le ștergi lacrima de pe obraz.
Să te simtă mereu în nevoi,
Fă-i Doamne una pe amândoi.

_________________________________________

Dragoste divină, sfântă,
Ce adânc Te dăruiești
Și din inima lui Isus
Peste vremi aceeași ești.

El în cer ne va deschide
Poarta de mărgăritar
Și, spălați în al Său sânge,
Vom păși salvați prin har.

Ca o fiară urmărită,
Ca un șoim lovit eram.
Isus m-a scăpat de moarte,
Peste răni mi-a pus balsam.

Dragoste divină, sfântă,
Mi-ai iertat al meu păcat.
Voi cânta de fericire
Pentru harul minunat!

Iar în clipa înserării,
Când trudit ajung în prag,
Voi intra, privind la Isus,
Într-al sfinților șirag.

_________________________________________

Dragostea ce ne-a dat-o Dumnezeu,
Se arată prin tine dragul meu. (draga mea)
/: Și privindu-te, zăresc pe chipul tău
Dragostea ce ne-a dat-o Dumnezeu. :/

Să iubiți cum Isus va iubit,
Să iubiți cum Isus va iubit.
/: Viața El Și-a dat să poți fii iertat
Să iubiți cum Isus va iubit. :/

_________________________________________

Dumnezeu e dragoste, Dumnezeu e dragoste,
Dumnzeu cel veșnic, Domnul vieții,
Dumnezeu e dragoste!

Dumnezeu e adevăr, Dumnezeu e adevăr,
Dumnezeu cel veșnic, Domnul vieții,
Dumnezeu e adevăr!

Domnul e lumina mea, Domnul e lumina mea,
Dumnezeu cel veșnic, Domnul vieții,
Domnul e lumina mea!

Domnul e speranța mea, Domnul e speranța mea,
Dumnezeu cel veșnic, Domnul vieții,
Domnul e speranța mea!

_________________________________________

Când în zare se ivește solul celui necurat,
Dumnezeu e tăria mea!
Când armatele de duhuri cerul au întunecat,
Dumnezeu e tăria mea!
Când tot iadul stă-n picioare pregătit pentru război,
Simt că sufletul se zbate prins în cursa grea,
Mă aplec în rugăciune ș-aștept ajutorul slavei,
Dumnezeu e tăria mea!

Dumnezeu e tăria mea,
Adăpost pentru sufletul meu,
Ajutor când povara e grea,
Dumnezeu e tăria mea!

Dumnezeu are puterea, ca în cer și pe pământ,
Dumnezeu e tăria mea!
Tot ce-n lume se întâmplă este scris și în Cuvânt,
Dumnezeu e tăria mea!
Încercarea când e mare și se pare că mă-ngroapă,
Întunericul e gros și nu mai pot vedea,
Plec și fruntea și genunchii, dar înalț spre ceruri duhul,
Dumnezeu e Scăparea mea!

_________________________________________

/: Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru,
Un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi! :/

/: De aceea nu ne temem,
Chiar de s-ar zgudui pământul
Și s-ar clătina munții în inima mărilor! :/

_________________________________________

După ploaie și furtună va veni o zi mai bună
Soarele va străluci mai luminos
După norul plin de ceață, o lumina se arată
E lumina Domnului Isus Cristos.

Cine se încrede-n Domnul, are viața mai frumoasă
Căci lumina Lui pătrunde și o luminează-n dată
Dumnezeu de sus veghează, El le binecuvintează
Sufletele-acelor ce se-ncred în El.

Când avem probleme-n viață, să cerem o luminare
De la Domnul nostru Sfânt Isus Cristos.
Rugăciunea schimbă totul, schimbă mersul vieții noastre
Zi de zi în spre mai bine cu Isus.

Stai o clipă, meditează, sufletu-ți înviorează,
Dumnezeu te cercetează chiar acum.
Nu lăsa să treacă clipa, clipa mântuirii tale,
Dă-i a ta viață astăzi lui Isus.

_________________________________________

A sosit Crăciunul, mare bucurie
Iată că Maria naște pe Mesia.
Într-o mică iesle, chiar în Betleem
După cum profeții spun: Emanuel!

E Crăciun, e Crăciun oamenii îmi spun
E Crăciun, Crăciunul bun, bucurie de Crăciun!
Dumnezeu ne-a iubit dând pe Fiul Sau
E Crăciun, Crăciunul bun, bucurie de Crăciun!

Ceru-n sărbătoare, stea strălucitoare
Magii și pastorii caută pe Mesia.
Colo jos în paie o mica suflare
Un copil în fașă, Fiu de Dumnezeu!

Hai cu noi la iesle să îngenunchem
În fața acestui Fiu de Dumnezeu.
Adu-I astăzi darul chiar inima ta
Să-I cântăm cu toți de nașterea Sa.

_________________________________________

E Crăciun acuma iar
Ca și la-nceput,
Munți și văi a strabătut
Veste: S-a născut!

/:Mesia:/
E nădejdea vietii noastre
În lumea cea rea:/

N-avem daruri ca sa-i dăm
Ce-ar putea primi
Dar, în loc de daruri, vrem
Veșnic a-L sluji.

Azi din inimă-I cântăm
Precum îngerii
Mic și mare, să-L lăudăm
Din cer a venit.

_________________________________________

Peste munte e-un râu ce curge,
Înviorare revarsă curgând.
Prin văi adânci și întinsă câmpie
Râul străbate viața-aducând.

E Râul Sfânt care suflete mișcă,
E Râul Sfânt care curge șuvoi.
Redeșteptarea de la Rusalii
Revars-o acum din plin peste noi.

Curgerea Lui e venită din ceruri
Și poate lua generații la rând.
Cei ce străbat ale Râului țărmuri
Se-adapă din Râu și-apoi cântă strigând.

Cu toți-nspre munte ne place să mergem,
Biserica-ntreagă trezire-așteptând.
În apă intrăm, la-nceput pân' la glezne,
Și-apoi înspre larg ne-avântăm înotând.

_________________________________________

Ascultă fulgii de nea cum foșnesc,
Cum lin, ei sărută pământul.
Ascultă cum liniștea serii umple
De multă pace văzduhul.

E seara (e seara), e seara (e seara) Crăciunului
Cu toții vă bucurați, e ziua iubirii Lui;
E seara (e seara), e seara (e seara) Crăciunului
Cu toții vă închinați 'naintea Pruncului.

Te uită la cerul împodobit
De stele și lumină,
Căci toată natura s-a gătit
Să primească Solia divină.

Îngerii aduc osanale,
Păstorii se-adună și ei
Întreaga făptură se-nchină
La Pruncul din Betleem.

Slava cereasc-a lăsat,
Chip de om a luat
Să spele păcatul din tine
Să dea lumii mântuire.

_________________________________________

E viu, e viu! Mormântul Lui e gol.
E viu, e viu! Trăiește Domnul meu!
E viu, e viu! În toată strălucirea
Îl vom vedea în slava Sa.

Maria, ucenicii aleargă
Spre mormânt.
Un înger le aduce
Din cer mesajul sfânt:
„Vă duceți și vestiți:
Azi Hristos a înviat!
Deci credeți și vă bucurați!“

Maria stă și plânge;
Ar vrea să știe ce-i,
Dar, iată, o minune!
Isus ’naintea ei!
Ce mare fericire!
„Rabuni!“ zice ea.
Și noi în cer Îl vom vedea.

_________________________________________

E zi de nuntă astăzi, e sărbătoare
.......... și ......... cea bună,
Vor merge spre cer împreună
Și noi cu toții le dorim bucurie
Și-o casă zidită pe stâncă
Și pace în noaptea adâncă.
Și îngerii să cânte au trăit frumos,
/: O viață întreagă pentru Cristos. :/

S-aveți și voi copii frumoși ca și noi,
S-asculte de Domnul Isus
Atâta ar fi îndeajuns
Și până la adâncă bătrânețe,
Iubirea cea fără de moarte,
Pe căile ei să vă poarte,
Și îngerii să cânte au trăit frumos,
/: O viață întreagă pentru Cristos. :/

_________________________________________

E-atâta pace-aici, c-auzi
Și mersul stelelor cum cântă,
Și roua de pe crinii uzi,
Cum picură-n tăcere sfântă.

/: Așa într-o liniște și-un har,
Poate-ai să vii, Isuse, iar;
Când nimeni nu s-ar aștepta,
Atunci va fi venirea Ta. :/

E-atâta pace-aici, că simți
Cum duhul rugăciunii zboară
Și-n taina unei sfinte rugi,
O pace sfântă mă-nconjoară.

O, Doamne, eu te rog să-mi ții
Ființa în veghere încinsă,
Ca-n orice strajă ar fi să vii,
Să-mi afli candela aprinsă!

_________________________________________

E-o minune când soarele apune,
Minune din veșnicii.
Dar mai mare-i minunea din inimă:
E minunea că El m-a iubit.

Minunat e Domnul meu!
Mai minunat e El
Decât orice pe pământ,
Minunat e Domnul Sfânt!

E-o minune și vara și iarna
Și cerul înstelat;
Dar mai mare-i minunea din inimă:
E minunea că El m-a salvat.

E-o minune întreaga-mi făptură,
Minune din veșnicii.
Dar mai mare-i minunea din inimă,
E minunea că El va veni!

_________________________________________

Astăzi cânt voios că Dumnezeu
E stăpânul vieții mele: El, e Domnul meu!
Cine pe pământ, cine-n ceruri sus
E ca Domnul meu, e ca Domnul meu, Isus?
Fără El, flămând și însetat,
Rătăceam în lumea largă, neajutorat,
Dar când m-a găsit, El m-a săturat
Și mi-a dat să beau, El mi-a dat să beau,
Din harul Său!

El e fântâna cu ape vii,
Nimic în lume nu-L poate-nlocui!
Stânca de veacuri, Păstorul meu,
Râul vieții, de-a pururi Dumnezeu!

O, ce fericit sunt cu Domnul meu,
Nicăieri în lume nu-I altul ca și El!
El e mai de preț decât tot ce am,
El e slava mea, e comoara mea, în veci!

Chiar de n-ar mai fi râuri pe pământ,
El e râul vieții mele, limpede și sfânt.
Niciodată El nu va seca
Și voi bea din El, eu voi bea din El mereu!

_________________________________________

/:El e Sfânt, Sfânt, Sfânt:/

/:Sfânt e Domnul Dumnezeu Atotputernic:/

/:Care a fost, care este și care va domni:/

_________________________________________

El e-nstare, da, e-nstare
Să rezolve-ngrijorarea ce o am.
El e-nstare, da, e-nstare
Să-mi atingă inima cu-a Lui balsam.

El e-nstare, da, e-nstare
Să-mplinească dincolo de orice vis!
El e-nstare, da, e-nstare
Să îmi schimbe astăzi viața ca prin vis!

_________________________________________

El este Domn și Domnește în ceruri,
El este Domn!
Cine-i ca El, neschimbat peste vremuri?
El este Domn!
Sfânt Creator și Stăpân peste lume,
El este Domn!
Vine-n putere când chemi al Lui Nume,
El este Domn!

Tu ești Domn, Rege peste regi,
Tu ești Domn, în veci de veci
Tu să domnești!

_________________________________________

El ne-a iubit venind în lume,
Ca noi, pierduți, să fim salvați
Prin sânge sfânt vărsat pe cruce,
La Golgota Isus Cristos ne-a vindecat.

Știind că-i viu, pot învinge teama
Și eu sunt viu, căci m-a salvat.
Și când ispita grea mă va ajunge
De brațul Său, voi fi mereu eliberat.

Ca un copil ce se încrede
În tatăl său pe-acest pământ,
Așa mă-ncred și eu în Domnul
Și de păcat descătușat voios îi cânt.

Când voi pleca în veșnicie,
Când lupta grea va înceta,
Îl voi vedea pe tron de slavă
Pe cel ce moartea a învins prin jertfa Sa.

_________________________________________

Este oare iertare pentru tot ce am făcut?
Doamne, pot eu oare să vin așa cum sunt
Înaintea Ta, în Fața Ta?

Știu, Domnul meu, sunt un om așa rău
Și Te-am întristat mereu.
Știu, Domnul meu, Te-am răstignit chiar eu
Când am spus „Nu este Dumnezeu”.
Oare mă poți ierta?

Este oare iertare pentru tot ce am făcut?
Oare acum e momentul s-o iau de la-nceput?

Cred că este iertare pentru tot ce am făcut,
Cred c-acum e momentul să vin așa cum sunt
Înaintea Ta, în Fața Ta.

Știu, Domnul meu, vei veni în curând
Și pe norii cerului vei sta,
Știu Domnul meu vei veni în curând,
Nu voi mai pleca din Fața Ta!
Voi sta la dreapta Ta, în Fața Ta, 'naintea Ta!

_________________________________________

Pași mei lasă o urmă pe zăpada proaspăt ninsă,
Fulgii albi ca niște fluturi vin în zbor,
Luna galbenă răsare peste noaptea înstelată
Și trimite raze calde pe pământ.

Este seara de Crăciun, cântece răsun,
Este seara de Crăciun din nou!
Este seara de Crăciun, cântece răsun,
Este seara de Crăciun din nou!

Îngerii coboară-n cete, vin în zbor umplând văzduhul,
Să aducă vestea bună la păstori,
Magii vin din depărtare, steaua îi conduce-n noapte
Vin cu daruri scumpe în fața Pruncului.

Să răsune pe pământ de colind și cânt!
A venit în lume azi Isus!
Să răsune pe pământ de colind și cânt!
A venit în lume azi Isus!

Haideți toți cu inimi frânte s-alergăm și noi la iesle,
Pruncului să-I spunem astăzi "Bun venit"!
Lumea toată să se-nchine și să-nalțe osanale,
Căci în lume azi venita Dumnezeu.

Haideți toți la Betleem Pruncul să-L vedem,
Haideți toți la Betleem din nou!
Este seara de Crăciun cântece răsun
Este seara de Crăciun din nou!

_________________________________________

Ești aer ce-L respir
Ești aer ce-L respir
Sfântă-Ți prezență
În mine, trăind!

Tu pâinea vieții ești
Tu pâinea vieții ești
Cuvântul Tău sfânt
Ce mi-L vorbești!

Iar eu, Te caut pe Tine, Disperat!
Iar eu, Sunt după Tine, Însetat!

_________________________________________

Ești măreț în acest loc, Domnul meu,
Măreția Ta e-aici, Ava Tată!
Vrednic ești să fii slăvit, veșnic preamărit,
Ești măreț în acest loc Domnul meu!

Simt prezența slavei Tale
Când vin 'naintea Ta,
Cerul se pogoară-n mine,
Parcă simt suflarea Ta!
Și tresalt când Duhul Slavei
Peste mine s-a oprit,
Locul acesta, Doamne, e sfințit!

_________________________________________

Ești ocrotirea mea,
Tu-mi umpli inima
Cu cântec de laudă,
În Domnul eu mă încred,
orișicând mă tem!
Doar în El mă-ncred!
Și pot spune: Eu pot totul deplin în Hristos!"
Orișicând mă tem!

_________________________________________

Nici soarele nu pot sa-L compar cu gloria Ta
Nici umbră nu e în prezența Ta
și nici un om nu poate sta înaintea Ta
'Naintea măreției Tale.

Doar prin mila Ta și doar prin harul Tău
Eu mă închin.

'Naintea Ta aduc o jertfă ca ești Domn
Nu-i nimeni pe pământ să poată fi slăvit
Isuse, numai Tu primește lauda mea
O, Doamne mă închin 'naintea Ta.

_________________________________________

Eu mă-ncred doar în Domnul, El mă ajută,
Eu mă-ncred doar în Domnul, El e-a mea stâncă,
EL e-al meu turn în care la necaz alerg,
Eu mă-ncred doar în Domnul, știu că nu greșesc!

Pe Domnul clădesc, ajutorul meu,
El e slava mea și când drumu-i greu.
Toate popoarele lumii să se-ncreadă-n El!
Eu mă-ncred doar în Domnul, știu că nu greșesc!

Eu mă-ncred doar în Domnul, Salvatorul meu.
Eu mă-ncred doar în Domnul, El mă iubește.
El din cer jos a venit, viață-n dar mi-a dat,
Eu mă-ncred doar în Domnul, căci El m-a salvat!

_________________________________________

Eu nu pot ști ce va fi mâine,
O, Doamne, eu nu pot afla,

/: Dar știu pe Unul care ține
Viața mea în mâna Sa. :/

_________________________________________

Mi-e dor, mi-e dor de casa mea
S-ajung acolo eu aş vrea
Mi-e dor, mi-e dor de Tatăl meu
Aş vrea să-l văd pe Fiul Său
.
Eu nu sunt de pe pământ
Eu nu sunt de-aici de jos
Ţara mea-i acolo sus
Eu mă duc după Isus
.
Aş vrea, aş vrea s-ajung degrab
Să mă aplec la piept să-I cad
Să-I spun atunci c-am biruit
Să-I multumesc că m-a iubit
.
Să plec, să plec de aici de jos
S-ajung în ţara lui Hristos
Că eu aici am suspinat
Acolo voi fi mângâiat
.
Eu simt, eu simt pe Cineva
E Domnul în inima mea
Ii simt susurul Lui cel blând
Ii simt fiorul Lui cel Sfânt
.
Mai ai puţin, mai ai puţin
Şi după tine Eu vin
Mai rabdă până s-amplini
Cuvântul Sfânt din prorocii
.
Nu sunt, nu sunt de pe pământ
Eu sunt din oastea Celui Sfânt
Am ochii atintiţi spre cer
Şi de necazuri nu mă tem

_________________________________________

Trăiesc acum, căci Tu Te-ai jertfit la Calvar,
Ai murit, păcatul mi-ai șters,
Pentru mine ai plâns,
Răstignit eu trăiesc prin Tin'.

Sunt al Tău, învață-mă să Te slujesc,
Să Te-ador, să Te privesc
Dumnezeu minunat,
Pace-n suflet eu am, prin Tin'.

'Napoi eu nu voi da,
'Napoi eu nu voi da!

Eu știu c-ai înviat, viață nouă Tu mi-ai dat!
Te înalț, în al meu cânt,
Isus Cristos, ce Nume Sfânt!

M-ai schimbat, povara mi-ai luat
Când am mărturisit, iertare am primit,
În lumină pășesc,
Liber sunt să privesc, la Tin'.

'Napoi eu nu voi da,
'Napoi eu nu voi da!

