Vesti din India ...

Un ritual…E miercuri dimineaţa, e ora 5 şi după 6 ore de călătorie suntem din nou în Chennai. Unii dintre noi au coborât pe picioare, alţii pe burtă dar nu s-a întâmplat nimic grav... nu vă speriaţi. Prin aglomeraţia caracteristică Indiei, mai cu seamă prin gări, ne facem loc să mergem printre oameni, unii care merg, alţii care dorm, dar în final... suntem afară. Deja am primit câteva oferte să ne fie cărate bagajele înainte de a cobori din tren, dar afară suntem asaltaţi de o întreagă mulţime de „ binevoitori” mai ales văzându-ne albi. Începe ritualul. Nu unul spiritual, ci acela al negocierilor. După ce am scăpat de câteva „ oferte”, am fost deja la câţiva care nu ştiau locul unde trebuie să ajungem, în sfarşit începem negocierile cu vreo doi care „stiau” ... ceva engleză şi cică locul unde trebuia sa ajungem. E deja aproape 6. Preţul este cel puţin dublu pentru că... suntem albi . După mai multe încercări, negociem un preţ aproximativ bun şi plecăm. Ni se părea nouă că e alt drum decât cel pe care am venit, dar am presupus că soferul „ştie”, după care să aflăm că are nevoie de ajutor... În sfârşit am ajuns la ICSA locul nostru de habitat pentru o perioadă şi când să plătim ne-a cerut mai mult decât ne înţelesesem. Evident că nu i-am oferit. Asta face parte din viaţa cotidiană şi se numeşte „negociere”.

Ei cred in “karma”, asta e viaţa, nu se poate schimba nimic

E oceanul Indian… soare… valuri… apă caldă… plajă… dar e plină de multe reziduuuuri, de multe bucăţi de scoici ce te înţeapă la picioare, de plase de pescari, de bărci pescăreşti, câţiva oameni şi câţiva copii. Aţi ghicit . E un sat de pescari de pe malul oceanului Indian. Un sat ce a fost vizitat de tsunami şi a produs multe victime. Nu aceasta e singura cauză ce generează sărăcia lucie în care trăiesc, ci şi superstiţiile, tradiţiile fără nici o logică pentru noi şi închinarea oferită zeilor. E o închinare care îi costă, dar mai mult decât toate acestea e un blestem în care ei cred “karma”, asta e viaţa, nu se poate schimba nimic, deci singura opţiune rămasă este să accepte realitatea, sperând că va fi mai bine într-o viaţă viitoare. Aşa se face că femeile deşi nu tocmai tinere muncesc mai mult decât bărbaţii, cărând pe cap materialele necesare pentru construcţie, nisip, caramizi, ciment s.a.m.d. Asta face ca realitatea să fie mai crudă şi pentru cei ce nu au ales sa se nască acolo, nu au ales zeii la care să se închine, nu au decis dacă vor urma pe vreunul dintre ei, … ei sunt copiii. Desculţi, dar în permanenţă zâmbitori, prietenoşi , deschişi spre ceva “nou”. O drama, cântece, un scurt mesaj, jocuri, baloane, o gustare, câte un penar, multă dragoste şi în final ne-am rugat pentru ei, asta e tot ce le-am putut oferi. Ar mai fi avut nevoi pe care nu le-am putut împlini: spre exemplu, sandale de cauciuc. 200 de Euro si toti cei aproximativ 75 de copii ar fi avut ce încălţa.

India rurala, mahalale si biserici in case polivalente

Am slujit atât în zonele rurale în satele de pescari cât şi în mahalalele din Chennai. E suficient să spui mahala, şi ai spus deja totul. Colibe înghesuite, acoperite cu paie sau nylon si cârpe, oameni malnutriţi, copii dezbrăcaţi, câteva capre ce se plimba pe stradă (o adevărată bogăţie aici), temple pline de idoli cu muzică de inchinare difuzată foarte agresiv prin boxele scoase afară în stradă. Dar aceasta nu e imaginea completă. Mai sunt şi oameni care au ales sa se inchine în alt mod. Ei se închină singurului Dumnezeu viu şi adevarat. Unii sunt tineri, altii trecuti deja prin viaţă, dar închinarea este la fel de pasională pentru toţi. Se bucură în închinare, se vede aceasta pe feţele lor, cu mainile ridicate, bat din palme… e modul lor de a-şi exprima recunoştinţa faţă de Cel ce i-a salvat. Majoritatea vin din mediul hindus şi o parte însemnată din ei L-au cunoscut de Dumnezeul viu prin moduri miraculoase. Cei mai mulţi au fost vindecaţi, alţii au avut întalniri divine, alţii L-au întâlnit în alte moduri. Biserica este în dragostea dintâi şi cine altcineva decât ei ştiu ce înseamnă să te închini de teama fără a primi nimic în schimb, iar când intră în contact cu Dumnezeul ce oferă dragoste, e ceva cu adevărat transformator.