_________________________________________

Eu sunt un om, sunt doar un om,
Ajută-mă, să pot să cred, ce pot a fi,
Să sper mai mult, în al meu Domn,
Învață-mă, să Te slujesc timp de o zi!

Un timp de o zi, Isuse, atât este tot ce-mi doresc!
O, dă-mi Tu puteri, ce-am de făcut să-nfăptuiesc,
Căci mâine nu știu, Isuse, dacă va mai fi înc-o zi,
Nu știu timpul când viața mea se va sfârși!

Îmi amintesc cum, pe pământ,
Cu oameni umblai și le vorbeai prin Duhul Sfânt.
O, vin și azi, prezent să fii,
Să ne vorbești prin Duhul Tău timp de o zi!

_________________________________________

/: Evenum Șalom Alehem! :/x3
Evenum Șalom, Șalom, Șalom Alehem!

Răspunde-ne când Te rugăm,
Ascultă-ne când Te chemăm,
Și dacă suntem în nevoi,
Revarsă pacea, pacea, pacea, peste noi!

_________________________________________

Înalță Tu, aceste mâini!
Căci n-am tăria să Te laud îndeajuns,
Fără Tine, fără Tine, sunt nimic.

Vocea mea, revars-o Tu!
Ca să cânte despre mila ce-am găsit,
Fără Tine, fără Tine, sunt nimic.

Doamne, cât doresc,
Iubirea Ta să o reverși
Și lumea-ntreagă va ști:
Că fără Tine sunt nimic!

Trupul meu, zidește-l Tu,
Ca o jertfă de iubire îl dăruiesc,
Fără Tine, fără Tine, sunt nimic.

Viața mea Ți-o dăruiesc,
Toată gloria Ta prin mine s-o reverși,
Fără Tine, fără Tine, sunt nimic.

_________________________________________

Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu.
Nu nesocoti mustrarea celui Atotputernic!

El face rana și tot El o leagă,
El rănește, dar mâna Lui tămăduiește.

De șase ori te va izbăvi din necaz
Și de șapte ori nu te va atinge răul.

_________________________________________

Fii binecuvântat când pământul e săturat,
Când ploaia dă peste el, fii binecuvântat!
Fii binecuvântat când mă aflu pe pământ uscat
Și pășesc singur prin pustiu, fii binecuvântat!

Fiecare laudă Ție ți-o dau!
Când noaptea se apropie, Te voi lăuda!
Binecuvântat fie El, binecuvântat!
Binecuvântat fie El, binecuvântăm Numele Său!

Fii binecuvântat când soarele-i din nou pe cer,
Când toate sunt cum le-ai creat, fii binecuvântat!
Fii binecuvântat când drumu-i plin de suferinți,
Chiar dacă plâng și-mi este greu, Fii binecuvântat!

/: Primește laudă, ești vrednic Dumnezeu!
Îmi cântă inima, Fii binecuvântat! :/

_________________________________________

Tată ceresc, Te iubesc
Și Te slăvesc,
Fii glorificat în veci de veci!
Fii glorificat, fii glorificat,
Fii glorificat în veci de veci!

Scumpe Isus, Te iubesc
Și Te slăvesc,
Fii glorificat în veci de veci!
Fii glorificat, fii glorificat,
Fii glorificat în veci de veci!

Duh Sfânt ceresc, Te iubesc
Și Te slăvesc,
Fii glorificat în veci de veci!
Fii glorificat, fii glorificat,
Fii glorificat în veci de veci!

_________________________________________

Fraților credința noastră s-o păzim
De pe drumul crucii să nu rătăcim.
De pe calea dreaptă să nu dăm'napoi
Facă lumea ce-o vrea să facă cu noi.

Suntem gata ca să ne jertfim
Pentru Domnul Isus să murim.
A noastră cetate nu e pe pământ
Este sus în ceruri e la Tatăl Sfânt.

De ne vor închide ca pe Daniel
Ne va scăpa Domnul nost’ Emanuel.
Chiar și-n încercare El va fi cu noi
Ne face scăpare din orice nevoi.

_________________________________________

Frumoasă zi de bucurii la noi iar a sosit,
În coruri sfinte cu îngerii cântarea ne-a unit.

Slavă lui Dumnezeu cântăm,
Regelui nostru ne-nchinăm.
Pace fie pe pământ
S-a născut azi Domnul Sfânt.

Când întunericul domnea, lumina a venit.
Căci Dumnezeu ne oferea un dar neprețuit.

Acum la ieslea Ta venim, la cel glorificat;
Umilul prunc ce azi privim, E Domn și Împărat.

S-a născut azi Domnul Sfânt.

_________________________________________

/: Glorie, glorie sus în ceruri
Glorie, celui Atotputernic.
Glorie Mielului divin,
Glorie Cuvântului viu,
Îi cânt glorie Mielului. :/

/:
F: Îi cânt: glorie!
B: Glorie!
F: Glorie!
B: Glorie!
Glorie, glorie Mielului!
Îi cânt: Glorie Mielului! :/

_________________________________________

Pe pământ avem o lupta, ce-n Cuvânt e arătată,
Lupta credinței sfântă, ce de Domnul e trasată.
Să luptăm cu râvnă mare până Domnul va veni,
Căci prin orice încercare doar luptând vom birui!

Hai luptă,frate,luptă! Mai luptă nu te da bătut!
Spre țara luminii 'nainte cu râvnă și avânt!
Stai treaz și veghează întruna, până în zori de zi,
C-atunci primi-vei cununa, când Domnul va veni!

Pregătiți să fim de luptă, scutul credinței să-l avem!
Cu sabia duhului 'nainte în Domnul să ne-ncredem!
Platoșa neprihănirii să fie dea-pururi cu noi,
Pe cap coiful mântuirii, și râvna Evangheliei!

În slava eternă vor fi acei ce au învins
Și Domnul le va da răsplata, așa cum le-a promis!
Veșnicia e aproape, curând Isus va reveni!
Când zorile vor apare și lupta se va sfârși!

_________________________________________

Hai și laudă-L pe Domnul Sfânt, Aleluia!
Laudă-L pe El cântând, Aleluia!

/: Laudă-L, laudă-L,
Laudă-l pe El cântând, Aleluia! :/

Cel născut în Betleem, Aleluia
Fiu de om de Dumnezeu, Aleluia!

/: E Isus, E Isus
Fiu de om de Dumnezeu, Aleluia! :/

Într-o zi vom fi cu El, Aleluia!
Fericiți în raiul Sau, Aleluia!

/: Fericiți, fericiți,
Fericiți în raiul Său, Aleluia! :/

_________________________________________

Hai, vino acum să-L lauzi,
Hai, vino să-I dai Lui inima,
Hai, așa cum ești să-L lauzi,
Hai, așa cum ești 'naintea Lui,
Hai!

Orice om va mărturisi că ești Domn,
Toți genunchii se vor pleca,
Binecuvântați vor fi toți cei ce Te vor căuta!

_________________________________________

Ia sculați voi până-n zori
Că va vin colindători.

Ia sculați voi până-n zori, florile, florile-s dalbe
Că va vin colindători, florile, florile-s dalbe

Nu vă vin cu nici un rău,
Ci v-aduc pe Dumnezeu.

Nu vă vin cu nici un rău, florile, florile-s dalbe
Ci v-aduc pe Dumnezeu, florile, florile-s dalbe

Dumnezeu adevărat,
Soare-n raze luminat.

Dumnezeu adevărat, florile, florile-s dalbe
Soare-n raze luminat, florile, florile-s dalbe

Ia sculați voi până-n zori
Că va vin colindători.

Ia sculați voi până-n zori, florile, florile-s dalbe
Că va vin colindători, florile, florile-s dalbe

_________________________________________

Iată ziua ce ați cerut-o, de la Domnul pentru voi,
Rugăciunea voastră astăzi s-a 'mplinit.
Bucurii s-aveți în suflet, că și astăzi printre voi,
Duhul Sfânt din altă slavă l-ați primit.

E o zi, în care voi
Jurământul unul altuia vi-l dați.
Domnul Sfânt v-a sprijini
Și v-ajută pan' la capăt să-l păstrați.

Razele iubirii voastre, să-ncălzească al vost' cămin,
Diamantul fericirii să-l păstrați.
Și la Domnul toată viața, veți găsi la greu sprijin
Dar pe El în veci de veci să îl urmați.

Floare dragostei într-una înflorită s-o păstrați,
Orice clipă cu Isus mereu să fiți.
Cereți Domnului în viață să fiți binecuvântați
Și cununa să vi-o dea în paradis.

_________________________________________

Îl văd pe Domnul gloriei,
Îmbrăcat în slava Sa.
Tu strălucești, Tu strălucești!
Văd harul și iubirea,
Păcatul El ni l-a spălat,
Să cânte toți, să cânte toți

/: Osana, Osana, Osana în înălțime! :/

Zăresc copiii Lui
Pășind 'nainte prin credință,
Nu-i drum 'napoi, nu-i drum 'napoi!
Văd focul ce se-aprinde
Când fața Lui o căutăm
Și-ngenunchem, și-ngenunchem.

Sfințește-mi inima deplin,
Lumea să o văd doar prin ochii Tăi!
Ajută-mi Doamne să iubesc ca Tine!
Să pot gândi cu gândul Tău;
Cu tot ce sunt și am vreau să te slujesc
Până Tu mă vei chema la Tine!

_________________________________________

Îmi va rămâne-n memorie-o zi
Când s-a schimbat viața mea,
Ziua aceea mereu o voi ști, semnul iubirii e-n ea,
Prieten bun, minunat iubitor, dorul mi l-a împlinit,
Vesel voi spune măreața minune, căci Domnul meu m-a mântuit.

Glorii din cer în mine s-au revărsat
Când la Calvar Isus m-a vindecat,
Povara mi s-a dus, sunt în harul lui Isus
Glorii din cer în mine s-au revărsat.

Azi am o nouă nădejde-n Isus, știu că sunt asigurat,
Sunt curățit de păcat prin Isus,
O, cât e de minunat!
Toate le am din acea scumpă zi, când m-am smerit și-am crezut
Am nestemate, comori minunate, ce ochii nicicând n-au văzut.

_________________________________________

Sunt uimit, când văd măreția Ta,
Știu că sunt salvat prin har,
Sunt aici, liber de păcat și chin
Și iertat de Mielul Divin.
Am găsit, iubire fără de sfârșit,
Căci moartea ai înfrânt
Prin sacrificiul sfânt.

Împărat minunat,
Așa cum sunt prin har m-ai primit,
Am fost mort însă viața-am găsit.
Împărat minunat,
Prin dragoste Tu m-ai transformat,
În prezența Ta sunt fericit.

Sunt uimit, când primesc prin dragostea Ta,
Iertare să pot și eu ierta,
Sunt aici, știind ce mult Tu mă dorești,
Stând în slava Ta mă sfințești.
Am găsit, iubire fără de sfârșit,
Caci moartea ai înfrânt
Prin sacrificiul sfânt.

_________________________________________

În această oră, Doamne, Te rugăm
Să iei parte Tu cu noi,
Să ne-asculți cum Îți cântăm și Te lăudăm,
Căci totdeauna ești cu noi!

Să nu ne lași părăsiți nicicând,
Căci noi trăim doar cu Tine-n gând,
Doar pe Tine Te avem
Și-n Tine ne-ncredem.
Tu ești al nostru Mântuitor,
Minunat și bun Păstor,
Doar cu Tine vrem să fim în cerul lin.

Când ispite mari apar în viața mea,
N-am pe nimeni ajutor.
Doar în Tine, pururea, să ne-ncredem noi,
Veșnice ocrotitor.

Iar acuma, Doamne, noi îți mulțumim
Pentru bunătatea Ta;
Pentru dragostea dintâi și iubirea Ta,
Vrem acum să-Ți mulțumim.

_________________________________________

/: În Betleem azi :/
E o mare minune. :/

Cristos Se naște
Domnul coboară
Îngerii cântă
Magii Îl adoară
Păstorii-aleargă
Ieslea o-nconjoară
Mari minuni se întâmplară.

/: Îngeri și oameni:/
Cântă împreună. :/

/: Toți să-I dați loc, dar :/
În inimi să se nască. :/

_________________________________________

În brațul Tău, mă dedic din nou,
Cu tot ce sunt, Doamne.
Tu viața mea, o ții în mâna Ta,
Și sunt al Tău, pe veci.

Isus, eu mă-ncred în Tin',
Isus, Ție-Ți aparțin,
Pentru Tine eu trăiesc,
Pe deplin mă dăruiesc,
Cu tot ce sunt.

Te voi avea, mereu 'naintea mea,
În orice zi, mă–ncred în Tine!
Și voi trăi, în ale Tale căi,
Cuvântul Tău, pe veci.

/: Ție mă închin :/x4

_________________________________________

În Domnul mă-ncred, El mi-e salvarea
În mâna Lui e viața mea!

De aceea n-am să mă tem
Nu nicicând n-am să mă tem,
Căci Domnul e viața mea,
Tăria mea, salvarea mea!

_________________________________________

În fața tronului de sus eu am un bun apărător,
Un mare Preot, pe Isus, la care aflu ajutor.
Săpat eu sunt pe mâna Sa
Și pe-a Lui inimă sunt scris,
Iar cât în ceruri El va sta,
Pârâșul meu va fi învins,
Pârâșul meu va fi învins.

Satan când mă va acuza
Spunându-mi că sunt vinovat,
Privesc la Domnul, Stânca mea,
Ce-a șters pe cruce-al meu păcat.
Fiindcă Domnul a murit, eu am ajuns neprihănit,
Dreptatea s-a îndeplinit,
Prin moartea Lui sunt mântuit,
Prin moartea Lui sunt mântuit.

Și iată Mielul înălțat, Cel nepătat, neprihănit,
Cuvântul viu și întrupat e Rege-al regilor slăvit!
Unit cu El nu voi muri,
Cu sânge m-a răscumpărat.
Voi fi cu El în veșnicii,
Cu Domnul meu glorificat,
Cu Domnul meu glorificat!

_________________________________________

În numele Lui Isus, noi aici ne-am adunat
Să-I slăvim, să-I înalțăm, Numele Lui minunat,
În numele Lui Isus, Dumnezeule din cer
Vrem aici ca să lucrezi, multe inimi să transformi.

În Numele-n Numele Lui, în Numele Lui Isus
Tată noi Te rugăm să ne asculți acum
Și-orice suflet prezent aici,
Te rugăm să-L eliberezi
De-orice boală, slăbiciune, de-orice duh necurat,
În Numele-n Numele Lui, în Numele Lui Isus,
Tată îți mulțumim că vei lucra.

În Numele lui Isus, Tată noi te rugăm
Biserica s-o curățești de tot ce e rău în ea
Și-orice duh de clevetire, de minciună sau de ură
De-orice lupte de partide, te rugăm să o ferești.

Tată iți mulțumim că vei lucra,
În Numele-n, Numele Lui, în Numele lui Isus
Tată noi te rugăm să ne asculți acum
Și uniți prin duhul Tău să-ți putem lăuda
Măreția și puterea Ta de Dumnezeu
În Numele-n, Numele Lui, în Numele lui Isus
/: Tată îți mulțumim că vei lucra. :/

_________________________________________

În orașul Betleem
Iosif cu Sfânta Marie
Ostenți de-atâta drum
Caută un loc de găzduire.
Nimenea nu a dorit
Să-i primească-n casa lor
Doar un staul au găsit
Ca să nască pruncușor.

/:Acolo în iesle jos
S-a născut Isus Cristos
Îngeri cântă sus în cer
S-a Născut Emanuel:/

Dar deodata pe pamânt
O lumină se ivește
La păstorii de pe câmp
Îngerul le glăsuiește:
Nu vă temeți căci aduc
Vestea bună în popor
Astăzi s-a născut un prunc
S-a născut Mântuitor.

/:Acolo în iesle jos
S-a născut Isus Cristos
Iar păstorii din câmpie
Cântă plini de bucurie:/

Sărbătoarea este mare
Chiar și azi sună colindul
Vestea buna se aude
De răsună-ntreg pământul.
Hai cu toții să cântăm
Slava, slavă-n cerul sfânt
Pruncului sa ne-nchinăm
Pace fie pe pământ.

/:Acolo în iesle jos
S-a născut Isus Cristos
Slavă Ție Dumnezeu
Căci avem pe Fiul Tău:/

_________________________________________

În orice suflet e-un tainic dor,
Aprins în noapte sau stins și gol:
Dor de lumină, de veșnicie,
Ascuns în inimi de Dumnezeu.

Poartă-ți lumina prin întuneric,
În noaptea făr’ de nădejdi pe drum,
Far neclintit să-ți fie viața,
Pași să-ndrepte pe drumul bun,
Lasă-n inimi un dor de cer!

Pe calea noastră se afl-aievea
Lumini căzute și stinse-n vânt
Și mulți încearcă să țin-aprinsă
O amăgire, un dor străin.

Să lași în urmă ploi de lumină
Pe drumul celor ce-au rătăcit.
Arată calea, atinge inimi
Și dă speranță prin Duhul Sfânt!

_________________________________________

În prezența Ta, o, Doamne e pace,
În prezența Ta, o, Doamne e liniște.
În prezența Ta, o, Doamne-mi dai putere
Ca să trec prin încercare mai ușor.

Domnul meu, mă încred în Tine!
Tu ești stânca mea și ajutorul meu.
Domnul meu, Te am numai pe Tine,
Doamne, ești al meu și eu sunt tot al Tău!

Doamne, fă-mă în prezența Ta să intru,
Doamne, fă-mă să iubesc prezența Ta!
Vreau de-acuma numai Ție
Și prezenței Tale, glorie să-I dau!

_________________________________________

/: În Tine este viața mea,
În Tine e tăria mea,
În Tine e speranța mea, în Tine! :/

Te laud toată viața mea,
Te laud cu toată tăria mea,
Cu viața mea, tăria mea,
Toată speranța 'mi-este-n Tine!

_________________________________________

În trecerea grăbită,
Prin lume către veci.
Fă-ți timp măcar o clipă
Să vezi pe unde treci.
Fă-ți timp pentru adevărul,
Cu sufletul deschis,
Fă-ți timp pentru cântare, pentru Paradis.

Viața trece, treci cu ea
Omule nu uita.
Vino la Isus acum!
De aici te pregătești,
Unde vrei să locuiești
Vino azi pe drumul bun!

E mult prea scumpă viața
Să treci nepăsător,
E mult prea scumpă clipa
Sa treacă fără scop.
E mult prea scump Cuvântul
Să-l uiți un ceas măcar,
E mult prea scumpă ruga
Să n-o faci cu har.

Cât mai este zi, te poți pregăti
Cu haina curată pe Domnul a-l întâlni
De-i viața ta murdară vino la Calvar
Isus te curățește, o ce mare har!

_________________________________________

În umblarea mea prin lume,
În ispitele haine,
Peste tot, Isuse Doamne,
Numai harul Tău mă ține!

Numai harul, numai harul
Mă păstrează ne-ncetat.
El mă face, el mă ține
Credincioș cu-adevărat!

Pe cărarea curăției
Și în lupta spre mai bine,
Să mă țin nu pot întruna,
Numai harul Tău mă ține!

Când aș vrea s-ascult Cuvântul,
Să-L primesc cum se cuvine,
Văd cum totu-mi stă-mpotrivă,
Numai harul Tău mă ține!

Orișicând și-n orice stare,
Doamne, îndrăznesc la Tine,
Și-n cădere, și-n ’nălțare,
Numai harul Tău mă ține!

_________________________________________

Inca e har…

Inca e har, inca e har,
Inca e har dar noi il risipim,
Inca in dar, inca in dar
E mantuirea ce noi o primim.

Doamne, o sfanta-ntelepciune sa imi dai
Sa stiu alege bine drumul catre rai,
Multe carari se pot gasi
Calauzeste-ma caci pot gresi.

Esti imbiat si esti rugat
Cu viata ta, te rog, nu te juca!
E-adevarat ce ai aflat
Ca poate harul ti se va lua.

Ma infior la gandul de-a fi pierdut
Si ca pe langa mantuire ai trecut,
Fii intelept, asta astept
Pune-ti piciorul pe drumul cel drept.

Nu esti stapan, nu esti stapan
Pe viata care larg o risipesti,
E un stapan ce incurand
Va judeca viata ce-o traiesti.

Nu da tu raiul, pentru viata de aici,
De ce spre cer, tu, ochii nu vrei sa-i ridici?
Cat vei voi, nu poti opri
A judecatii zi, de a veni.

_________________________________________

/: Îndeajuns mi-e, Doamne, doar harul Tău! :/

/: Te laud Doamne, Te preamăresc,
Îmi ridic mâinile spre cer și Te slăvesc! :/

/: Îndeajuns mi-e, Doamne, Cuvântul Tău! :/

/: Îndeajuns mi-e, Doamne, dragostea Ta. :/

/: Mă-nchin în fața Tronului Tău. :/

_________________________________________

Inima mea, tânjește după curțile Tale,
Sufletul meu, suspină după-al Tău locaș,
Mi se topesc oasele de dor după Tine,
Iar ochii-mi plâng neîncetat.

Privesc spre locul sfânt,
Ca să-Ți văd puterea și slava,
Chem bunătatea Ta peste viața mea.
Aștept în tăcere, răspunsul Tău, Doamne,
Vino, nu-ntârzia!

Te voi binecuvânta dar, toată viața mea
Și în numele Tău voi ridica mâinile!
Lauda Ta va fi mereu în gura mea,
Te iubesc, o, Domnul meu!

_________________________________________

Inima mea vrea să-Ți cânte,
Vrea să Te înalțe în fiecare zi!
Tu mi-ai adus bucurie și-atâta plinătate,
Cum n-am putut gândi!

Vreau să-Ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut
Și pentru tot ce însemni în viața mea!
Vreau să-Ți mulțumesc, pentru tot ce ai schimbat
Și pentru că mi-ai umplut inima!

_________________________________________

Într-o iesle, într-un grajd din Betleem
S-a născut al nost' Mântuitor.
Îngeri și păstori îi cântă toți în cor
Slavă pe pământ și sus în cer.

Să-I cântăm și noi Pruncului Isus,
Care mântuire și viată ne-a adus!
Să-I cântăm Osana, slavă Lui în veci
Caci prin El avem acum viață.

Haideți toți la Betleem să ne-nchinăm
Și-ale noastre inimi sa le dăm
Pruncului Isus, al nost' Mântuitor
Să-I cântăm cu îngerii în cor.

_________________________________________

Învață-mă să-nfăptuiesc, o, Doamne, voia Ta mereu,
Să nu pot altfel să trăiesc, de-ar fi să piară trupul meu!

/: Voia Ta, voia Ta, Doamne-n veci voia Ta
Să mă umple deplin pentru Tine! Amin! :/

Căci voia Ta e tot ce-i bun și azi, și mâine, și în veac.
Ajută-mi ei să mă supun, să pot să-Ți fiu oricând pe plac!

Tu ai, prin Duhul Tău Cel Sfânt, nebănuite, sfinte căi
Să mă înveți, pe-acest pământ, voința Ta și pașii Tăi!

Aceasta-i rugăciunea mea; spre Tine necurmat o-ndrept
Și-n orice-mprejurare grea să-mi ardă voia Ta în piept!

_________________________________________

Ți-aduci aminte istoria lui Daniel?
El a ales să nu se-nchine omului!
Nu-i nici o îndoială,
Leii crunți se pleacă cu sfială
La Cuvântul Domnului!

Tăria mea, puterea mea, de neclintit
Îmi ești Tu, Doamne-n orice zi!
Tăria mea, puterea mea de neclinitit
Îmi ești Tu, Doamne-n orice ceas!
Eu în Tine mă încred!

Ți-aduci aminte în moarte cum trăiam
Și-nvierea Lui în noi ne-a eliberat?
Cel rău nu are putere, n-are nici un drept în viața mea,
Căci Isus este Domnul meu!

_________________________________________

/: Isus e rege pe tot pământul,
Azi mă închin în fața Lui! :/

/: Laud pe Domnul și-L preamăresc,
Laud pe Domnul căci Îl iubesc! :/

/: Toată viața îi voi cânta,
Căci vreau s-ajung in slava Sa! :/

/: Aleluia, Aleluia,
Aleluia, Amin! :/

_________________________________________

Isus, eu Te iubesc mai mult
Decât iubesc orice pe-acest pământ,
Ești tot ce-mi doresc!
Și toată viața mea Ți-o-nchin,
Cu tot ce sunt, pe Tine Te slăvesc,
Eu Te slăvesc!

Și îngerii Te adoră, copiii Tăi Te laudă!

Ești tot ce am, ești Domnul meu,
Mă-ncredințez în brațul Tău!
Ești Domnul meu, ești Tatăl meu,
Tu nu poți fi înlocuit!

_________________________________________

Isus iubit când vei veni
Mireasa Ta pentru-a răpi
Ce scump-a fi aceea zi
Ah mire drag de ce nu vii?

/: Mai este loc la nunta Ta
Unde doresc și mult aș vrea
Să fiu chemat de Tin’ Isus
Și să ne bucurăm nespus. :/

Mireasa Ta-mbrăcat-o fi
În haine albe-o vei găti
Ce bucurie mare-o fi
Ah mire drag de ce nu vii?

_________________________________________

Isus izvor de mângâiere, la Tine vin încrezător
Sunt copleșit de-o grea durere și mistuit de-al ei fior!

Isus, Isus azi vin la Tine
Cu-adânci suspine la Tine vin.
Iubirea Ta să mă lumine'
Și să-mi aducă al Tău alin.

Isus izvor de bucurie, sunt întristat azi de vrășmași
Să mă păzești să-mi dai tărie și-n mâna lor să nu mă lași!

Isus izvor de har și pace, adâncă pace Tu să-mi dai
Chiar carnea de mi s-ar desface în duhul meu e cer și rai!

Ascunde viata mea în Tine atunci când lupte grele vin
Tu numai Tu sa fi în mine izvorul harurilor plin!

_________________________________________

Isus izvorul vieții noastre, har ceresc ne-ai dăruit
De noi Tu Te-ai îndurat și ne-ai găsit.
Tu ne-ai umplut întregul suflet, cu cântări de bucurii
Ce spre Tine se înalță-n veșnicii.

/: Isus, o, Isus, azi noi Te slăvim
Isus, o, Isus vrem ai Tăi să fim :/

Primește-a noastră tinerețe, ce ca jertfă Ți-o predăm
Tu de ea te folosește, Te rugăm.
A Ta lucrare s-o servească și lumină toți să fim
Pe Isus în noi să-L vadă, o dorim !

_________________________________________

Isus, m-ai cuprins din necuprins,
Isus, viață-n mine ai aprins,
Isus, m-ai iubit și m-ai salvat,
Să fii veșnic, veșnic lăudat!

Isus, pentru orbi lumină ai,
Isus, celor muți Tu le dai grai,
Isus, șchiopii iarăși au umblat,
Tu ești Medic, Medic minunat!

Isus, ești Păstor celor pierduți,
Isus, Apărător celor micuți,
Isus, din robie m-ai scăpat,
Să fii veșnic, veșnic lăudat!

_________________________________________

Isus preasfântul e mântuirea,
El ne iubește pe noi, pe toți.

De-aceea cânt mereu: Isus Preasfântul,
El ne iubește pe noi, pe toți!

Eram odată robit de patimi,
Dar harul Sau m-a eliberat.

Isus slăvitul, Mântuitorul,
S-a dat ca jertfa în locul meu.

Iubirea este al mângâierii,
Al mântuirii izvor ceresc.

Iubire sfânta, mărire, slava,
Osana Ție, în veci de veci!

_________________________________________

Isus pune-un cântec nou în inimă,
Isus pune-un cântec nou în inimă,
E un cântec ce nimeni nu’l poate lua.
Isus pune-un cântec nou în inimă!

El ne-nvață să trăim în dragoste,
El ne-nvață să trăim în dragoste,
Cu iubirea ce ne-a dat să ne iubim.
El ne-nvață să trăim în dragoste.

O familie să fim El ne-a învățat,
O familie să fim El ne-a învățat,
Tineri și bătrâni sunt una-n Isus.
O familie să fim El ne-a învățat.

Întristarea ne-a schimbat-o-n bucurii,
Întristarea ne-a schimbat-o-n bucurii,
Lacrimile le-a schimbat în ape vii.
Întristarea ne-a schimbat-o-n bucurii.

_________________________________________

/: Isus, Ție, Isus, Îți dau tot ce am,
Ce sunt și-aș vrea să fiu! :/

Căci în voia Ta sunt liber pe deplin,
Doar în voia Ta eu liber mă închin!

/: Inima, voința, gândul meu,
Le predau acum în mâna Ta! :/

_________________________________________

Isus, Tu ești
/: Ca nimeni altul :/
Tăria mea!

Isus, Tu ești
/: Ca nimeni altul :/
Nădejdea mea!

Harul Tău din plin mi-l dai,
În puterea Numelui,
/: Tu mă ridici! :/

Ce dragoste!
Nici munți, nici mare,
Nu pot cuprinde
Cât m-ai iubit!

Iubirea Ta e mai sus de ceruri,
Mai sus de nori, credincioșia Ta!

_________________________________________

Isus, viața noastră, noi pe Tine te mărim,
Căci prin jertfirea Ta pe cruce noi voioși trăim!
Ne-ai dat în dar iertarea pentru vina ce-o purtăm,
De-aceea Îți cântăm “Aleluia!”

Glorie, glorie, Aleluia x3
Părintelui ceresc!

Din clipa când în viața noastră pacea a intrat,
Cântăm într-una Mielului ce ne-a răscumpărat!
A Lui să fie slava ce în veci va triumfa,
Acum și pururea!

_________________________________________

Isus, iubirea sufletului meu,
Isus, vreau să fii al meu mereu!
M-ai ridicat din noroi și m-ai spălat,
Pe stâncă m-ai urcat, de aceea-Ți cânt neîncetat!

Te iubesc, Te doresc!
De lumea mi-ar cădea, eu nu Te voi lăsa!
Salvarea e doar în Tine!
Mereu Te voi lăuda,
Căci, Doamne, ești cu mine!

_________________________________________

Îți dau inima mea
Și tot ce am aduc,
Acum, 'naintea Ta,
De dragul Tău, Isus.
Tot ce eu visez,
Mândria mea Ți-o dau,
Renunț la dreptul meu,
Ca viața Ta s-o am!

Ție, Îți dau tot ce sunt, tot ce am!

Îți dau cântecul meu,
Aștept la crucea Ta,
Renunț la ce-i lumesc,
Căci pe Tine Te doresc.
Să te cunosc mai mult,
Să-nalț Numele Tău,
Să știu bucuria Ta
Chiar și-atunci când mi-este greu!

_________________________________________

Iubirea Lui e mult prea mare
În vorbe simple s-o descrii!
Mai sus de orice stea răsare,
Și-n adâncimi o poți găsi.
'Naintea Lui când vii și-I spui păcatul tău murdar,
El, prin Isus, îți dă de sus, iertare-n al Său har.

Iubire sfântă și bogată, Tu ne rămâi mereu
Cântarea noastră minunată, în veci, lui Dumnezeu.

Coroane, tronuri au să cadă
Când ziua mare va suna,
Și cei ce azi nu vor să creadă,
La munți atunci vor alerga.
Dar dragostea în veci va sta;
O, Doamne, Tu nu treci!
Și-n al Tău har fără hotar noi vom trăi în veci!

Cu apa mării de am scrie
Iubirea Lui pe ceru-ntins
Și orice om de-ar vrea să fie
Un scrib pe-al slavei necuprins,
Dar tot n-ar fi destul să scrii, căci mările-ar seca;
Din veșnicii în veșnicii se-ntinde dragostea!

_________________________________________

Jos, la picioarele-Ți, stau adânc plecat,
În prezența Ta, sunt îngenuncheat,
Sunt îngenuncheat.

Nu-i chemare mai mare, nu-i altă onoare,
Decât să îngenunchez la tronul Tău!
Copleșit de uimire, scăldat în iubire,
Eu trăiesc doar pentru-a Te lăuda!

_________________________________________

La miezul nopții va veni, Isus, cu pas domol,
Și vai de cel ce-atunci va fi găsit cu suflet gol!
O, lumea asta de nevoi cum a orbit acum,
Crezând că ziua de apoi a-ntârziat pe drum.

Deci fiecare-n lucrul lui să-și pună-al vieții gând,
Ca să-l arate Domnului când va veni curând.
Din somn treziți-vă sculați, căci vă pândesc dureri
Și unul pe-altul vă-ndemnați la sfinte privegheri.

Deci suflete fii gata, treaz, o clipă nu dormi
Căci trece Mirele chiar azi și daru-ți vei primi.
Venirea Lui s-apropiat să treacă judecând.
O, suflet ține-te curat, căci poți cădea oricând.

_________________________________________

/: La Tine, Doamne îmi înalț sufletul! :/

/: Domnul meu, mă-ncred în Tine,
Să nu fiu dat de rușine,
Cel rău să nu se bucure de mine. :/

/: Nu-ți aminti greșelile mele! :/
/: Învață-mă cărările Tale! :/

_________________________________________

La Tine venim, la Tine venim,
Mântuiți în fața Ta noi stăm,
Cu capul sus, inima plină,
De laudă Ție ne-nchinăm!
Te preamărim, Te preamărim,
Îndurarea Ta o înălțăm,
Căci ne-ai eliberat,
Lanțurile le-ai rupt, care ne-au robit.

Noi Te iubim, noi Te iubim,
Al Tău nume mare-L înălțăm;
Căci în Tine e puterea, în Tine-i măreția
Prin care suntem biruitori!

Ție ne-nchinăm, Ție ne-nchinăm!
Cu podoabe sfinte-n fața Ta stăm,
Laudă Ție, Domnul Meu,
Domnește Tu printre noi!

_________________________________________

Lângă Tine vreau să fiu aproape iar
Și pentru prietenia Ta renunț la orice altceva!
Ești iubirea mea, cine-altcineva?
Tu nu poți fi înlocuit, nici caldă-îmbrățișarea Ta!
Adu-mă înapoi, Doamne, lângă Tine!

Ești tot ce vreau, tot ce-am dorit vreodată,
Vreau să-nțeleg cât de aproape-mi ești!

_________________________________________

Mărturisim acum că suntem slabi,
Așa de slabi, dar Tu ești Domn!
Chiar dacă n-avem nimic să-Ți oferim,
Venim să Îți spunem: “Doamne ajută-ne!”

O inimă care e zdrobită,
Nicicând n-o vei refuza!
Inima Ta bate, plină de milă pentru noi,
Să curgă râul din Duhul Tău,
Doamne, Te rugăm!

Lasă mila Ta să cadă,
Să curgă mila Ta din cer,
E nouă zi de zi,
O, las-o să cadă peste noi!

_________________________________________

Pentru noi s-a ivit mântuirea,
Pentru noi Cel de sus a murit,
Pentru noi s-a ivit izbăvirea,
Pentru noi Cel de sus S-a jertfit.

Lăsați Duhul Sfânt să lucreze,
Să ne elibereze de blestem și păcat!
Lăsați pe pământ fericirea,
Dragostea și iubirea ce Isus le-a lăsat!

Cu Isus vom zbura către stele,
Cu Isus spre o lume de vis,
Cu Isus prin ispitele grele,
Cu Isus vom zbura-n paradis!

Te așteptăm ca să vii, Tu, Isuse,
Așteptăm slava Ta pe pământ,
Așteptăm profețiile spuse,
Te-așteptăm, Tatăl nostru cel sfânt!

_________________________________________

Lumina lumii, prezență divină,
Ajută-mă să-nțeleg,
Cât de frumos ne-ai creat pentru Tine,
Speranță ne-ai dăruit.

Toată închinarea, toată adorarea
Ție-Ți dăruiesc, o, Domnul meu!
Numai Tu ești veșnic,
Numai Tu ești vrednic,
Doamne, numai Tu ești minunat!

Rege etern, ce domnești sus în ceruri,
La dreapta lui Dumnezeu,
În umilință venit-ai în lume,
Din dragoste Te-ai jertfit.

/: Cum să-nțeleg cât Te-a costat
Să ierți deplin al meu păcat? :/

_________________________________________

Lumina mea, spulberă Tu noaptea grea,
Umple-mă cu pacea Ta, atinge-mă acum.
Al Tău har, peste noi revarsă iar,
Primește lauda mea în dar,
Ia-mă așa cum sunt.

Scump Vindecător, Dragoste de sus,
Al universului scump Creator, umple-mă Isus!
Veșnic voi cânta a Ta iubire de nespus,
Scump Vindecător, dragoste de sus.