Bisericile în aceste zone sunt biserici mici cu puţini membri şi de regulă întâlnirile au loc desupra caselor, pe acoperiş care de regulă este făcut din paie. Sunt biserici de case, unde într-o cameră de 15-20 MP trăieşte de regulă familia, iar când este program se strâng lucrurile din casă şi se aranjează în stivă, se întind pe jos rogojini şi aşa se transformă din dormitor, cameră de zi, bucătărie, baie sau orice altă utilitate ar avea o casă, în loc de întâlnire pentru părtăşia bisericii.

O biserica cu oameni, fara ziduri.

Surprizele continuă. Am fost la o întâlnire a unei biserici ce pe o suprafaţă cu o lăţime de 2 M si ceva mai lungă, între două case, s-a ţinut programul bisericii. A fost puţin straniu pentru noi şi am apreciat că Dumnezeu ne-a dat harul de a-i sluji pe acei oameni. Cu toate că ştiam că nu există nici un loc în Univers care să nu fie umplut de prezenţa lui Dumnezeu a fost cu adevărat surprinzător şi greu de imaginat să vedem prezenţa divină manifestată în plina stradă. Era noapte, erau numai colibe acoperite cu paie sau nylon si cârpe, iar dintr-o “casă” se înălta semeţ un copac (parcă nu ar fi avut loc să crească în altă parte ), am găsit câţiva oameni şi mai mulţi copii aşezaţi pe o rogojină,….şi ni s-a spus… “aici este biserica”. Am fost puţin şocaţi. Erau ţânţari câtă frunză câtă iarbă (când am jucat drama şi Ionuţ a trebuit să stea întins şi nemişcat, l-au devorat) o zonă cu mulţi musulmani, oameni ce dormeau pe străzi şi la câţiva centrimetri treceau maşinile, iar la puţină depărtare cerul era colorat de artificii în cinstea altui zeu. Într-o sărăcie lucie, aproape indescriptibilă, numai dragostea care cucereşte orice inimă, a reuşit să cucerească şi inimile lor,… Isus Hristos.

Adio Chennai, urmeaza New Delhi

A fost ultima slujire din zona de Sud, e timpul să ne luam rămas bun de la prietenii noştri, oameni minunaţi, oameni de care ne-am legat afectiv, dar e vremea să plecam in Nord şi trenul nu ne aşteaptă. Rămai cu bine Chennai, ne aşteaptă o călătorie de două nopti si o zi până în New Delhi capitala Indiei, ne aşteaptă alte provocări, alţi oameni, alte slujiri. Recunoaştem şi noi precum Pavel a recunoscut că nu era meritul lui (1 Cor 15) ci al Harului lui Hristos care a lucrat prin/cu el. La fel spunem şi noi, Dumnezeu ne-a oferit privilegiul si oportunitatea de a sluji în acest context, ne-a dat o mare familie care să ne încurajeze, să ne sprijine, să se roage cu noi şi pentru noi şi va iubim pentru aceasta, vă apreciem şi multumim Domnului pentru voi. Fără voi nu am fi reuşit. Multumim pentru că ne-aţi creditat şi ne-aţi “trimis”. Motivele de rugăciune rămân cam aceleaşi pentru următoarea perioadă.

Vă rugăm să ne trimiteţi şi voi motivele voastre de rugăciune, şi împreună să ne rugăm unii pentru alţii, iar în acest fel să fim mai apropiaţi şi Dumnezeu să fie şi mai glorificat.

Motive de rugaciune:

Vom merge in nord in Ambala (City), Haryana (state) si Jammu and Kasmir (state) Jammu city sunt cele mai neevanghelizate zone din Nordul Indiei, pentru protectie si usi deschise. Maine vom pleca. Cu dragoste echipa (Ionuţ, Dani, Rut&Ioana)