Emanuel, stinge numai Tu mereu,
Setea sufletului meu, cu iubirea Ta.
Al păcii Domn, rămâi al meu Mântuitor,
Al veșniciei Creator, schimbă viața mea.

_________________________________________

Lumina Ta, Doamne, s-o reverși astăzi peste noi,
Lumina Ta, Doamne, s-o reverși astăzi peste noi.

Să fim mântuiți, s-a avem viață-n veci,
Și-n bezna grea drumul să-l găsim.
Doamne, revars-o peste noi!

Harul divin să-l reverși din cer peste noi acum,
Harul divin să-l reverși din cer peste noi acum.

Dragostea Ta s-o reverși din plin peste noi acum,
Dragostea Ta s-o reverși din plin peste noi acum.

Să fim mântuiți, s-a avem viață-n veci,
Și-n bezna grea drumul să-l găsim.
Doamne revarsă-o peste noi,
Toarnă-ți iubirea peste noi.
Amin, amin, amin!

_________________________________________

Lumina Ta, Doamne, s-o reverși astăzi peste ei,
Lumina Ta, Doamne, s-o reverși astăzi peste ei.

Să fiți mântuiți, s-aveți viață-n veci,
Și-n bezna grea drumul să-l găsiți.
Doamne, revars-o peste ei!

Harul divin, să-l reverși din cer peste ei acum,
Harul divin, să-l reverși din cer peste ei acum.

Dragostea Ta, s-o reverși din plin peste ei acum,
Dragostea Ta, s-o reverși din plin peste ei acum.

Să fiți mântuiți, s-aveți viață-n veci,
Și-n bezna grea drumul să-l găsiți.
Doamne revarsă-o peste ei,
Toarnă-ți iubirea peste ei.
Amin, amin, amin!

_________________________________________

M-ai ridicat, Isuse scump, din groapă și rușine
Ca să mă-nalți și să mă pui pe stâncă, lângă Tine.
Între tâlhari eram căzut, dușmanul mă lovise,
Zadarnic ajutor am vrut la inimile-nchise!

/: Și mii de ani dac-aș avea,
Și mii de vieți deodată,
Isuse, eu nu Te-aș schimba
Cu nimeni, niciodată! :/

Doar Tu, Isuse, m-ai cuprins în brațele iubirii
Și peste rană ai întins uleiul mântuirii.
La nimeni altul n-am găsit alean de vindecare,
Samariteanule iubit, Păstorule cel mare!

_________________________________________

Mă-nchin Ție – Mă-nchin Ție
Cu inima mea – Cu inima mea
Și Te laud – Și Te laud
Cu tăria mea – Cu tăria mea
Te voi căuta – Te voi căuta
Toată viața mea – Toată viața mea
Te voi urma – Te voi urma
Pe calea Ta – Pe cărarea Ta

Îți voi da toată-nchinarea,
Îți voi da și toată lauda,
Fiindcă Tu, singur ești Domnul,
Singur, meriți toată lauda!

_________________________________________

Mă-ncred în El orice s-ar întâmpla pe drumul meu sau în viața mea.
Fie ce-o fi, în orice zi, cerescul Tată m-a călăuzi!

Mă-ncred în El, El știe soarta mea,
Pe stâncă sus sau în adânc de văi.
Lovit de val, ajung la mal,
Cerescul Tată m-a călăuzi!

Mă-ncred în El oriunde aș fi dus, chiar în cuptor de foc de aș fi pus,
În suferinți sau bucurii cerescul Tată m-a călăuzi!

Mă-ncred în El chiar și când nu-nțeleg, eu voia Lui întotdeaun’aleg,
Căci doar așa, în slava Sa, cerescul Tată m-a călăuzi!

_________________________________________

Mai mult ca orice comori și bogății,
Dincolo de orice vis, e dragostea lui Isus
Ce m-a găsit, dragostea perfectă de sus!
Orice trecut ai duce în suflet,
Oricât ai fi de neînsemnat,
Iubirea ce ți se oferă e darul sfânt al cerului!

Când oamenii-ți cer sacrificii
Ca să-ți de-a din dragostea lor,
Vei rămâne doar c-o amăgire,
Cu un vis rănit și gol!

Dumnezeu așteaptă-n dragostea-i mare
Să-ți deschizi viața pentru cer!
Privind în tine, vei recunoaște
Ce nevoie ai de El!

_________________________________________

Mai presus de orice, de credință, de-avânt
De-orice dar care biruie firea,
/: Mai presus de minuni, de tării, de cununi,
Mai presus de orice e Iubirea! :/

Prin credință răstorni munți înalți și cetăți,
Și-ți arunci peste veacuri privirea,
/: Dar în cele cerești ești atât cât iubești,
Mai presus de orice e Iubirea! :/

Dumnezeu e măreț, gem în cale-I furtuni,
Se cutremură toată zidirea,
/: Dar în susurul blând Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e Iubirea! :/

Pregătiți-vă, stânci, pentru Templul Etern!
Orice piatră își are menirea.
/: Chiar pământu-I primit, căci Isus l-a sfințit
Când a scris pe pământ ce-i iubirea! :/

_________________________________________

Mai sus de oameni și de-mpărați,
Mai sus de toate pe care Le-ai creat,
Mai sus de lume, mai sus de înțelepți,
Tu ai fost, rămâi în veci de veci!
Mai sus de tronuri și-mpărății,
Mai sus de-a lumii mari minunății,
Mai sus de aur și tot ce-i valoros,
Tu rămâi, în veci, cel mai prețios!

Răstignit și pus într-un mormânt,
Ca să mori venit-ai pe Pământ
Și zdrobit ca un trandafir,
Tu ai căzut și Te-ai gândit doar la min'!

_________________________________________

Mâinile ridicăm când ne rugăm,
Numele Tău chemăm, Ție ne-nchinăm!
Am venit Doamne-aici să Te-ntâlnim!
Dumnezeu plin de har ești doar Tu!

Te-adorăm,
Doar pe Tine Te lăudăm,
Numai Tu ești Dumnezeu,
Numai Tu, numai Tu!

Sfânt ești, sfânt ești doar Tu, Domnul meu,
Sfânt e, sfânt e doar Numele Tău!

Mâinile ridicăm, Numele Tău chemăm,
Am venit Doamne-aici, Ție să ne-nchinăm!

_________________________________________

Mare Domn avem,
Mare Dumnezeu,
Mare Împărat, pe toate Le-a creat.

Numele Lui e pe tot pământul înălțat,
Atotputernic, El lumea întreagă a creat.

Glorie Domnului, El e Împărat,
Glorie Domnului, pe toate Le-a creat!
Numele Lui e pe-ntreg pământul înălțat,
Atotputernic, El lumea-ntreagă a creat.

_________________________________________

Mare Domn avem,
Mare Dumnezeu,
Mare Împărat,
Pe toate le-a creat.

Numele Lui e pe tot pământul înălțat,
Atotputernic, El lumea-ntreagă a creat.

Glorie Domnului,
El e Împărat!
Glorie Domnului,
Pe toate le-a creat!

_________________________________________

Mare ești, Rege, în veci de veci,
Pământul, cerul, marea, toate le-ai creat.
Mare ești, Rege, în veci de veci,
Ești Stânca mântuirii, salvat mi-e sufletul!

Numele-Ți vom 'nălța, Isuse,
Toți se vor pleca 'naintea Ta,
Numele-Ți vom 'nălța, Isuse,
Mare ești în veci, ca Tine nimeni nu-i!

_________________________________________

Toți avem nevoie de-o dragoste curată,
Prin mila Ta de sus.
Cu toții vrem iertare și bunătatea-ți mare,
Speranța lumii!

Doamne, Tu ce miști chiar munții,
Ești un măreț Salvator,
Ești măreț Salvator!
Veșnic, ai dat salvare lumii
Și-ai înviat dintre morți,
Înviat dintre morți!

Primește-mă cum sunt,
Eu las la crucea Ta
Povara mea cea grea.
Îți dau viața mea,
Tot ce eu trăiesc,
Mă dăruiesc azi!

Lasă gloria peste-ntreg Pământ!
Cântăm pentru slava Celui veșnic sfânt!

_________________________________________

Mărețul har m-a mântuit
Pe mine din păcat.
Pierdut eram, dar m-a găsit,
De moarte m-a scăpat.

Mărețul har m-a învățat
S-o rup cu orice rău.
Ce scump e azi tot harul dat;
Trăiesc prin el mereu.

Dureri, batjocuri, prigoniri,
Adesea-am întâlnit
Prin harul Marii Lui iubiri
Eu toate-am biruit.

Prin har ajunge-voi în cer,
Cu slavă îmbrăcat
Și voi slăvi în veșnicii
Pe Cel ce har mi-a dat.

“Grace like rain “ Todd Agnew

Aleluia! Harul Tău
Revarsă-L peste mine!
Aleluia, păcatul meu
A fost spălat in Tine!

“Amazing Grace (My Chains Are Gone)” Chris Tomlin

Lanțul s-a frânt, azi liber sunt,
Răscumpărat prin sânge sfânt,
Și-n mila Sa mi-a dat în dar
Iubirea Lui, mărețul Har!

_________________________________________

Muzica-ncetat, totu-i nemișcat,
Dar eu vin spre Tin’.
Doamne, m-a durut tot ce n-am făcut,
Voia să-Ți ascult!

Mai mult de-un cântec Ți-aduc,
Căci doar cântecul nu-i
Ceea ce Tu ai fi vrut:
Tu cauți mult mai adânc
Decât se poate vedea,
Te uiți în inima mea!

Mă-ntorc la inima închinării,
Vreau să văd fața Ta, doar fața Ta, Isus!
Îmi pare rău de a mea greșeală,
Că nu Te-am căutat și nu m-am închinat destul.

Oamenii nu pot înțelege tot
Ce Tu ai jertfit,
Tot ce am primit, Tu ne-ai dăruit,
Doamne, prin Isus.

_________________________________________

Nădejdea mea e Dumnezeu,
Puterea lui e mare!
/: Prin dragostea și harul Său
Nădajduiesc și cânt mereu,
Căci a salvat sufletul meu
Din veșnica pierzare. :/

O licărire în infinit
E viața mea întreagă,
/: Că pentru mine s-a jertfit;
Isus din cer m-a mântuit
Și-o viață fără de sfârșit
De veșnicii mă leagă! :/

Țărână trecătoare sunt,
Dar cred în nemurire,
/: Căci Duhul Celui veșnic sfânt
Îmi dă putere și avânt
Să pot pleca de pe pământ
Dincolo-n nemurire. :/
Sunt călător spre țara mea,
Cu Domnul spre lumină,
/: Mi-e călăuză dreapta Sa.
O, Doamne, tu nu vei lăsa
Nicicând să cadă-n lupta grea
Ființa mea plăpândă. :/

În glas de ciocârlii duios
Și-n susurul de ape,
/: În flori și-n tot ce-i mai frumos,
În cei răscumpărați de jos,
Iubirea sfântă a lui Cristos
O simt tot mai aproape. :/

Eu am aflat în Creator
Și pacea și menirea.
/: Stăpân al păcii, ziditor,
Tu mi-ai dat lacrima de dor
Să te iubesc, să mă-nfior
Și să-ți aștept venirea. :/

_________________________________________

Nimeni, ca Tine, nu ar putea să-mi umple inima,
Nimic din ce fac nu poate-nlocui prezența Ta!

Numai Tu-mi cunoști adânci dorințe,
Numai Tu viață-mi dai când plâng,
Numai Tu mă-nalți în bucurie,
Numai Tu m-auzi atunci când strig!

Tată, Te caut,
Te chem să-mi stâmperi setea inimii,
Umple-mi ființa,
prezența Ta și dragostea să-Ți simt!

_________________________________________

Nimeni în afară de Tine, Isuse,
Nu mă poate izbăvi,
Nimeni în afară de Tine, Isuse,
Nu mă poate liniști.

Pe acest pământ, Isuse,
Eu sunt ca și un străin
Și durerile-mi nespuse
/: Mă apasă pe deplin. :/

Ce frumoasă-i tinerețea
Petrecută cu Isus,
Dar în țara mult dorită,
/: Ne vom bucura nespus! :/

Când sufletul îmi plânge,
Doamne, eu privesc la cer
Și mă rog mereu la Tine,
/: Și ajutor îți cer. :/

_________________________________________

Nimeni nu e ca Tine,
Nimeni n-a putut viața-mi schimba,
Oricât de mult aș căuta n-aș găsi,
Nimeni nu-i ca Tin'!

Dragostea-ți fără de margini
Inima mi-a copleșit,
Sunt în siguranță sub brațul Tău sfânt,
Nimeni nu-i ca Tin`!

_________________________________________

Ninge pe străzi, cad fulgi de zăpadă
Ninge pe străzi, e iar Crăciun
Prin fulgi copii merg iar cu colindul
Este timpul dragii mei, sa ne amintim.

În acel ținut păstorii, turmele-și vegheau
Când îngerul de-odată, din Slavă le vorbi,
Vi s-a născut urmaș lui David, un Mântuitor
Înfășat pe paie, în iesle-L ve-ți găsi.

Din cer cu el cor de îngeri cânta
Un cântec nou, ei ne-au adus
Slavă în cer și între oameni pace
Astăzi jos în Betleem, Isus s-a născut.

Dintr-o țară-ndepărtată, magii au pornit
Și L-au gășit pe Împărat, călăuziți de-o stea
Când L-au văzut, s-au închinat, cu fața la pământ
Tămâie, smirnă, aur, ei i-au adus în dar.

Aur i-au dat, aur pentru Rege,
Smirnă i-au dat pentru prooroc,
Mare preot, ei i-au dat tămâie
Inima i-au dat în dar când s-au închinat.

A venit Isus pe lume, ca Mântuitor
Păstori și magi venit-au și i s-au închinat
Și astăzi iarăși e Crăciun și ieslea Lui e-aici,
Dar tu ce faci, tu Îl primești sau Îl nesocotești?

Ninge pe străzi, cad fulgi de zăpadă
Ninge pe străzi, e iar Crăciun
Prin fulgi copii merg iar cu colindul
Este timpul dragii mei, sa ne amintim.

_________________________________________

Noapte de Crăciun preasfințită ești,
Cu lumini strălucitoare bucurii vestești,
Că la Betleem s-a născut Isus
Fiul tatălui din ceruri, Pruncul Sfânt.

/: S-a născut Isus, pace ne-a adus
Bucuria este mare-n cer și pe pământ
Îngerii în cor slăvesc pe creator
Pace pe pământ și buna-nvoire. :/

Blând și drăgălaș, dulce copilaș
Ne-a adus din cer lumină, dragoste și har.
Dumnezeu ne-a dat ce-a avut mai scump
Fiul Său răscumpărare pentru noi.

_________________________________________

Noi azi pe Isus înălțăm
Ca un drapel pe-acest oraș.
Toți să cunoască-n adevăr:
El este calea către cer!

Noi proclamăm, noi proclamăm,
Noi proclamăm: Isus e-nălțat!

Pas cu pas mergem ‘nainte,
Tot mai mult cucerim teren.
Arma noastră-i rugăciunea,
Ziduri cad, continuu cad, și cad, și cad, și cad!

_________________________________________

Noi suntem una-n Isus,
Suntem uniți în El,
Suntem uniți în Isus
Și vrem să fim ca El!

Și lumea recunoaște pe cine creștin este,
Lumea ne recunoaște dac-avem dragoste,
Suntem creștini dacă avem dragoste!

_________________________________________

Noi Te privim, Fiu de-mpărat,
Biruitor și înălțat,
Domnind la dreapta Tatălui,
În veci glorificat.
Tu strălucești în slava Ta,
Iar noi privim acum la ea
Și Îți aducem laude
Din toată inima!

Vrednic ești Tu, Isuse,
Vrednic ești Tu,
Să fii slăvit
Și să fii Domn în veci!

În locul meu Tu ai murit
Pentru mine Te-ai răstignit
Viața Doamne mi-ai schimbat
Fii glorificat!
Noaptea-n zi ai preschimbat
Ceața la o parte-ai dat
Acum sunt liber, fericit
Fii glorificat!

_________________________________________

Nu este munte prea ‘nalt
Ca să nu-L miște El,
Nu e problemă prea grea
Să n-o rezolve,
Nu e furtună prea rea
Să n-o liniștească,
Nu e durere prea grea
Să n-o aline El!

El purtat-a pe umerii Săi povara lumii,
El poate lua, chiar acum, povara ta!

_________________________________________

/: Nu la întâmplare sunt, Domnul m-a creat. :/

/: Eu sunt cu voi în orice zi :/x3
A spus Isus

/: Singur, trist și părăsit nu vreau să mai fiu. :/

/: Nici puterea lumii-ntregi nu-mi dă-acest sprijin. :/

/: De aceea cânt voios Domnului Cristos. :/

_________________________________________

Nu mai fi trist, căci pentru tine
S-a coborât din strălucire
Domnul Isus, să ne aducă
Pace-n inimă!

Sunt fericit
Chiar dac-am lacrimi pe obraz!
Iată secretul: în inimă-i Isus!
Fericirea-i să-L ai pe Isus
Și să trăiești numai cu Isus
Cel din Betleem
S-a născut azi și-n inima mea.

_________________________________________

Nu noi suntem Calea Vieți,
Calea care duce sus.
Noi suntem doar călătorii,
Însă Calea e Isus !

/: Astfel Calea-i pasul nostru
Adevăru-n noi e pus
Viața sfântă-i viața noastră
Dacă e în noi Isus ! :/

Nu-i o formă Adevărul,
Nici în litere nu-i pus
Adevărul e-o Ființă,
Adevărul e Isus !

Nu din lut se naște Viața,
Viața fără de apus.
Ce e lut, în lut se-ntoarce,
Însă Viața e Isus !

_________________________________________

Nu știu de ce sunt ispite-adesea
Și încercări vin în orice zi,
Când lângă noi sunt atâția alții
Ce hărțuiți ei nu par a fi.

Mereu 'nainte și vom învinge
Mereu 'nainte și vom afla
Te- ncurajează, mergi în lumină
Vom înțelege de ce-i așa.

Când vine moartea pe cel drag răpește
Și lasă locul gol și pustiu,
Iar mulți din cei răi pot să prospere
Cum de-i așa eu nu pot să știu.

Fii credincios dar, până la moarte,
Câteva zile doar mai avem,
Atunci, tot greul va fi nimica,
Cununa vieții când o primești.

Noi știm că Isus, pe nori cu slavă,
Curând, veni-va și ne va lua
Și lângă Sine în strălucire,
Dureri, ispite, tot vom uita.

_________________________________________

Nu sunt în stare să-nțeleg
Al Dumnezeului plan drept,
Știu doar ca sus, la dreapta Lui,
Stă Isus Salvatorul!

Îl cred pe El și-al Său Cuvânt,
Cristos muri să fiu eu sfânt,
Vreau inima să-I dăruiesc
Lui Isus Salvatorul!

El și-a lăsat al Său loc sfânt
Să vin-aici jos, pe pământ,
Răspunsu-i simplu, l-am găsit
În Isus Salvatorul!

El este viu, El m-a iubit,
De-a pururi Stânca mea va fi!
Domnul a fost, Domnul va fi,
Domnul meu veșnic va domni!

Trăind, murind, aș vrea să-ți spun
De Dumnezeul sfânt și bun,
Cel ce trăiește-n veșnicii
Muri să mă salveze!

_________________________________________

Nu te-ndoi, ci crede că dincolo de nor
E-un soare și mai dulce și mai strălucitor.
/: Nu norul este veșnic, ci soarele-i acel
Ce-nvinge și rămâne stăpân, în urmă el! :/

Nu te uita la tine, că ești așa de slab,
Nici la vrășmașul care te-ar nimici degrab’.
/: Nu te uita la ziduri, la porțile de fier,
La ura ce scrâșnește, ci uită-te la cer! :/

Nu te-ndoi, ci crede că dincolo de tot
Veghează Dumnezeul puternic, Savaot,
/: Căci nici un păr nu-ți cade și nici o clipă nu-i,
Că nu-i nici o-ncercare, decât prin voia Lui! :/

Iar dacă crezi puternic, nimica nu-i spre rău,
Ci totul se va-ntoarce spre-un și mai bine-al tău.
/: Nu te-ndoi, ci crede că-n ceasul cel mai greu,
În fiecare clipă, veghează Dumnezeu! :/

_________________________________________

Nu-i nimeni ca Tine, Isus, iubit Salvator!
Cu viața mea Te preamăresc
Și vreau să-Ți spun că Te iubesc.
Ești pace, tărie, turn de scăpare și-alin.
Sufletul meu și trupul meu,
Numai Ție Ți le-nchin.

Să cânte pământul întreg Domnului,
Putere, mărire și laudă doar Lui.
Cu munții și marea noi toți ne plecăm
Înaintea tronului Său.
Marile Tale lucrări voi cânta,
În dragoste, Doamne, pe veci eu voi sta,
Nu se compara nimic cu iubirea Ta!

_________________________________________

Numai prin har trăim astăzi,
Numai prin har existăm.
Nu prin ce facem sau spunem,
Prin sângele curs pe lemn.
În părtășie cu Tine,
Ne chemi să fim.
Cu-a Ta iubire ne-acoperi
/: Numai prin har trăim. :/

Pentru jertfirea-Ți măreață, te-adorăm,
Pentru că ne-ai curățit și prin har existăm.
Numai prin har trăim astăzi,
/: Numai prin har trăim. :/

_________________________________________

O cântare de mărire am în inimă mereu
De când l-am găsit pe Domnul la Calvar;
El mi-a dat odihnă sfântă, pace sufletului meu
Și sunt liber, fericit prin al Său har!

Fericită, inima mea cântă
Plină de nespuse bucurii!
Mai frumos nici îngerii nu cântă,
Ca acei din valea plângerii.

Cât de mult doream să aflu drumul cel adevărat,
Cineva să-mi ia păcatul dureros!
Am aflat că El osânda la Golgota a purtat,
Și-am venit atunci la cruce bucuros!

Câtă frică și-ntuneric pe cărarea mea erau
Când umblam rătăcitor, fără Isus.
Am adus la El povara și de-atunci în viața mea
Bucuria și lumina au pătruns!

Merg spre casa unde veșnic fericirea voi gusta
În eternul, strălucitul meu palat!
Față-n față în mărire pe Isus Îl voi vedea,
Și cu sfinții-I voi da slavă ne-ncetat!

_________________________________________

O carte cu șapte peceți, o carte stă închisă
În mâna Dumnezeului Sfânt, în mâna Sa întinsă
Și un înger puternic din ceruri striga:
„Cine-i vrednic s-o poată deschide?”
Nici îngerii din cerul înalt, nici sfinții care cântă,
Nici unul vrednic nu s-a găsit să ceară Cartea Sfântă!
Dar deodată-n picioare apare
Un Miel ce părea junghiat și zbrobit!
Cu ochii în lacrimi, de dragoste plini,
Pentru noi a murit răstignit!

/: Vrednic este mielul ce a fost junghiat!
Să primească slavă, slavă ne-ncetat! :/

Din ceruri Isus a venit, lăsat-a slava toată
Și-n lume, pentru că ne-a iubit, ne-a căutat odată,
Să ne spună că este un cer minunat
Și-o veșnică viață-n mărire;
Și-a murit pe Calvar să putem fi iertați;
Minunată-i a Sa mântuire!

_________________________________________

O, ce veste îmbucurătoare
Care îngerii ne-au adus.
Vestea despre marea îndurare
Care Dumnezeu ne-a trimis de sus.

Iată S-a născut Isus, mântuire ne-a adus!
El ne scapă din nevoi, Dumnezeu este cu noi.

O, ce veste îmbucurătoare
Cântăm toți cu-nsuflețire.
Să vestească deci buzele noastre:
Domnul ne-a dăruit mântuire.

O, ce veste îmbucurătoare
Ea stâmpără orice dureri.
Domnul de sus la noi se coboară
Cel Sfânt ca să ne ridice la cer.

_________________________________________

O, ce veste minunată în Betleem ni se-arată,
/: Că a născut Prunc, Prunc din Duhul Sfânt
Fecioara Maria. :/

Că la Betleem Maria, săvârșind călătoria
/: În sărac sălaș, lângă-acel oraș naște pe Mesia. :/

Pe Fiul Cel din vecie, ce L-a trimis Tatăl mie
/: Să se nască și să crească, să ne măntuiască. :/

_________________________________________

O, crește-mi iubirea în inima mea,
Isuse, Isuse, mereu Te-oi ruga,
Îmi umple cu dorul pe care-l aștept
Și ochii și glasul și inima-n piept.

O, crește-mi iubirea, Isuse iubit
Să fiu de-a ei haruri deplin copleșit;
Revarsă-mi-o în suflet cu val după val
Ca râul ce crește de dă peste mal.

O, crește-mi iubirea, iubite Isus,
În starea și-n locul în care m-ai pus;
Să port pretutindeni belșugul de har
Și-a ei revărsare să n-aibă hotar.

O, crește-mi iubirea cu focu-i sfințit
Și chiar de m-ar arde, să fiu mistuit;
Flămând de iubire mereu te-oi ruga:
O, crește-mi iubirea în inima mea!

_________________________________________

O de-ai despica cerurile
Și Te-ai coborî
Munții s-ar topi înaintea Ta
Ca de un foc care aprinde vreascurile
Ca de un foc care face apa să dea în clocot
Ți-ar cunoaște-atunci vrășmașii Numele
Neamurile-ar tremura înaintea Ta

Dar Doamne Tu, numai Tu
Ești Tatăl nostru
Noi suntem lutul și Tu Olarul
Care ne-ai întocmit și suntem cu toți
Lucrarea mâinilor Tale.

_________________________________________

O Doamne așterne slava Ta în templul vieții mele
Și mistuie tot ce e rău și iartă păcatele mele
/: Curat și sfânt, smerit și blând să merg pe a Ta cale
Și-n umilință eu să port povara slavei Tale :/

Când Duhul Sfânt trăiește-n noi, ce bucurie-adâncă
Și ce minune-n cort de lut, eternul să pătrundă
/: Și cât aș vrea Isuse drag să ai în al meu suflet
Un templu sfânt împodobit cu lacrimi și laude sfinte :/

_________________________________________

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău Cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt.

Atunci Îți cânt, Măreț Stăpânitor:
„Ce mare ești, Ce mare ești!”

Privirea când mi-o-nalț și văd minunea
Mulțimea astrelor ce-alerg pe cer.
Mărețul soare, cât și blânda lună
Plutind, ca mingi de aur, prin eter.

Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă
Și când zăresc mulțimea de-ndurări,
Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit întruna
Și i-a condus prin binecuvântări.

Și-L văd pe Domnul pe pământu-acesta
Ca serv, dar plin de dragoste și har.
Zăresc în duh amara-I suferință
Și mântuirea ce mi-o dă în dar.

Când Domnul Sfânt va reveni-n mărire
Și când voi sta uimit în fața Sa,
Eu voi striga în sfântă adorare:
„Ce mare ești, Ce mare-i slava Ta!”

_________________________________________

/: O inimă curată, Doamne,
Este tot ce-mi doresc din partea Ta! :/

O inimă în care răutatea să nu stea,
O inimă în care să domnești eu aș vrea,
O inimă deschisă pentru Tine, Domnul meu,
Să înalțe osanale,
Către Tine, cel mai mare Dumnezeu!

/: O inimă sfințită, Doamne,
Este tot ce-mi doresc din partea Ta! :/

_________________________________________

O lume întreagă stă în nepăsare
Și caută adăpost când vine o-ncercare,
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem!
În ceasul cel bun e stăpână pe toate,
Când Domnul Îi vorbește i-e frică de moarte,
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem!

Dar eu nu mă tem,
Chiar dacă cei din jur mă părăsesc,
Dar eu nu mă tem, orice-ar veni!
Viața mea, e-n mâna
Celui ce-a murit pe lemn,
Cu mine Îl chem și eu nu mă tem!

Ades vine-ncercarea, năvalnic ca marea
Și norii negri grabnic întunecă zarea.
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem!
Se spulberă gândul și orice speranță
Și nici măcar o clipă nu mai e siguranță,
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem!

Chiar oamenii cei răi mă-nconjoară cu ură,
Din cupa lor să-mi dea să beau o picătură,
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem!
Cu Domnul meu trec biruitor peste toate,
Din apă și din foc să mă scape El poate,
Dar eu nu mă tem, dar eu nu mă tem!

_________________________________________

O noapte, preasfințită, toate-s în odihnă,
Toți dorm, numai părinții sfinți,
Stau veghind lângă al lor iubit.
/: Dormi și tu o Prunc Sfânt. :/

O noapte, preasfințită, glas îngeresc sună.
Auzi din cer: "Aleluia!"
Acest cânt, o, cum răsună
/: Cristos ne mântuie! :/

O noapte, preasfințită, saltă, o, inimă.
Acum Fiul lui Dumnezeu,
Ne mântuie prin harul Său
/: Vezi, Cristos S-a născut! :/

_________________________________________

Pe Fiul Tău, pe cel Preasfânt,
Tu L-ai trimis pe-acest pământ
Să poarte-al lumii greu păcat,
Să fie Mielul înjunghiat.

O, Miel ceresc, blând Miel ceresc,
Din tot adâncul Te iubesc!
Mă spală-n scumpul sânge-al Tău,
O, Miel ceresc, o, Dumnezeu!

În dar ne-ai dat iubirea Ta,
Noi te-am jertfit pe-o cruce grea,
Un rege fals Te-am socotit,
Pe Tine, Miel din cer venit!

Eram pierdut în chin și iad,
Tu m-ai găsit și m-ai salvat!
Azi sunt un miel în brațul Tău,
Tu mi-ești păstor și Dumnezeu!

_________________________________________

O, Tată sfânt, noi Te iubim
Și numele Tău înălțăm!
Vie-mpărăția Ta noi Te rugăm
Și lucrarea Ta noi o preamărim!

Binecuvântat fii, o, Doamne,
Cel ce ai fost, ești și vei fi!
Sfânt și minunat și puternic,
În veci Tu vei domni!

_________________________________________

Ogoarele sunt gata de recoltă,
Dar lucrătorii sunt așa puțini;
Mă dăruiesc, o, Doamne-n întregime
Ca să culeg recolta dintre spini.

Sunt aici, la dispoziția Ta,
Cheamă-mă, Te voi asculta!

E timpul potrivit pentru popoare,
Mai sunt în lume încă mari comori,
Isus mai cheamă oameni în lucrare,
Să fie toți cu El biruitori.

Suntem noi sare pentru lume-aceasta?
În întuneric suntem noi lumini?
Trăim cu Domnul în cuvânt și-n fapte,
Să știe lumea că suntem creștini?

_________________________________________

/: Osana, Amin, Osana, O, Aleluia Maranata! :/

/: Isus e Domn, El a-nviat
Și este viu în veci de veci. :/

/: El mă iubește, El te iubește,
El ne iubește, pe noi pe toți. :/

/: El vine iar și-i va răpi
În cerul sfânt pe-aleșii săi. :/

/: Ești pregătit să mergi în cer
Să-L întâlnești pe Dumnezeu. :/

_________________________________________

Pe calea îngustă e luptă,
Plăceri, deșertăciuni pe ea nu-s.
Nu-i împodobită, da-i dreaptă,
Și e bună că duce în sus.

/: Drept la cer conduce,
A lupta este bine pe ea! :/

Viața-aceasta nu ține-așa mult,
Deci n-o pierde fără de folos!
Mergi pe calea-aceasta cu-avânt,
Căci ea te duce pân' la Cristos.

Chin, dureri, vei afla uneori,
Piedici multe vei întâmpina,
Dar vei fi însoțit de Isus
Și vei merge spre cer parcă-n zbor.

_________________________________________

Pe crucea din dealul iubirii,
Pe culmea lipsită de flori
Se stinge Făclia iubirii
Privind spre albastrele zări.
Te plânge izvorul din vale
Și raza de soare-n amurg,
Se scutură florile-n cale
Iar stelele-n nori se ascund.

Ce mulți au aflat în iubire,
Izvorul de dulci mângâieri;
Dar Domnul privind de pe cruce
Îi caută, și nu-s nicăieri.
Doar mama aleargă la cruce,
Privește spre cer suspinând.
În locu-I să rabde s-ar duce,
Pe lemnul de groază murind.

Iar ochii ce-au plâns în grădină
Se-ndreaptă spre cer rugător;
Spre Cel ce durerile-alină
Se roagă al meu Salvator:
„Părinte-al iubirii sublime,
Le iartă cumplitul păcat!
Al Meu duh se-ndreaptă spre Tine,
O, iartă-i că nu știu ce fac!“

_________________________________________

Pe pământ avem o luptă
Ce-n cuvânt e arătată
Lupta credinței sfântă
Ce de Domnul e trasată
Să luptăm cu râvnă mare
Până Domnul va veni
Căci prin orice încercare
Doar luptând vom birui.

Hai luptă, frate luptă
Mai luptă nu te da bătut
Spre Țara Luminii 'nainte
Cu râvnă și avânt
Stai treaz și veghează într-una
Până în zori de zi
C-atunci primi-vei cununa
Când Domnul va veni

Pregătiți să fim de luptă
Scutul credinței să-l avem
Cu sabia Duhului 'nainte
În Domnul să ne-ncredem
Platoșa neprihănirii
Sa fie dea-pururi cu noi
Pe cap coiful mântuiri
Și lupta Evangheliei

În slava eternă vor fi
Acei ce au învins
Și Domnul le va da răsplata
Așa cum le-a promis
Veșnicia e aproape
Curând Isus va reveni
Când zorile vor apare
Și lupta se va sfârși.

_________________________________________

Pe sfânta vieții cărare, Isuse, prin har alergăm
Și flori de iubire, de soare, spre lauda Ta semănăm!

Spre lauda Ta, spre lauda Ta, Isuse, cu foc vom cânta!
În veci Te slăvim, în veci Te iubim
Prin harul pe care-l primim.

În lupta cea bună-a credinței 'napoi nicidecum să nu dăm!
Suntem rânduiți biruinței spre lauda Ta când luptăm.

Ne-ai pus în ogorul iubirii poverile ei să purtăm,
Să fim la-nălțimea menirii, spre lauda Ta să lucrăm.

În toate împreună cu Tine, Isuse, ne-ai spus să răbdăm;
Prin Tine și astăzi și mâine spre lauda Ta să cântăm!

_________________________________________

1.Pe un deal depărtat Mielul Sfânt a purtat
Crucea grea pentru-al lumii păcat;
Îl iubesc si-L privesc suferind răbdător
Pe Isus, cel ce viaţa şi-a dat.

Refren:
Cu privirea spre Domnul voi sta
Amintindu-mi mereu jertfa Sa;
Şi ca El crucea mi-o voi purta
Până'n cer, când coroană-mi va da.

2.Jertfa de pe Calvar ce-i respinsă de mulţi
Mă atrage pe mine la ea
Căci acoşo Isus, lăsând gloria sus
A murit pentru a mă salva.

3.Doar în sângele sfânt ce pe cruce a curs
E minunea salvării'n Cristos,
Căci murind pe Calvar, Mielul sfânt, preacurat,
Din blestem şi pierzare m-a scos.

4.Ne-ncetat lui Isus eu voi fi credincios,
Chiar dureri şi dispreţ voi răbda,
Căci eu ştiu că'ntr-o zi în locaşul ceresc
El în glorie mă va'mbrăca.

_________________________________________

Pentru noi e taină mare, ce va fi în viitor.
Poate e o zi cu soare, poate e o zi cu nori.
Însă știu că-ngrijorarea să o las' va trebui,
Dumnezeu și îndurarea în etern vor dăinui.

Nu pot ști ce va fi mâine,
Însă știu că Dumnezeu
Îngrijește și de mine,
Căci și eu sunt fiul Său.

Voi urca trepte de aur către culmi de har ceresc
Și zăresc măreț tezaur oare când îl dobândesc?
E un loc de strălucire, curcubeu multicolor,
Unde voi fi-n nemurire cu al meu Mântuitor.

Ce va fi e taină mare, s-ar putea să fiu sărac,
S-ar putea să n-am mâncare, sau să n-am ce să îmbrac.
Pentru flori și păsărele Dumnezeu e Tată bun,
Însă vrea, prin orice rele, Eul meu sa îl supun.

_________________________________________

Pentru tine-un păcătos,
Pentru mine-un ticălos,
Pentru noi iubite suflet
A murit Isus Hristos.
A murit pe lemnul crucii
Ca noi doi să fim iertați
De-ale noastre păcate.

Este greu, da, este greu,
Să trăiești făr' Dumnezeu,
Dar te rog nu te uita
La viața ta cea grea,
Uită-te doar la Isus,
Ce la cruce El s-a dus
Ca să moară pentru tine.

Deci acum când tu dorești
Pe Isus ca să-L primești,
Tu în dragoste să stai
Ca în lume să nu te pierzi
Și în veșnică iubire
Cu Isus să fii mereu,
Doar o lumină vie.

_________________________________________

Pleacă-ți genunchii, Isus e-aici,
Ridică mâini curate spre cer,
Tronul de mărire e-n fața ta,
Slava se coboară din cer.
Îndrăznește de intră în locul sfânt,
Spălat în sângele Mielului,
Vino cu cântări de mărire
Osana Mielului Preasfânt!

/: Rege-al regilor, Domn al domnilor,
Isus, Isus, Isus, Isus :/

Vino cu povara din viața ta,
Durerea ce te-apasă mereu,
Mâna lui Isus poate vindeca
Povara și păcatul că-i greu.
Pacea ce coboară din cerul sfânt
Dragostea și roadele ei
Înțelepciunea și credința de neclintit
Totul poți avea, doar să-L vrei:

_________________________________________

Praznic luminos, strălucit frumos
Astăzi ne-a sosit și ne-a-nveselit,
Că Mântuitorul și Izbăvitorul
Cu trup s-a născut, cu trup s-a născut.

Raiul cel închis, azi iar s-a deschis,
Șarpelui cumplit capul s-a zdrobit
Și strămoșii iară, din Sfânta Fecioară
Iar s-au înnoit, iar s-au înnoit.

Îngerii cântau, păstori fluierau,
Magii se-nchinau, toți se bucurau.
Dar Irod era, și se tulbura
De nașterea Sa, de nașterea Sa.

El îl cauta, voind morții-a-L da,
Iar Pruncul Isus din țară s-a dus.
Fie lăudat, binecuvântat,
În veacuri amin, în veacuri amin.

_________________________________________

Printre munți și dealuri simt pe Dumnezeu.
Ape cristaline murmură mereu.
/: Murmur, murmur, Domnul este bun! :/

Soarele se-nalță maiestuos pe cer
Și aruncă raze dulci care nu pier.
/: Dulce, dulce, Domnul este bun! :/

Prin păduri și lanuri cântece răsun',
Preamărind pe Domnul pentru că e bun.
/: Cântă, cântă, Domnul este bun! :/

Domnul plin de milă veșnic este bun.
Cântă și tu suflet: “Domnul este bun!”
/: Veșnic, veșnic, Domnul este bun! :/

_________________________________________

Privesc la minunile Tale uimit,
La cerul albastru senin;
E atât de frumos și îmi pare că văd
O rază de soare, ce dulce, mă cheamă să vin,
Mai aproape, mă cheamă să vin,
Aproape de Tine!

Aproape de Tine e totul curat
Și cerul de cântec e plin;
Cuvintele Tale sunt pâine și vin
Și sufletul meu se înalță, pe-aripi de iubire,
Lângă Tine, pe aripi de pace,
Aproape de Tine!

Să Te văd, Doamne, cât aș vrea,
Să primesc din iubirea Ta,
Să ating veșnicia și
Să mă las cuprins de ea!
Lângă Tine!

_________________________________________

Privind la munți, privind în jur,
Eu văd iubirea Domnului
Și inima eu mi-o deschid,
Să-L laud pe Domnul cerului.
Vreau să trăiesc în adevăr,
Să fiu mereu mulțumitor,
Zâmbind, să le spun tuturor de-a Ta iubire!

/: Veșnic Îți voi cânta iubirea! :/

_________________________________________

Pruncușor cu dulce somn
ai fost Tu al vieții Domn,
chip senin
ca un crin,
Rege, Miel divin!

Ieslea mică Ți-a fost pat,
staulul Ți-a fost palat,
iar făclii,
stele mii,
câte Tu le știi.

Și un înger s-a arătat
și păstorii Te-au aflat
printre miei
mititei,
Cel mai blând din ei ...

Vocea1: (.) Steaua, răsărit strălucind
cei trei crai cu alai, zâmbet să le dai.
(...) Azi și noi bucură și pe toți înștiințăm
că Isus, (...) dragostea de sus, (...) ne-a adus,(.) dragostea de sus!

Vocea2: Steaua când a răsărit, după dânsa au pornit
cei trei crai cu alai, zâmbet să le dai.
Azi și noi ne bucurăm și pe toți înștiințăm
că Isus ne-a adus dragostea de sus!
Că Isus, (.)dragostea de sus!

_________________________________________

Pune, Doamne dragoste-ntre frați,
Să fim toți ca o brățară,
Care mâna-Ți înconjoară,
Ca un brâu de piatră rară,
Ca veșmântul Tău de in.
Să nu poată-a ne desparte,
Nici primejdie, nici moarte,
Ci cum scrie-n Sfânta Carte,
Să fim una pe deplin,
Ca veșmântul Tău de in.

Pune, Doamne dragoste-ntre frați,
Când ne strângem la-nchinare,
Cât am fi de mulți sub soare,
Fă-ne Doamne cu-ndurare,
O colibă și nu trei.
Nimeni să nu spun-acolo:
Sunt cu Pavel! Sunt cu-Apolo!
Ci să fim de-acum încolo,
Ca un stol de porumbei,
Să Te bucuri Tu de ei.

Pune, Doamne dragoste-ntre frați,
Fă-ne Tu o harfă vie,
Ce, sub mâna Ta mlădie
Să-nălțăm o melodie,
Toți de-același dor purtați.
Trupul Tău ce azi e-n lume,
Ce-i numiți cu-n singur nume,
Să fim toți uniți anume,
Gata pentru-a fi luați,
Pune dragoste-ntre frați!

_________________________________________

Răscumpărătorul,
Cel venit de sus,
Scumpul nostru Miel, Mesia,
E Cristos Isus!

Mulțumim, o, Tată!
Pe Fiul ni L-ai dat
Și Duhul cel Sfânt, în noi,
Din plin a fost turnat!

Răscumpărătorul
Pentru noi jertfit,
Scumpul nostru Miel, Mesia,
Fie preamărit!

Când voi fi în slavă,
Stând în fața Sa,
Veșnic pe slăvitul Rege
Îl voi lăuda!

_________________________________________

Când lupta se-apropie, te rog, nu uita:
Războiul e al Domnului!
Rămâi în picioare și nu dispera:
Războiul e al Domnului!

Cântă-I glorie, laudă,
Puterea e numai a Lui!
Cântă-I glorie, laudă,
Onoare și cinste adu-I!

Armură de slavă să-mbraci, dar să știi:
Războiul e al Domnului!
Ține sus Cuvântul și nu te clinti,
Războiul e al Domnului!

În mijlocul luptei, tu cântă mereu:
Războiul e al Domnului!
Căci în fruntea oastei e chiar Dumnezeu!
Războiul e al Domnului!

_________________________________________

Renunțând la gândurile mele,
Concentrând atenția asupra Ta,
Meditând la sfânta Ta prezență,
Nelăsând ca frica să mai stea,
Întrebări ce am le-aduc la Tine
Și le pun, Isus, 'naintea Ta,
Stând curat în sfânta Ta prezență,
Mă închin și Te voi lăuda!

Privesc la Tin', Cel ce-mi dai viață,
Tu începi și duci la bun sfârșit,
Tu-mi inspiri ființa și lucrarea,
Doar iubirea Ta m-a împlinit!

_________________________________________

România, timpul tău este aproape,
Domnul nostru Își revarsă ungerea,
Îi auzi chemarea sfântă,
El să te ridice vrea
Și să duci în lumea-ntreagă
Dragostea Sa.

România, hai, ridică-te,
Peste tine El strălucește!
România, timpul tău e-acum,
Te dorește Dumnezeu!

_________________________________________

Tu ne-aduci dimineața zorii,
Raza Ta-ndepărtează norii;
Vrem, Isuse, în inima rece,
Să pătrundă lumina Ta dulce,
Să strălucești! Să strălucești!

Să strălucești! Raza Ta să străbată lumea,
Cu Duhul tău să ne-aprinzi inima!
Peste pământ adevărul cel sfânt revarsă,
Dragostea Ta să domnească etern!

Fericire avem în Tine,
Bucurie și în suspine,
Tu, Isuse, ești candela noastră,
Ne conduci către zarea albastră,
Tu strălucești! Tu strălucești!

_________________________________________

Ai credinței fii, cântați,
Regelui vă închinați!
El mereu vă dă puteri,
În necazuri mângâieri.

Să strigăm spre nord și spre sud,
Să cântăm spre est și spre vest!
Isus e Mielul preasfânt,
Domn pe-ntregul pământ!

Ridicați-vă acum,
Fiice ale celui Sfânt
Și primiți al său balsam,
Vindecarea Lui în dar!

Trecem prin flăcări,
Trecem prin ploi,
Dar prin puterea Lui nu dăm ‘napoi!
Numele Său tot mai mult îl iubim,
Gloria Sa o vestim!

Tu, biserică, din nou
Laudă-L pe Domnul Tău
Care-n veci va rămânea!
Doar prin harul Său vei sta!

_________________________________________

Cerul declară gloria divină
Lumea întreagă va cânta minunile Lui.

Marea și cerul îi cântă mărire
Întreaga făptură își slăvește Împăratul etern.

Să-L adorăm! Să-L adorăm!
Isus Cristos este Domn!

Rege etern, Tu vii din nou
Pământul și cerul vor pieri
În veci Tu rămâi.

Să-L adorăm, să-L adorăm
Isus Cristos este Domn
Vrednic de cinste și de-nchinare
Isus Cristos este Domn.

Aleluia, Aleluia
Tu ești vrednic de lauda mea

Să-L adorăm, Să-L adorăm
Isus Cristos este Domn
Vrednic de cinste și de-nchinare
Isus Cristos este Domn.

_________________________________________

Salvat, ce frumoasă cântare,
Salvat prin sfânt sângele Său
Salvat prin a Sa milă mare
Pe veci eu sunt fiul Său.

/: Salvat :/x3 prin sângele Său
Salvat prin a Sa milă mare
Pe veci eu sunt fiul Său.

Nu-i grai aici să poată spune
Extazul sufletului meu,
Căci gloria prezenței Sale
Cu mine este tot mereu.

_________________________________________

Ține-mă în brațul Tău
Luminează drumul meu
Sufletul să mi-l păzești
Tu, Păstorul ce veghezi.

Cât de mult eu Te doresc
În nădejde eu trăiesc
Îngeri te vor lăuda
Toată slava este-a Ta.

Salvatorul, gloria-i a Ta,
Mântuitorul din inima mea
În veșnicie Tu să domnești
O, Isus Miel Divin.
O, Isus Miel Divin.

Isus, O, Isus
Tu ești sfânt, O Miel divin!
Isus, O, Isus
Tu ești vrednic Miel divin!

_________________________________________

Sărbătoresc și voi cânta,
Vreau să bat din palme ritmul laudei.
Domnul domnește, voi striga,
Sursa mântuirii și a laudei e.

Domn al domnilor,
Rege-al regilor, El domnește-n veci de veci!
M-a eliberat, în mine e viu
Și trăiește-n inima mea!

_________________________________________

/: Schimbă-mi inima,
Fă-mă mai curat,
Mai real, mai sfânt,
Mai adevărat! :/

Tu ești olarul, iar eu lutul,
Fă-mă să seamăn, Doamne, cu Tine!

_________________________________________

Lumina mea, spulberă Tu noaptea grea,
Umple-mă cu pacea Ta, atinge-mă acum.
Al Tău Har, peste noi, revarsă iar,
Primește lauda mea în dar, ia-mă așa cum sunt!

Scump Vindecător, Dragoste de sus,
Al universului scump Creator, umple-mă Isus!
Veșnic voi cânta a Ta iubire de nespus,
Scump Vindecător, Dragoste de sus.

Emanuel, stinge numai Tu mereu
Setea sufletului meu cu iubirea Ta.
Al păcii Domn, rămâi al meu Mântuitor,
Al veșniciei Creator, schimbă viața mea!

_________________________________________

Se așterne pretutindeni
Stratul proaspăt de omăt
Pe la case s-au pornit copiii,
Astăzi iarăși e Crăciun.
Peste tot e veselie,
Prăjituri și cozonaci.
Pe la geamuri fețe zâmbitoare
Astăzi iarăși e Crăciun

Ne bucurăm că El s-a născut
Ca să ne dea în dar pacea Sa
Și-n inimi iar să toarne dragostea
Strada-i plină de colinde
I-ar în iesle înfășat
Este Pruncul Salvatorul nostru
Veșnic Fiu de Împărat.

_________________________________________

Se cuvine să Te laud Domnul meu,
Se cuvine să Te laud tot mereu.

/: Sunt dator și se cuvine, cine altul decât Tine,
M-a iubit și mă iubește tot mereu. :/

Zi de zi vreau să Te laud Domnul meu,
Zi de zi vreau să Te laud tot mereu.

În tot timpul să Te laud Domnul meu,
În tot timpul să Te laud tot mereu.

_________________________________________

Se-aud pașii Domnului venind, așteaptă liniștit,
Luceferi în jur se-aprind, pământul e sfințit.
În El nu vezi păcat, e sfânt și preacurat,
Rămâi liniștit în fața Lui și-nchină-te smerit.

E-aici Împăratul cel Preasfânt, în glorie-nălțat,
Cu flacăra Lui arzând ce-i rău și întinat.
Aici e Cel din veci, Lumina lumii-ntregi,
Rămâi liniștit în fața Lui și-nchină-te curat.

E-aici Domnul cu puterea Sa, fă-ți liniște-n adânc,
Doar El poate vindeca cu glasul Lui preablând.
Nimic nu-I e prea greu, te-ncrede-n harul Său,
Rămâi liniștit în fața Lui și-ascultă-al Său Cuvânt.

_________________________________________

Sfânt Cuvânt din veșnicii ne conduci, ne susții,
Inima lui Dumnezeu, ne arăți în versul tău.

Sfânt Cuvânt, neschimbat,
Viața tu ne-ai transformat.
Ne deschidem inima
Să ascultăm de vocea Ta.

Sfânt Cuvânt, la noi venit,
Tu ni l-ai descoperit, în viața lui Isus
Ce pentru noi a fost străpuns.

Sfânt Cuvânt și credincios,
Toarnă-ți harul glorios,
Să purtăm victorios, chipul sfânt al lui Cristos.

Sfânt Cuvânt, de viață plin,
Dă-ne ajutor deplin, să pășim pe calea Ta
Până-n ceruri vom intra.

_________________________________________

Sfânt ești, Sfânt ești Domnul meu,
Pământul e plin de slava Ta.
Numele Tău e-nălțat
Pe-ntregul pământ ești Domn!

Luminezi viața mea
Și prin Tine strălucesc!

Cerul cântă laudă
Minunat e Domnul, Rege-n univers!
Aleluia! Și-n viața mea!

_________________________________________

Sfânt mereu, sfânt mereu e tot ce vreau doar,
Sfânt mereu vreau sa fiu.
Sfânt mereu, sfânt mereu,
Vreau să fiu Domnul meu.

Ia-mi inima și schimb-o, viața mea transform-o,
Fiinta mea înnoiește-o
Fă-mă, doar, fă-mă doar al Tău.

Credincios, credincios e tot ce vreau doar,
Credincios vreau sa fiu.
Credincios, credincios e tot ce vreau sa fiu.

_________________________________________

Slavă, onoare, glorie, splendoare,
Fie Celui din veșnicii!
Orice națiune, întreaga lume,
Cântă Celui din veșnicii.

Orice limbă-n cer pe pământ,
Să-ți declare gloria!
Orice ființă, în fața Ta, să cadă!
Tu vei fi pe veci înălțat!
Și vei împărăți peste noi,
Cel din veșnicii.

Pământul așteaptă venirea Ta,
Glorie Celui din veșnicii!
Să fie văzută iar slava Ta,
Glorie Celui din veșnicii!

_________________________________________

Spală-mi Doamne gândul,
Spăla-mi Doamne viața,
Vreau să fiu curat și plăcut în fața Ta.
Numai Tu uzi zorii și împrăștii ceața,
Numai Tu ești scutul sufletului meu!

Spală-mi Doamne gândul,
Spală-mi Doamne viața,
Și mă fă asemeni cu Tine mereu!
Numai Tu uzi zorii și împrăștii ceața,
Numai Tu ești scutul sufletului meu!

Spală-mi Doamne gândul,
Spală-mi Doamne viața,
Ia din mintea mea orice gând al celui rău!
Vreau să fiu ca Tine, să-Ți ascult povața,
Vreau să pot privi mereu în ochii Tăi!

Spală-mi Doamne gândul,
Spală-mi Doamne viața,
Când troiene reci fac să-mi pară noaptea grea,
Adu primăvara și topește gheața,
Vreau să merg mereu doar pe calea Ta!

_________________________________________

Splendori divine lăsat-a, știind destinul Său,
Cum pe crucea de pe Golgota,
Pentru noi, viața El și-a dat.

De nu ne-ar iubi, marea s-ar usca,
N-ar fi stele pe cer, păsări nu ar zbura.
De nu ne-ar iubi, ceru-ar fi un mit,
Am fi veșnic hoinari, de nu ne-ar iubi!

Străin de Tatăl din ceruri, departe-am rătăcit,
Însă El, cu brațe deschise,
În casa Lui m-a primit.

De nu ne-ar iubi, marea s-ar usca,
N-ar fi stele pe cer, păsări nu ar zbura.
De nu ne-ar iubi, ceru-ar fi un mit,
Dar Isus ne-a iubit, pentru noi s-a jertfit!

_________________________________________

Spre mine fața Ți-o întorci
Și sufletul meu Te slăvește!
Iertare-mi dai, sunt fericit
Și sufletul meu Te mărește!

Prin încercări voi sta,
Căci am un preț în fața Ta
Și-n brațul Tău voi sta,
Plăcerea mea e-n calea Ta!

Zi de zi mă-nviorezi
Și sufletul meu Te slăvește!
Speranță-mi dai și mă-ntărești
Și sufletul meu Te mărește!

Odihnă dai sufletului meu,
De aceea Te slăvește!
Putere dai trupului meu,
Doar mâna Ta tămăduiește!

_________________________________________

Spune-mi te-ai gândit, ai meditat
Sau poate vreodată te-ai întrebat,
Această problemă nu te-a frământat:
De unde vii și unde mergi?

Eu știu că Domnul m-a creat
Și viață veșnică mi-a dat.
O, dar tu, de unde vii și unde mergi?

Timpul trece-n zbor, trece viața ta,
Tinerețea noastră se duce și ea.
Va veni sfârșitul, ce se va-ntâmpla?
De unde vii și unde mergi?

La sfârșitul vieții vei fi judecat,
Planurile tale ți s-au spulberat;
Ceea ce e veșnic tu ai neglijat,
Pe Dumnezeu tu L-ai uitat!

_________________________________________

Stăm la răscruce de vremi, nedumeriți,
Ne-ntrebăm unde mergem
Și-n taina nopții ne adâncim mereu.
Stăm și ne-ntrebăm ce univers vom afla printre astre,
Cum ne vom simți când vom zbura către zările-albastre.
Stăm și timpu-i grăbit, vremea-i către sfârșit
Și-am vrea să știm: Ce se întâmplă atunci când murim?

/: Cu fiecare an ce s-a dus,
Suntem mai aproape de Tine, Isus! :/
Mai aproape de margini de Rai,
Mai aproape de cerul ce, Doamne,
Tu vrei să ni-l dai.

Stăm la capăt de vremi și, grăbiți,
Ne-ntrebăm unde mergem,
Cum se vor sfârși clipele noastre târzii.
Stăm și așteptăm
Să zburăm în etern, fără nume,
Și vrem să uităm c-am fost cândva în lume.
Stăm și timpu-i grăbit, vremea-i către sfârșit,
Și-am vrea să știm:
Ce se întâmplă atunci când murim?

_________________________________________

Nu este stâncă, nu e Domn ca al meu,
Nu este nume vrednic de laudă!
Stânca salvării n-o pot uita,
S-a dovedit adevărată!
Nu este stâncă, nu e Domn ca al meu!

Stânca vieții, Isus e stânca mea!
Nu este stâncă, nu e Domn ca al meu!

_________________________________________

Stau din nou, gândindu-mă la jertfa Ta
Sângele scurs, trupul străpuns
În locul meu pedeapsa morții ai luat
Ce dar nemeritat! Doamne Tu m-ai salvat!

Privesc către crucea unde ai suferit
Smerit de-ndurarea ce mi-ai oferit
Mulțumesc Isuse! Viață nouă mi-ai dăruit.

Acum ești înălțat în slavă
În fața Ta toți se vor pleca;
Până atunci uimit fiind de harul Tău
Inima-mi va cânta, pe veci dragostea Ta.

Doamne-ți mulțumesc pentru Golgota
Viața-ți dăruiesc: e-a Ta.

_________________________________________

Cum își va ținea curată,
Tânărul, cărarea sa?
Îndreptându-se după Cuvântul
Dumnezeului cel viu.

Strâng Cuvântul Tău în inima mea
Ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.

Mai mult prețuiește pentru mine
Legea gurii Dumnezeului cel viu
Decât o mie de lucruri de aur,
Decât o mie de lucruri de argint.

_________________________________________

Strângi comori pentru viata ta
Dar poate ziua cea de mâine
Din astă lume te-a lua
Și ele aici vor rămâne.

Și ce-ar folosi unui om sa câștige lumea
De și-ar pierde sufletul pentru totdeauna?
Tu nu știi ca viața-I trecătoare?
Unde merge sufletul tău oare?

Isus te cheamă să-L primești
Față de El să te îmbogățești
Și atunci a ta comoară vie
Va fii cu tine-n veșnicie.

_________________________________________

Știu că Tu nu vrei
Nici jertfe și nici daruri,
Știu că Tu privești doar la inima mea
Și-Ți dorești să vezi o inimă întreagă,
Dăruită pe deplin în slujba Ta.
Aș dori ca viața mea să fie
Pusă-n slujba Ta prin tot ce fac,
Să urmez chemarea Ta divină
Și să fac în totul voia Ta!

Sunt aici, stau la dispoziția Ta,
Sunt aici, dorind să fac doar voia Ta,
Sunt aici și vreau chemarea sa-Ți urmez,
Iată-mă, sunt aici!

Tu ai pus Cuvântul Sfânt în mine,
Călăuză-n drumul vieții pe pământ,
Să Te-ascult și-n voia Ta să Te urmez,
Și în inimă să fii Tu Domnul meu!

_________________________________________

/: Sunt fericit, Isus m-a eliberat :/x3
Îi cânt /: Glorie, Aleluia :/
Îi cânt Glorie, Aleluia
El m-a eliberat.

/: Satan m-a legat, Isus m-a eliberat :/x3
Îi cânt /: Glorie , Aleluia :/
Îi cânt Glorie, Aleluia
El m-a eliberat.

_________________________________________

Sunt frânt eu cad, în brațul Tău acum,
Am obosit de-al lumii lung drum.
Eu vin acum, îngenunchez,
Păcatul meu, m-apasă greu.

/: În Tine mă-ncred, pe Tine te caut
Povara să-mi iei.

_________________________________________

Sunt iertat, căci ai fost răstignit,
Sunt acceptat, ai fost condamnat,
Și viață am acum, iar Duhul Tău e-n mine,
Căci ai murit și-ai înviat!

Ce dragoste de Dumnezeu,
Să moară un Rege în locul meu!
Ce dragoste! Uimit privesc,
Cu bucurie Te slăvesc,
/: Cu tot ce am Te preamăresc! :/

/: Isus, Tu ești Rege! :/x4

_________________________________________

Sunt multe monumente-n lume
Ce-s ridicate către cer,
Dar ca Golgota nu-i niciunul
În univers, în Israel.
Al dragostei ce dăinuiește
Din veșnicii în veșnicii,
E ancora credinței vie,
Iertarea sfintei mântuiri.

Iubire, iertare
O viață nouă-i Golgota!
E prețul, pe care
L-a plătit Isus pentru viața ta!

Isus e jertfa ce-a fost dată
Pentru omenire pe pământ,
E ce-a avut mai scump un Tată
Pe singurul său Fiu cel Sfânt
Și astăzi în a Lui iubire
El te primește așa cum ești
Prieten ca El n-ai pe nimeni
Deschide-ți inima ca să-L primești.

_________________________________________

Sunt străjerul care strigă,
Glasul meu răsună astăzi pentru voi
S-aveți candela aprinsă
Și talanții acuma să vi-i pregătiți
Nu mai este mult din noapte
Și Luceafărul pe cer va răsări
Strig acum întâia oară:
Ascultați-mă din somn să vă treziți!

Vine Domnul, vine iară!
Vine iar Acela ce ne-a mântuit
Vine Domnul, vine iară!
Să ne ia și să ne ducă sus în cer.

Glasul meu răsună-n noapte
Să-l audă vreau creștinii peste tot
Iată Împăratul vine pașii Lui se-aud mai clar
În depărtări…
Lasă lumea și păcatul,
In curat să fie haina ce o porți
Strig acum a doua oară:
Deșteptați-vă din somn să vă treziți!

_________________________________________

Sunt un pribeag fără de țară,
Rătăcitor prin lung pustiu,
Dar am în ceruri o comoară,
Și țara mea-i în veșnicii.

Mă-drept spre cer să-L văd pe Domnul,
Să nu mai fiu un peregrin!
Căci după ce-am să trec Iordanul,
Se va sfârși și-al meu suspin.

Voi lepăda a mea povara
Eliberat sub crucea Sa,
Nădejdea mea nu o să moară
În cerul sfânt când voi intra!

Când voi parcurge toată calea,
Și voi ajunge-al meu sfârșit,
Primit voi fi cu bucurie,
Acasă când voi fi sosit!

_________________________________________

Tată, noi vrem ca Slava Ta
Să poată fi văzută-n noi!
Inimile noastre să devină doar o inimă,
Și-atunci lumea va ști că Isus este Domn!

Fă-ne doar un glas, ce-Ți înalță Numele,
Fă-ne doar un glas, ce Te preamărește!
Fă-ne doar un glas, un gând și-o inimă,
Leagă-ne pe toți împreună!

_________________________________________

Te caut pierdut pe drumul de ieri,
Te caut mereu și vreau să Îți spun:
Isus, te iubesc!
Te caut prin flori, prin cântec de ciocârlii
Și știu că, la răsărit, Te voi regăsi.

/: Căci vreau să Te-ntâlnesc din nou
Și să m-arunc la pieptul Tău
Și să-Ți spun că sunt singur.
Nimic în lume nu-mi doresc,
Decât pe Tin’ să Te-ntâlnesc.
Atinge-mi ochii, Tu ești tot ce îmi doresc! :/

Te caut pierdut pe drumul pustiu,
Cărarea e grea, puteri nu mai am,
Mă simt obosit.
Dar nu dau 'napoi, bătut nicicând nu m-oi da!
Chiar de sunt descurajat, nu mă voi lăsa!

_________________________________________

Te-am ales, Te-am ales,
Dintre mii și mii de mii, Te-am ales.
Glasuri multe m-au strigat,
Mâini întinse m-au chemat,
Dar din toate, ne-nțeles, Te-am ales !

Te-am ales, Te-am ales,
Dintre mii și mii de mii, Te-am ales.
Nimeni n-a iubit mai mult,
Într-al vieții greu tumult,
Când iubire-am înțeles, Te-am ales!

Te-am ales, Te-am ales,
Dintre mii și mii de mii, Te-am ales.
Cum puteam să nu-ți răspund?
Cum puteam să mă ascund?
Când pe cruce ne-nțeles m-ai ales!

M-ai ales, M-ai ales.
Dintre mii și mii de mii, M-ai ales.
Vreau să-ți mulțumesc deplin,
Pentru harul Tău Divin
Când iubire-am înțeles, M-ai ales!

_________________________________________

Te-aștept, Isuse, privind spre ceruri,
Să văd dacă nu vii.
În orice seară, eu te chem iară
Pentru-a mă pregăti.
Tu ești aproape; poate la noapte
S-ar întâmpla să vii;
Haina-i pătată, nu mi-e curată,
Ce fac eu dacă vii?

Te-aștept și ziua, și-mi este teamă
Că Tu vei apărea;
O, dă-mi putere, când am durere,
Ca să mă pot lupta.
Sfântul Tău sânge și-acuma curge,
El poate-a mă spăla
De orice vină, de orice tină,
Numai Tu poți ierta!

Când dimineața dispare ceața,
Din somn am tresărit,
Mă scol degrabă, privesc afară,
Să văd dacă ai venit!
Tu ești aproape, poate la noapte,
S-ar întâmpla să vii!
Haina-i curată, nu mi-e pătată,
De-acuma poți să vii!

_________________________________________

Ți s-a arătat ce este binele
Și ce alta cere Domnul de la tine,
Decât să umbli pe căile drepte?

Ți s-a arătat ce este binele
Și ce alta cere Domnul de la tine,
Decât să umbli cu milă prin lume?

Ți s-a arătat ce este binele
Și ce alta cere Domnul de la tine,
Decât să umbli smerit cu Dumnezeu?

Ți s-a arătat ce este binele!

_________________________________________

/: Ție laudă-Ți cântăm, pe Tine Te-adorăm,
Numele Tău înălțăm! :/

În prezența tronului plin de slavă,
În prezența Ta noi vrem să stăm!

Venim, mâinile ridicăm,
Venim, pe genunchi ne plecăm,
Venim, Ție să ne-nchinăm,
Inima să-Ți dăm!

/: Inima și mintea mea
Îți dăruiesc toată viața mea! :/

_________________________________________

Tot ce am pe-acest pământ,
Tot ce e curat și sfânt,
Orice lucru, cât de mic, prin Tine-l am.
Totu-n dar eu am primit,
Tu mi-ai dat, Isus iubit,
Pentru toate, azi venim și-Ți mulțumim!

Venim acum cu mulțumire,
La Tine noi venim!
Ne-ai dat atâta fericire,
Isuse, mulțumim!

Ești lumină-n drumul nost',
Ești al nostru adăpost,
Tu ești tot ce noi vreodată am dorit!
Doar la Tine noi privim
Și putere-n dar primim,
Te slăvim și pentru toate-Ți mulțumim!

_________________________________________

Tot ce-aveam mai bun, pe acest pământ,
Era doar un fum, purtat de vânt.
Toate le-am pierdut, dar nu-mi pare rău,
Că Te-am cunoscut pe Tine!

Să Te am pe Tine, Isus,
Nimic nu-i mai măreț!
Tu ești bun, cel mai bun,
Tu ești bucuria mea
Și eu Te iubesc!

Vreau să Te cunosc tot mai mult, Isus,
Să mă pot numi copil al Tău.
Să primesc în dar tot ce-aș vrea să am,
Să trăiesc prin har iubirea Ta!

Vin acum, smerit, la crucea Ta,
De jertfa grea să-mi amintesc.
Vreau să mor și eu prin moartea Ta
Și-nviat apoi vreau să trăiesc!

Să Te am pe Tine, Isus,
Nimic nu-i mai măreț!
/: Tu ești bun, cel mai bun,
Tu ești bucuria mea :/
Și eu Te iubesc!

_________________________________________

Tot mai mult Isus, tot mai mult,
Voia Ta s-o împlinesc, tot mai mult.
Tot mai mult să-nțeleg ce-mi vorbești,
Voia Ta s-o-mplinesc, Isus, tot mai mult!

Tu ești al meu Domn și Împărat
Și pentru mine viața Tu Ți-ai dat,
Ca să trăiesc și să îți cânt în veci, Doamne!
Tu ești al meu Domn și Împărat
Și pentru mine viața Tu Ți-ai dat
Vreau să-Ți slujesc, Doamne, tot mai mult!

_________________________________________

Trăim vremi de har ca Ilie,
Cuvântul divin proclamând.
Trăim iar în vremea lui Moise, profetul,
Neprihănire primind.
Deși zi de zi încercări vin,
E foame-ntuneric, război,
Rămânem un glas care strigă-n pustie:
„Pregătiți calea Domnului Sfânt!”

El vine iar, peste nori pășind;
Trâmbițe vestesc un soare strălucind.
Să-L slăvim, e-al îndurării an,
Din Sion El ne-a mântuit!

Sunt zilele lui Ezechiel,
Când oasele prind viață iar.
Sunt zilele-n care ca David, psalmistul,
Un Templu de laudă zidim.
Sunt zilele de seceriș sfânt,
Sunt holdele coapte pe câmp!
Suntem lucrătorii din via Ta, Doamne,
Cuvântul divin proclamând!

_________________________________________

Tu ești Creatorul Universului întreg,
Tu ești început și întregire tuturor.
Stelele și luna, glasul Tău îl înțeleg,
Marea și pământul, tot ce are viață,
Îți dedică existența lor!

Toate le-ai creat, pe toate Mâna Ta le ține
Toate spun că Tu ești Dumnezeu!
Ai trimis suflarea Ta și viață peste mine
Și mai mult de tot ce ești,
Tu ești Tatăl meu.

Împărat al Slavei, Tu luminii ești Stăpân.,
Îngerii Te laudă și oștirile cerești.
Vin cu bucurie, viața mea să Ți-o închin,
Vreau să-Ți simt prezența,
Să-Ți ascult Cuvântul,
Să Te-aud șoptind că mă iubești.

_________________________________________

Tu ești Domn în ceruri
Iar eu sunt doar un om
În tăcerea mea îți spun:
"Sunt îndrăgostit de Tine, Isus"

În prezența Ta eu stau, Doamne
Și-n tăcerea mea îți spun:
"Sunt îndrăgostit de Tine, Isus"

Îți cânt un simplu cântec
De dragoste și vreau
În tăcerea mea să-ți spun:
"Sunt îndrăgostit de Tine, Isus"

_________________________________________

Tu ești sfânt, ești puternic,
Tu ești vrednic să fii înălțat.
Eu Te voi urma și Te voi asculta,
Eu Te voi iubi toată viața mea.

Slavă, onoare,
Glorie și cinste,
Cânt și Te laud,
Ai murit să-mi dai viață.

Domn al domnilor
Rege-al regilor
Veșnic Dumnezeu,
Domnul Creator
Ești Emanuel
Marele „Eu sunt”
Prinț al Păcii ești
Tu ești Mielul sfânt
Dumnezeul viu
Vei domni în veci
Har mântuitor
Răscumpărător
Tu ești Alfa, Omega
Început și sfârșit
Salvatorul, Mesia
Ești Rege slăvit
Tu ești viu în veci
Și prin Tine eu trăiesc!

_________________________________________

Când sunt căzut și apăsat mi-e gândul,
Când încercări asupra mea lovesc,
Doamne, Te-aștept în liniște deplină,
Să vii din nou, să stai și să-Ți vorbesc.

Tu mă ridici să pot atinge munții,
Tu mă ridici pe mare să pășesc.
Pe-ai Tăi umeri, Isus, mă simt puternic,
Tu mă ridici mai mult decât gândesc!

Nu-i viață-aici să aibă împlinire
Și simțuri slabe repede se sting.
Dar Tu când vii, cuprins sunt de uimire,
Cu Tine simt că cerul îl ating!

_________________________________________

Peste-ntreg pământ domnești în veci,
Cerul în amurg, munții stăpânești,
Dar mai mult de-atât, Doamne, eu doresc
Ca Tu în mine să domnești!

Tu să Domnești în viața mea,
Vreau să fiu umplut de puterea Ta,
Căci tot ce am Tu stăpânești
Și vreau ca-n mine să domnești!

Peste orice gând sau cuvânt rostit,
Să se vadă-aș vrea frumusețea Ta,
Dar mai mult de-atât, Doamne, eu doresc
Ca Tu in mine să domnești!

_________________________________________

Tu-mi dai putere-n slăbiciuni,
A mea comoară în ascuns,
Tu ești tot ce-mi doresc!
Doamne, ești tot ce-am căutat,
Întreaga viață, ne-ncetat,
Tu ești tot ce-mi doresc!

/: Isus, Miel divin, laud Numele Tău :/

Inima mea Tu ai spălat,
Al meu păcat Tu L-ai iertat,
Tu ești tot ce-mi doresc!
Când sunt căzut, Tu mă ridici
Și Tu mă binecuvintezi,
Tu ești tot ce-mi doresc!

_________________________________________

Umple-mi casa-n bucurie și pe stradă fie cânt,
Nedreptatea să se plece, oamenii să-i văd zâmbind!

De pe munte până-n vale,
O, ascultă lauda mea!
Sus în ceruri și în lume
Ție Doamne-Ți voi cânta!

Fă-mi lumina vie-n noapte, lângă cruce să rămân,
Ca o mare nesecată, lauda Ta pe-ntreg pământ.

_________________________________________

Un cântec de laudă în inima mea,
Un cântec ce Tu l-ai pus,
Mi-a dat libertate ca să pot cânta din nou!
Ai rupt întunericul din viața mea,
Mi-ai dat bucuria Ta,
Acum eu sunt liber ca să pot cânta din nou!
Isus, Tu m-ai răscumpărat,
Duhul Tău Sfânt m-a eliberat!

Dragostea Ta îmi dă curaj
Să alerg către țintă neîncetat,
Doar Tu ești Domnul meu,
Te voi binecuvânta!
Isus, ești fericirea mea,
Eu cânt de bucurie-n fața Ta,
Doar Tu ești Domnul meu,
Te voi binecuvânta!

_________________________________________

Un cor îngeresc
Din cer se-aude cântând:
O, păcătos, vin’ la Isus!
Vino, vino!

Hai, hai la El,
Nu mai sta!
Azi Isus te cheamă:
Vino, vino!

Străin tu dacă ești,
De ce pribeag mai rătăcești?
N-auzi chemarea lui Isus:
„Vino, vino” ?

Urcând sus la Calvar,
Isus și-a dat viața-n dar,
De-aceea astăzi te chemăm:
Vino, vino!

_________________________________________

Un înger din cer veni la păstori
Le spuse cu glas blând: Să nu vă teme-ți!
Azi în ieslea din Betleem
Cel din vecie a luat chip de om.

S-a născut Cel făr' de-nceput,
Din iubire la noi a venit.
Veniți dar la iesle să ne închinăm
Inima în dar să-i dăm.

În grabă s-au dus găsind pe Isus
Un prunc înfășat și culcat într-o iesle.
S-au închinat și-au mărturisit
Ce le-a spus îngerul despre Isus.

_________________________________________

Un simplu cântec eu Îți cânt,
O, Isuse, drag Isuse!
Îți mulțumesc că m-ai creat,
Drag Isuse, scump Isuse!

Îți mulțumesc că al Tău m-ai făcut!
În nici un loc n-aș vrea să fiu,
Decât în mâna Ta, sub ocrotirea Ta,
Ținându-mă în mâna Ta, doar în mâna Ta!

_________________________________________

Unde-aș putea, în afară de Tine,
Să-mi aflu plăcerea-n ceruri și pe pământ?
Chiar trupul meu se va pierde-ntr-o zi,
Dar Tu ești cu mine mereu!

Doamne, Tu ești Tăria mea,
Stânca inimii mele!
Pururi Tu vei fi moștenirea mea
Și locul meu de adăpost!

Când inima mea era plină de răni
Și mă simțeam străpuns în sufletul meu,
Cu brațul Tău Tu de mână m-ai luat,
Căci Tu ești cu mine mereu.

_________________________________________

Unii spun că nu poți fi găsit,
Alții spun că nu poți fi văzut,
Dar știu că-n mine, Doamne, Tu trăiești
Și-n inimă eu vreau să îmi vorbești!

Tu ești bun și iubirea Ta e-n mine,
Tu ești bun și iubirea Ta rămâne,
Tu ești bun și iubirea Ta e-n mine,
Tu ești bun, Tu ești bun!

_________________________________________

/: Vedeți ce dragoste ne-a dat Tatăl
Prin Fiul Său iubit: :/

/: Că să ne numim copii ai Lui. :/

_________________________________________

Venim în a Ta prezență cu toți să Îți cântăm
Un cântec de mărire, și venim să ne-nchinăm!
Ne-ai dat o viață nouă, să putem să Te iubim.
Venim cu mulțumire, o, Doamne, Te slăvim!

/: Tu ești Tatăl creațiunii, Mielul Sfânt ce-ai înviat;
Ești singurul ce-ai biruit și mormântu-ai lepădat!
Tu pe toți ne-ai eliberat de la moarte și ne-ai dat
Libertatea să venim ca-n prezența Ta să fim. :/

_________________________________________

/: Veniți să îi mulțumim,
Veniți să îl preamărim
pe Cel Atotputernic,
Dumnezeu minunat! :/

Când sunt slab, El e tare,
Când sunt mic, El e mare,
Zi de zi, prezența Lui o simt în viața mea,
De aceea acum să îi cântăm,
Al Său nume să-nălțăm,
Și pe Isus să-l preamărim cu toți! Veniți!

_________________________________________

Viața făr' de Tine, Tată ceresc,
Este doar deșertăciune,
Numai Tu poți da vieții un sens,
Ca să trăiesc pentru Tine!

Viața mea Tu ai schimbat, Isus,
Și-ai făcut un om nou din mine!
Ai pus în mine un dor nespus,
Dorul de-a fi lângă Tine!

Duhul Tău Sfânt mi-a dat dragoste-n dar
Și brațul Tău ocrotire,
Numai în Tine, Isuse iubit,
Pot să găsesc fericire!

Viața mea Tu ai schimbat, Isus,
Și-ai făcut un om nou din mine!
Ai pus în mine un dor nespus,
Dorul de-a fi lângă Tine!

Viața Ta poate-a schimba Isus,
Poate face-un om nou din tine,
Astăzi ridică-ți privirea-n sus,
/: Iată că Mirele vine! :/

_________________________________________

Na, na, na, na, na, na
Na, na, na, na, na, na

Viața și mișcarea și suflarea
Sunt în Tine, Doamne,
Numai Tu ești sursa vieții mele!
Fiecare pas Tu mi-l conduci,
Mi-l conduci pe cale,
Viața-ntreagă este-n Mâna Ta!

Harul și-ndurarea Ta,
Când ma uit, zăresc privirea Ta;
Uimit de-a Ta iubire,
Te doresc, Isus, numai pe Tine!

_________________________________________

Vin cu tot ce am
Mă închin cu viața mea
Îmi aplec în fața Ta inima.
Mi-ai dăruit o rază
Speranța de-a visa
Ma aplec cu reverență în fața Ta.

/: De ziua Ta îți urăm bun venit
Din nemurire pe pământ ai venit!
Îți cântăm dragostea ce ne-a unit.
De ziua Ta îți urăm bun venit! :/

Sfânt copil pe pământ întrupat
Bucurie și viată mi-ai dat.

_________________________________________

Vin înaintea Ta
Cu viața mea, așa cum o știi.
Toată dragostea mea,
Din inimă Ți-o voi dărui.
Știu că Tu mă cunoști
Și mă iubești așa cum sunt.
Vin cu inima mea
Așa cum e ea, la Tine!

Tu știi când vorbesc,
Când stau jos sau pornesc la drum,
Mă asculți când șoptesc
Cât de mult te iubesc!
Tu știi, Domnul meu,
Tot ce e-n gândul meu
Și inima mea știi că este a Ta!

_________________________________________

Vine-o zi, vine-o zi când dureri nu vor mai fi,
Nori pe cer nu vor mai fi, lacrimi ochii n-or umbri;
Va fi pace-n veci de veci, când în ceruri ai să pleci.
O, ce zi, ce glorioasă va fi!

Oare atunci cum va fi
Fața când Îi vom privi?
Când pe Domnul voi vedea
Chiar eu, salvat prin grația Sa,
Când de mână mă va lua
Și mă va duce-n țara Sa,
O, ce zi, ce glorioasă zi va fi!

Nu vor fi, nu vor fi greutăți, dureri de dus,
Nici necaz de orice fel, boli și lacrimi, colo sus;
Va fi pace-n veci de veci când în ceruri ai să pleci.
O, ce zi, ce glorioasă va fi!

_________________________________________

Acum, părăsește acum,
Gândul tău, gând murdar
Ce-i în inima ta.
Pustiu sufletul îți va fi
Neîncetat va lovi
Răul din viața ta.

Vino la Isus, viață-ți aduce
Din moarte El a înviat
Pace, iertare și-n inima ta
Suferință nu va exista.

Să vii la Isus chiar acum
Să părăsești pe al Său drum
și să îi dau inima
Isus Te primește cum ești
Dar să nu zăbovești
Mântuire-ți va da.

_________________________________________

Pentru orice suflet Dumnezeu are răspuns
Pentru orice încercare izbăvire îndeajuns
Pentru orice suflet care încă zace în păcat
Isus toarnă untdelemnul
Isus cheamă ne-ncetat.

Vino, suflete-ndrăznește
Pentru tine am murit…
Hai si-ncearcă sfântu-Mi sânge
Ce s-a scurs când M-am jertfit
Vino, suflete grăbește
Vremea iară-i pe sfărșit
Harul meu ândeajuns este
Eu te vreau că-Mi ești iubit.

Vino, suflete și caută
Adăpost sub brațul Meu
Pe-al Meu piept asează-ți capul
Să îți cânt iubitul Meu
Dacă-n ochi vei avea lacrimi
Le voi șterge și-am să-Ți spun
Doar cuvinte de iubire,
Și-ai să simți cât sunt de bun.

_________________________________________

/: Și voi cânta în cor de îngeri,
Arhangheli și cu serafimi
Și Îi voi da slavă Lui Isus,
Mireasa Lui în cer să fiu. :/

Eu voi zbura-n curând spre ceruri,
În fața Lui să mă închin
Și voi mânca din Pomul Vieții,
Voi bea din râul cristalin.

Voi fi cu-Avraam, Isaac și Iacov,
Întreg poporul Israel,
Toți cei ce-L urmează azi pe Isus
Vor fi pe veci în cer cu El.

Și vom cânta în cor de îngeri,
Arhangheli și cu serafimi,
În limbi cerești, spre slava Celui
Ce ne-a creat ai Lui să fim.

_________________________________________

Voi pierduți cu sarcini grele
Sub osândă și păcat
La Isus e mântuirea
Și pe mine m-a salvat.

/: Da, eu știu, da, eu știu
Sângele Lui spală orișice păcat. :/

Celui slab îi dă tărie
Face drum prin vijelii
Toarnă râuri în pustie
Schimbă noaptea-n zori de zi

El a spus că niciodată
Nu ne lasă părăsiți
Poate iadul să se zbată
Stăm cu Domnul liniștiți

_________________________________________

Voi pierduți cu sarcini grele
Sub osândă și păcat
La Isus e mântuirea
Și pe mine m-a salvat.

/: Da eu știu, da eu știu
Sângele Lui spală orișice păcat. :/

Celui slab îi dă tărie
Face drum prin vijelii
Toarnă râuri în pustie
Schimbă noaptea-n zori de zi.

El a spus, că niciodată
Nu ne lasă părăsiți
Poate iadul să se zbată
Stăm cu Domnul neclintiți.

_________________________________________

Voi slăvi pe Mielul Gloriei,
Regelui regilor mă-nchin,
Voi slăvi pe Mielul gloriei,
Regelui eu mă-nchin!

Și mâinile mi le-nalț și 'naintea Ta vin,
Mâinile mi le-nalț și mă bucur în Tin'!
Îmi înalț mâinile către cer,
Lumea-ntreabă de ce,
Eu le spun că-mi iubesc Regele!

_________________________________________

Voi veni cu bucurie înaintea Domnului
Voi veni cu mulțumire-n casa Lui
Această zi e-a Domnului
Deci să ne bucurăm în ea
Cântându-I Glorie, Aleluia!

/: Eu sunt fericit, eu sunt fericit
Sunt fericit că El m-a mântuit :/
/: Osana, laudă Domnului
Laudă Domnului căci m-a salvat! :/

/: Măreț ești Dumnezeu
Cu laude noi Te onorăm. :/

/: Osana, binecuvântăm!
Binecuvântăm pe Salvatorul. :/

/: Voi binecuvânta
Pe Domnul toată vremea. :/

_________________________________________

Ai plătit un preț să-mi dai viață,
Să trăiesc prin har azi mântuit.
N-am cuvinte, Doamne, să pot spune
Cât de drag îmi ești și-s fericit.
Numele mi-e scris în Cartea Vieții
Și doresc, Isus, cu orice preț,
Să rămân statornic în credință,
Să Te laud și să Te slăvesc!

Voia Ta, nu voia mea
Să se facă Doamne-n viața mea,
Să trăiesc cum Tu dorești,
O, Domnul meu!
Toată roada Duhului Tău Sfânt,
Zi de zi s-o am pe-acest pământ,
Lumină să răspândesc
Mereu în jurul meu.

Pacea Ta ce-ntrece orice lucru,
Cunoștința-ntregului pământ
S-o reverși în inimă, Stăpâne,
Orice-ar fi să pot mereu să-Ți cânt!

_________________________________________

Tu m-ai schimbat,
Nădejde am primit,
La Calvar, unde te-ai jertfit.

Tu mi-ai dat har,
În locul meu ai mers,
La Calvar, unde ai murit.

Vom vedea gloria Lui
Ca o rază de soare,
Veșnic va lumina!
Vom privi către cer
La îngerii cântând
și strigând într-un glas:
„Sfânt e Domnul"!

_________________________________________

Vreau ca prezența Ta să locuiască-n viața mea,
Vreau ca-n prezența Ta să locuiesc,
Vreau ca iubirea Ta să lumineze viața mea,
Vreau ca-n iubirea Ta să mă întărești.

Ridic ochii către Tine
Și-mi las gândul să plutească.
Inima vrea să se umple de iubirea Ta.
Mâinile mi le ridic și-m-aplec în Fața Ta,
Lasă Duhul Tău să curgă peste mine.

/: Stau așa cum sunt înaintea Ta,
Știu că Tu mă ierți și că mă primești. :/

_________________________________________

/: Vreau Doamne, Iubire,
Vreau mai mult în viața mea! :/

Și Te voi lăuda cu inima mea,
Și Te voi lăuda cu sufletul meu,
Și Te voi lăuda cu viața mea,
Căci Tu ești Domn, Tu ești Domn.

_________________________________________

Vreau să spună cel ce-i slab:
Eu sunt tare în Cristos!
Cel sărac, eu sunt bogat,
Iar cel orb, sunt sănătos.

Osana, Osana
Mielului ce-a fost junghiat!
Osana, Osana
Celui mort și înviat!

Tot ce-a fost rău și murdar
Mi-ai spălat prin al Tău har,
Ca un râu iubirea Ta
Umple azi inima mea!

Știu că mă vei ridica
Chiar de-aș fi-n adânc de văi,
Bucuros Te voi lăuda
Și salvat îți voi cânta!

_________________________________________

„Vreau să te fac /: pescar de om / 3x
Vreau să te fac pescar de om
/: Dacă mă urmezi / 3x
Vreau să te fac pescar de om
Dacă mă urmezi.”

„Vreau, Isuse, /: să Te urmez, / 3x
Vreau, Isuse, să te urmez,
/: Ştiu că mă iubeşti. / 3x
Vreau, Isuse, să te urmez,
Ştiu că mă iubeşti.

Arunca-voi mreaja în râu,
La cuvântul Tău.
/:Voi fi bun pescar /
Dacă tu îmi vei da în dar
Undiţa de Har!

_________________________________________

/:Vrednic ești de cinste și-nchinare,
Ridicăm mâinile noastre,
Înălțăm numele Tău! :/

Ce mare ești și ce mari minuni faci Tu
/: Și ca Tine altul nu-i! :/

/: Vrem să spunem lumii despre Tine,
Cum prin moartea Ta pe cruce
Tuturor ne-ai arătat :/

Căci Tu ești Domn, Tu ești Domn cu-adevărat
/: Și ca Tine altul nu-i :/
Ce mare ești!

_________________________________________

Pentru cruce-ți mulțumesc,
Pentru viața ce-ai jertfit,
Rușinea și păcatu' ai luat,
Te-ai întrupat,
Prin har Tu m-ai iertat!

M-ai iubit, îți mulțumesc
Pentru trupul Tău zdrobit,
M-ai spălat prin sânge-ți sfânt,
Acum eu știu
Ce mult Tu mi-ai iertat!

Vrednic Miel divin
Pe tron ceresc domnești,
Coroană veșnică Tu porți,
Tu singur stăpânești

În slavă înălțat
Isus, Fiu de Împărat!
Copil iubit, crucificat,
Vrednic Miel divin,
Vrednic Miel divin.

_________________________________________

Vrei tu să scapi de poveri și păcat
Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?
Vrei tu să-nvingi răul ce te-a legat
Prin sfânt sânge al lui Isus?

E puterea sângelui vărsat,
Sânge sfânt și curat!
E puterea sângelui vărsat,
Care spală al tău păcat.

Vrei să fii liber de patimi păcat,
Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?
Azi, la Calvar, poți să fii vindecat
Prin sfânt sânge al lui Isus!

Vrei să fii alb, mai curat ca un crin,
Prin Mielul divin ce-a fost străpuns?
Vrei tu iertare, viață din plin
În sfânt sânge al lui Isus?

_________________________________________

Zi de zi, eu vreau să respir Cuvântul Tău
Și mă rog, Doamne, tot mai mult să Te cunosc!
Condu-mă in fiecare clipă ce-o trăiesc,
Zi de zi, Doamne, vreau să luminez mereu.

Zi de zi, în Tine eu trăiesc,
Zi de zi, pe Tine Te urmez,
Zi de zi, cu Tine eu pășesc,

Eu vreau cu Tine să trăiesc!

_________________________________________

Zi de zi din fântâna mântuirii
Am să ‘nalț fericit un cântec nou,
Și slavă Îți voi da căci m-ai aflat
Și din durere și iad m-ai salvat.

Vreau să spun că păcatele-s iertate,
Să vorbesc despre cugetul curat,
De sângele preasfânt, de crucea Ta,
De boldul morții frânt, vreau să cânt!

Domn al iubirii, Mântuitor slăvit,
Tu ești viața mea, adevărul,
Calea către veșnicii.
Tu ții în mână mersul istoriei,
Domn al cerului, Tu, Luceafăr viu,
Peste tot Tu vei domni.

Vrednic ești, voi cânta în veșnicie,
Tu, Isus, Mielul cel neprihănit,
Cu miile de mii Te voi slăvi
În sfinte și cerești armonii.

_________________________________________

Zidește în mine o inimă
Curată, Dumnezeul meu,
Și pune în mine un duh nou,
Statornic, Dumnezeul meu!

Nu mă lepăda de la fața Ta
Și nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt,
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale,
Umple-mă cu Duhul Tău cel Sfânt!

Și fă ca înţelepciunea Ta, întotdeauna,
Să fie înlăuntrul meu.
Și vreau ca-n adâncul inimii
Să fie adevărul Tău.

_________________________________________